Biserică şi societate
Libertatea copiilor, o problemă a părinţilor

Libertatea copiilor, o problemă a părinţilor

Alexandra Bădiţă, 18 Octombrie 2010

Înainte de a putea numi libertatea drept natural mai întâi de toate şi apoi drept asigurat prin lege a fost mult timp căutată cu ardoare şi odată găsită a început o asiduă căutare a folosului ei. Este deopotrivă demnitate vitală a omului şi componentă vitală în educarea copiilor. Una din primele dileme cu care părinţii se confruntă când vor să stabilească orizonturile educaţiei copiilor lor este libertatea. Câtă libertate trebuie oferită pentru a nu se transforma în final în "libertăţi interzise"?

Se întâmplă des ca un părinte să fie tentat să stabilească mereu restricţii, reguli, interdicţii din iubirea şi grija pe care le poartă copilului sau se poate întâmpla invers, ca din aceeaşi dragoste să nu îi impună nici o limită. Gradul de libertate oferit copilului este poate cea mai importantă decizie în ceea ce priveşte educaţia şi dezvoltarea personalităţii lui. Nu putem creşte copii inhibaţi, introvertiţi, care nu se pot descurca pe cont propriu, dar nu putem creşte nici copii libertini care au şi uitat ce înseamnă cuvântul mamă sau tată pentru că s-au obişnuit să îşi strige părinţii pe nume. Cel mai simplu răspuns la dilema libertăţii oferită copiilor este evitarea exagerărilor.

Libertate oferită cu măsură

Personalitatea fiecărui copil este unică şi irepetabilă şi în virtutea acestui fapt copiii trebuie să fie educaţi în spiritul libertăţii şi al dragostei. În măsura în care părintele îşi iubeşte copilul, află în sufletul lui puterea de a cumpăta libertatea, oferindu-i atât cât are nevoie. Şi atunci când îl pedepseşte cu înţelepciune, şi atunci când îl îmbrăţişează cu gingăşie o face în numele dragostei părinteşti.

Libertatea copilului constă în a-l învăţa ce este bine şi ce e rău pentru ca el să îşi creeze o imagine proprie despre lume, despre familie, societate, prieteni. Ca să înveţe aceste lucruri, fiecare copil are nevoie să experimenteze el însuşi tot ceea ce ţine de viaţă. Pentru dezvoltarea armonioasă a caracterului lui nu este nevoie neapărat de impunerea strictă a unor bariere, ci înseamnă a-l îndruma pe calea cea bună, a-l sfătui ce drum să urmeze în funcţie de aptitudinile pe care le are şi pe care l-am ajutat să le dobândească. Nu putem transforma aspiraţiile noastre în cariere de urmat pentru copii, iar ceea ce nu am putut noi deveni nu îi putem obliga pe ei să devină. Impunerea unor restricţii din dorinţa de a-l proteja poate uneori să nu îl avantajeze pe copil şi nu sunt justificate, ci sunt mai degrabă menite să facă viaţa mai uşoară părinţilor fără a-l mai asista în tot ceea ce face. Astfel îi ştim în siguranţă, dar în schimb îi împiedicăm în principala lor activitate, aceea de a explora şi a învăţa.

Să te răsteşti la copil, să îl bruschezi cu vorba nu sunt soluţii bune pentru a-l creşte în perspectiva unui viitor mai bun. Nu exigenţele sau limitele exagerate îl vor călăuzi în calea lui, ci sfatul bun şi blând care îi respectă libertatea şi personalitatea. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că "alt lucru e să povăţuieşti şi să sfătuieşti şi altul să legiferezi. Fiindcă cel ce povăţuieşte şi sfătuieşte îi lasă celui ce ascultă sfatul libertatea deciziei".

Copiii pot fi disciplinaţi fără coerciţie într-un mod cât mai natural. Pe măsură ce cresc şi se maturizează, încep să înţeleagă ce înseamnă responsabilitatea şi liberul arbitru.

Odată ce creşte şi îşi reclamă libertatea faţă de părinţi, trebuie să existe interdicţii care să fie ascultate, sfaturi de dat şi de urmat, graniţe de trasat. Cât sunt încă la vârste fragede putem învăţa să oferim doar libertatea de care are nevoie cu ajutorul căreia să aibă o dezvoltare armonioasă a caracterului. Iar atunci când ajung adolescenţi şi apoi adulţi, liberi să-şi ia libertatea în mâini, vor fi capabili să o şi păstreze.

Binele şi adevărul - temelii ale libertăţii

Libertatea fără limite din copilăria în care copilul nu era pus nici măcar să îşi strângă jucăriile se transformă în timp într-o căutare lacomă de experienţe şi plăceri noi care nu duc decât la pierderea adevăratei libertăţi. În final, libertatea nu poate exista decât în bine, nu în rău şi acest bine trebuie să-i fie atât izvor, cât şi cauză şi ţel. Iar părinţii ca păzitori ai acestei libertăţi şi ca aceia care le acordă în timp copiilor o tot mai mare libertate trebuie să-i înveţe că "cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa".

Educaţia corectă reprezintă temelia şi farul luminat al libertăţii copilului. El are nevoie să fie îndrumat pentru a-şi dobândi, manifesta, păstra şi apăra libertatea. Dacă consolidăm încă de la o vârstă fragedă în el regulile bune, mai târziu ceea ce a învăţat îi va folosi ca reper în păstrarea libertăţii faţă de părinţi şi faţă de el însuşi. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea foarte frumos că "atunci când sufletele sunt moi şi fragede, învăţăturile bune se imprimă, şi când vor fi dure ca pecetea, atunci nimeni nu va putea să le şteargă, precum se întâmplă şi cu ceara".

Libertatea socială, libertatea de exprimare ne sunt toate oferite ca drepturi ale omului şi sunt garantate de către societate, însă libertatea noastră ca persoane, libertatea sufletului nostru ne este oferită, dacă vrem să o primim şi să trăim în ea de Biserica lui Hristos, o libertate care se trăieşte în bine şi în adevăr aşa cum a spus Mântuitorul, "şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!