Memoria Bisericii
Ieromonahul Bartolomeu Anania în vâltoarea evenimentelor din perioada comunistă (II)

Ieromonahul Bartolomeu Anania în vâltoarea evenimentelor din perioada comunistă (II)

Adrian Nicolae Petcu, 15 Noiembrie 2017

În noaptea de 13 spre 14 iunie 1958 este arestat de Securitate din locuinţa de pe Dealul Patriarhiei. Este acuzat că, prin întâlnirile cu maicile de la Mănăstirea Viforâta, judeţul Dâmboviţa, ar fi făcut şedinţe legionare, devenind astfel capul unui lot care conspira împotriva regimului „democrat-popular”. A mai fost acuzat pentru legături cu Radu Gyr şi alţi deţinuţi politici eliberaţi şi pentru sprijinul acordat acestora, considerat „ajutor legionar”. A fost anchetat inclusiv de către ministrul afacerilor interne, Alexandru Drăghici, fiind supus unor episoade de tortură cumplită. În realitate, măsura organelor de Securitate avea ca scop compromiterea apropiaţilor Patriarhului Justinian, pentru ca Întâistătătorul român să aprobe planul autorităţilor statului de desfiinţare a vieţii monahale din România. Prin Sentinţa nr. 493 din 9 mai 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Bartolomeu a fost condamnat la 25 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Ploieşti (iunie 1958), Jilava (aprilie şi octombrie 1960), Piteşti (iulie 1960) şi Aiud (octombrie 1960-1964). Pentru a slăbi din presiunile ideologice exercitate de colonelul Gheorghe Crăciun, comandantul închisorii Aiud, părintele Bartolomeu s-a implicat în activitatea de reeducare, însă fără a abjura de la credinţa creştină. La 1 august 1964 a fost eliberat din Penitenciarul Aiud. A revenit la Bucureşti, Patriarhul Justinian găzduindu-l în Palatul Patriarhal şi oferindu-i din nou postul de bibliotecar. În 1965 a fost trimis în America, pentru a ajuta la reorganizarea eparhiei, care asculta canonic de Patriarhia Română. A depus eforturi pentru readucerea unor parohii sub ascultarea firească a Bisericii Ortodoxe Române, a organizat numeroase manifestări culturale, a relansat tipăriturile eparhiale, a conlucrat cu autorităţile americane pentru o pace confesională, adeseori subminată din motive politice de către Episcopul Valerian Trifa, eparhiotul episcopiei disidente, față de care a arătat respect și condescendență.

A denunţat la Senatul SUA propaganda revizionistă a Ungariei la adresa Transilvaniei, întocmind un veritabil manifest românesc. A rămas un om vertical, nefiind partizanul nici uneia dintre facţiunile care măcinau exilul românesc american, asumându-și mai presus de orice calitatea de om al Bisericii. În 1967, în America, Bartolomeu Anania este hirotonit ieromonah de către Episcopul Victorin Ursache al românilor americani, primind totodată rangul de arhimandrit din partea Sfântului Sinod. În mediul clerical românesc, dar şi în anumite medii politice, se vorbea de o ascensiune a lui Bartolomeu Anania în ierarhie, ocazie pe care însă a refuzat-o, păstrându-şi libertatea de acţiune şi independenţa omului de litere. Deseori vine în ţară, făcând parte din delegaţiile Bisericii Ortodoxe Române în frunte cu Patriarhul Justinian, precum în vizitele făcute Bisericilor vechi orientale din Egipt, Etiopia, India (ianuarie 1969).

Amploarea acţiunilor lui Bartolomeu Anania a îngrijorat cercurile politice de la Bucureşti, în special Securitatea, care considera că nu poate controla şi de multe ori nu are cunoştinţă de toate acestea. Astfel, la venirea arhimandritului Bartolomeu la Bucureşti, în 1976, cu prilejul sărbătoririi a 35 de ani de la terminarea seminarului, este oprit în ţară de Securitate, refuzându-i-se dreptul de a se reîntoarce pentru a-şi lua lucrurile şi pentru a se achita de sarcinile de serviciu pe care le avea începute. Până în 1982 ocupă funcția de director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, unde gestionează proiecte majore, precum apariția colecției „Părinți și scriitori bisericești”. Ulterior, se retrage la pensie, la Mănăstirea Văratec, unde continuă opera literară şi unde începe munca de diortosire a Sfintei Scripturi, pe care a încheiat-o după 11 ani. A avut o strălucită carieră literară, fiind distins cu premii de către Uniunea Scriitorilor. În 1990, alături de părintele Dumitru Stăniloae, de părintele Constantin Galeriu, de părintele Constantin Voicescu, de tânărul protosinghel Daniel Ciobotea, viitorul Patriarh al României, dar şi de intelectuali precum Sorin Dumitrescu, Teodor Baconsky, Horia Bernea și Octavian Ghibu, a făcut parte din „Grupul de reflecţie pentru înnoirea Bisericii”, unde a militat pentru asumarea lucidă şi onestă a trecutului comunist, dar şi pentru o transparenţă în actul de conducere a Bisericii, asumată de o nouă generaţie de ierarhi în Sfântul Sinod. În anul 2006 a devenit întâiul Mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. La 31 ianuarie 2011 a trecut la cele veşnice.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!