Hristos Domnul, Lumina cea adevărată

Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prezentată de Sfinții Evangheliști Matei, Marcu și Luca, este un moment unic din lucrarea mesianică, având legătură strânsă cu întreaga operă de mântuire a neamului omenesc. Ea este totodată cea mai mare minune săvârșită asupra propriei Sale ființe, înainte de Slăvita Sa Înviere din morți.

Praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos este o za, care leagă strâns toate faptele și învățăturile Sale dumnezeiești, din cei trei ani şi jumătate de activitate, cu ultima parte a vieţii pământești, încheiată cu Patimile, Răstignirea, Moartea și Învierea. De toate acestea Sfinții Ucenici fuseseră încunoștințați de mai multe ori, pentru a fi pregătiți sufletește să întâmpine cu luciditate și demnitate cele ce urmau să se petreacă.
Sfântul Apostol Petru, cu puțin timp mai înainte, Îi mărturisește Dumnezeirea: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16), deși după aflarea veștii despre patimile și moartea Sa nu se împacă cu acest gând, pentru care este aspru mustrat (Matei 16, 23), pentru neînțelegerea Jertfei Sale mântuitoare ce urma. În acest context, „Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina...” (Matei 18, 1-8; Marcu 9, 2-9; Luca 9, 28-35). Pentru însemnătatea evenimentului și a minunii, Domnul a luat cu Sine numai pe cei trei ucenici. Prin ei, ceilalți aveau să fie înștiințați la timpul potrivit, spre a fi întăriți în credință, iar mai târziu pentru ca să propovăduiască la toate neamurile cele văzute acum.
După relatările Sfântului Evanghelist Luca, scopul suirii lui Hristos Domnul pe muntele Taborului era ca „să Se roage” (Luca 9, 28). Schimbarea la Față, care este un fapt supranatural, se poate spune că este o consecință a rugăciunii Domnului, rugăciune care Îl însoțea totdeauna și îndeosebi în cele mai importante momente ale vieții Sale. Iar atunci, „pe când se ruga El, chipul feței Sale s-a făcut altul și îmbrăcămintea Lui albă strălucind” (Luca 9, 29).

Minunea de pe „muntele prorocit”

Importantă este rugăciunea, dar și fapta în sine a descoperirii Dumnezeirii Sale, pe Tabor, muntele cel prorocit (Psalmul 88, 13), de față fiind Moise și Ilie, reprezentanții lumii cerești, ai Legii și prorocilor, care, „arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l împlinească în Ierusalim” (Luca 9, 30-31). Aici se aude glasul Tatălui Ceresc, din norul care i-a umbrit pe sfinții ucenici, mărturisind: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, în care am binevoit; pe Acesta ascultați-L” (Matei 18, 5 şi Luca 9, 35). Aşa fusese ascultat acest glas de către Sfântul Ioan Înaintemergătorul, în momentul botezării lui Iisus în apa Iordanului (Matei 3, 16-17).
Aici pe Tabor, Mântuitorul Se află în toată măreția și slava Sa dumnezeiască, transfigurat ca om, dar descoperindu-Se ca Fiul lui Dumnezeu, precum și este mărturisit, în ceea ce este El de fapt - Lumina cea adevărată, cerească și nu pământească, Lumină din Lumină.

Hristos „Soarele dreptăţii” şi „Lumina cea adevărată”

Revelația Dumnezeiască ne învață că Dumnezeu există pururea în lumină, ca în propria existență, El Însuși, în ființa Sa, fiind Lumină. Și Domnul Iisus este numit „Soarele dreptății”, fiindcă El este Lumina, mărturisită de Sfântul Ioan Botezătorul. Căci „nu era el (Ioan) Lumina”, ci venise ca să mărturisească „despre Lumina” care era Hristos (Ioan 1, 7-8).
De față sunt Moise și Ilie, care amintesc Legea și prorocii, ce stau la temelia religiei descoperite lumii vechi. Sunt mărturia împlinirii Vechiului Testament prin Iisus Hristos, prezent aici. Faptul Schimbării la Față cuprinde cele două lumi, văzută și nevăzută, lumea cea mai dinainte de Hristos și cea de după, iar prin prorocul Ilie și cea de până la a doua venire a Domnului.
Lui Moise de Dumnezeu văzătorul i s-au descoperit tainele Dumnezeirii, în timp ce el vorbea cu Dumnezeu pe muntele Sinai, împărtășindu-se de acea lumină a lui Dumnezeu, nu numai în acel moment, ci pe tot parcursul vieții sale. Iar când a coborât de pe munte, fiii lui Israel, care l-au întâmpinat, nu au putut să-l privească, din cauza luminii strălucitoare ce ieșea din fața lui.
Aici, pe muntele Taborului, lumina ce izvorăște din Domnul Cel schimbat la Față, copleșește pe sfinții Săi ucenici, umplându-i de o bucurie și de o teamă sfântă, trăind cu adevărat o clipă din fericirea și frumusețea veșnică. Pentru care Sfântul Apostol Petru, nemaivoind să coboare din munte, entuziasmat, exclamă: „Doamne, bine este să fim aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe…” (Matei 17, 4). Pe Tabor, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, sfinții ucenici puteau să vadă cu adevărat Slava Sa și să înțeleagă câtă deosebire există între Domnul și proroci, chiar și cei mai mari, Moise și Ilie. Să-i vadă pe aceștia ca pe niște robi în fața Stăpânului și să înțeleagă că El este mai mare decât Legea și prorocii. „Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17).

Dumnezeu adevărat şi om adevărat

Domnul, schimbându-Se la Față, Şi-a arătat Dumnezeirea Sa, a arătat că El este om și Dumnezeu adevărat. Dar minunea îi privea și pe sfinții Săi ucenici, cum minunat spune condacul Utreniei din ziua Praznicului: „Pe munte Te-ai schimbat la Față și pe cât au putut ucenicii Tăi, au văzut slava Ta… pentru ca, atunci când Te vor vedea răstignit, să înțeleagă patima Ta cea de bună voie și să propovăduiască lumii că ești cu adevărat raza Tatălui”.
Vorbind despre lumina de pe Tabor, Sfinții Evangheliști au avut în vedere Persoana Divino-umană a Mântuitorului, Care Şi-a descoperit Dumnezeirea, ca Unul Ce era Lumina lumii. Căci „Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1, 9). Și pentru ca noi să credem în Cel Care a luminat pe Tabor pe sfinții Săi ucenici și toată făptura, că El va lumina totdeauna și pretutindeni pe oricine vine în lume și urmează învățătura Evangheliei.
Noi creștinii avem fericita posibilitate a rugăciunii celei purtătoare de har, prin care ne apropiem cel mai mult de Dumnezeu, ne deschidem sufletul în fața Lui, intrăm în dialog cu El şi ne schimbăm cugetul în bine. Adevărata rugăciune ne îmblânzește, reflectându-se în chipul și în privirea noastră, în seninătatea feței, pe care o transmitem semenilor noștri. Este puterea rugăciunii care ne poate schimba. Și noi avem mereu nevoie de această schimbare în viață.
La praznicul Schimbării la Față a Domnului, să-I cerem Lui darul vederii lui Dumnezeu, asemenea lui Moise, râvna prorocului Ilie, credinţa Apostolului Petru, iubirea Apostolului Ioan și nădejdea și răbdarea Apostolului Iacob. Întăriţi fiind cu aceste virtuți și prin rugăciunile Maicii Tale, Doamne Iisuse Hristoase, fă ca să strălucească și în noi lumina Ta cea de viață dătătoare, așa încât aici, în Sfânta Ta Biserică, de fiecare dată venind și la Sfânta Liturghie participând, întocmai cu apostolii pe Tabor, să ne umplem de acea bucurie și fericire sfântă și cu vrednicie să putem zice: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că aceasta ne-a mântuit pe noi”. Amin. (Pr. conf. dr. Constantin Băjău)