Banat
Instalări de preoți în Arhiepiscopia Aradului

Instalări de preoți în Arhiepiscopia Aradului

Protos. Nicolae M. Tang, 10 Octombrie 2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, în Arhiepiscopia Aradului, la începutul acestei săptămâni au avut loc mai multe instalări de preoți. Parohia Micălaca Veche și-a primit noul preot paroh, iar la Parohia Lipova a avut loc instalarea preotului Raul-Adrian Moț ca preot paroh și a preotului Alexandru Neicu ca preot slujitor.

Biserica Parohiei Micălaca Veche a găzduit un eveniment deosebit, și anume instalarea noului preot paroh, în persoana părintelui dr. Paul-Sebastian Orădan. După slujba Vecerniei a avut loc ceremonia îndătinată de instalare, oficiată de către Protopopul Aradului, pr. Flavius Petcuț, ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Un ales sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop, a săvârșit slujba Vecerniei, după care s-a purces la instalarea noului preot. Din sobor au făcut parte: pr. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie din Arad, pr. Traian Micoroi, parohul Catedralei Vechi, părinți și diaconi slujitori ai Catedralei Vechi, precum și ai parohiilor învecinate, fostul preot paroh Pavel Goldiș și ceilalți părinți slujitori ai Parohiei Micălaca Veche.

În cadrul ceremoniei de instalare s-au înmânat noului preot paroh Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, ca simboluri ale misiunii și demnității preoțești, de către părintele protopop. În cuvântul rostit cu acest prilej, protopopul Aradului a amintit de chemarea sfântă a preotului de a vesti Evanghelia, mai ales în lumea de azi, dar și cinstea de care este învrednicit preotul, subliniind și calitățile noul preot paroh integrat într-o tradiție de slujire pilduitoare a preoților istoricei parohii din Micălaca Veche.

Părintele Pavel Goldiș, fostul paroh care a slujit în această parohie aproape 30 de ani, a mulțumit colaboratorilor săi, credincioșilor și membrilor Consiliului parohial, asigurându-l pe noul paroh de toată deschiderea și frățeasca dragoste.

La finalul slujbei, părintele Paul-Sebastian Orădan a adresat un cuvânt noilor săi păstoriți. Cuvântul noului preot paroh a adus în fața celor prezenți modelul slujirii lui Hristos, adică cel al slujirii lui Dumnezeu și al oamenilor, model pe care s-a angajat să-l urmeze. În al doilea rând, noul preot și-a exprimat dorința de a continua frumoasa tradiție cultivată în această parohie de preoții slujitori și de credincioșii ei. Totodată, părintele Paul Orădan a chemat pe noii săi păstoriți la rugăciune și comuniune, la dialog și împreună-slujire pentru a da lumii mărturia adevăratei slujiri a lui Hristos.

Corul parohiei a dat o parte din răspunsurile slujbei de seară, iar strana, celelalte răspunsuri rânduite din cadrul slujbei de seară. Biserica a fost plină de credincioși care l-au felicitat pe noul lor păstor, mulțumind totodată celui care i-a păstorit vreme de aproape trei decenii.

Amintim că noul preot paroh al Parohiei Micălaca Veche a slujit ca diacon la Catedrala Veche vreme de șapte ani, este doctor în teologie și secretar protopopesc.

Parohia Lipova

În Duminica a 20-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc instalarea preotului Raul-Adrian Moț ca preot paroh și a preotului Alexandru Neicu ca preot slujitor în Parohia Lipova, Protopopiatul Lipova. Împreună cu părintele protopop Nelu Mercea, noii preoţi instalaţi au săvârșit Sfânta Liturghie, în prezența oficialităților locale și a unui număr impresionant de credincioși din parohie, precum și din parohiile învecinate.

La momentul rânduit, noul preot paroh a rostit cuvântul de învățătură, tâlcuind pericopa evanghelică rânduită pentru Duminica a 20-a după Rusalii, arătând motivele pentru care Mântuitorul Hristos a săvârșit minunea învierii acelui tânăr, și anume pentru a reda mamei îndurerate pe unicul ei fiu și pentru a arăta lumii întregi că învierea este nu doar o posibilitate, ci o certitudine pentru fiecare dintre noi. Părintele a mai subliniat și legătura dintre cuvintele Mântuitorului către tânărul din Nain: „Tinere, ție îți zic scoală-te!” și necesitatea credin­cioșilor de a se trezi din ne-simți­rea care omoară sufletul omului și îl face să fie insensibil la lucrurile care se întâmplă în jurul lui, în familia lui, în comunitatea în care locuiește și în poporul din care face parte.

Mulțime de credincioși, în mare parte copii, s-au împăr­tășit cu Trupul și Sângele Domnului imediat după predică și au ascultat cu drag pricesnele cântate de corul parohiei. La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop Nelu Mercea a oficiat instalarea noilor preoți. Acesta le-a înmânat Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, explicându-le tuturor importan­ța deosebită a acestui act și marea responsabilitate a preoției. Noii preoți ai Parohiei Lipova au adus mulțumiri Bunului Dumnezeu pentru faptul că au ajuns în această fericită zi, Înaltprea­sfințitului Părinte Timotei pentru încrederea și susținerea acordată, părintelui protopop pentru frumoasele cuvinte adresate, preoților pre­zenți, oficialităților locale, familiei și tuturor credin­cioșilor care le-au fost alături în acest moment important al vieții lor.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!