Lumina cunoașterii și viața luminată de credință

Și în planul experienței directe, și în cel mai larg al cercetării științifice, lumina însoțește eforturile cunoașterii. O lume în care cunoașterea să se realizeze fără utilizarea luminii (a radiației electromagnetice, în general) este mai degrabă imposibil de imaginat. Cele mai mari descoperiri ale fizicii din ultimele secole au fost posibile prin intermediul luminii. Ea a fost și este indispensabilă observațiilor astronomice și a jucat un rol foarte important în formularea Teoriei Relativităţii Restrânse, în descoperirea mişcării galaxiilor și a Universului în expansiune.

Formularea ipotezei existenţei radiaţiei de fond, observațiile care au validat Teoria Relativităţii Generale și legile fizicii cuantice, care privesc microcosmosul, au fost legate de lumină. Și în cazul a două dintre cele mai provocatoare mistere ale cosmologiei recente, detectarea materiei întunecate și expansiunea accelerată a universului (și implicit energia întunecată), lumina s-a dovedit un martor esențial. În fine, recenta detectare a undelor gravitaționale, recompensată cu Premiul Nobel în fizică, în 2017, a fost posibilă prin utilizarea unui Interferometru Laser (lumină coerentă).

Pentru gândirea patristică însă, toate cunoștințele legate de lumea sensibilă au nevoie de o altă lumină pentru a fi utilizate în mod ziditor, folositor în sens spi­ritual. Gândirea patristică ne îndeamnă să vedem că adevărata cunoaștere se dovedește în slujba vieții, în planul acestei lumi și în veșnicie.

Pe de o parte, datele cunoașterii, descoperirile științifice și posibilități tehnologice își împlinesc rostul dacă sunt puse în slujba semenilor. În zilele noastre se poate întrevedea cum cercetarea științifică se desfășoară în coo­perare, prin contribuția multor specialiști și investitori. Pe de altă parte, pentru a prelungi această experiență asemănătoare sobornicității¹, roadele cercetării trebuie să fie valorificate în vederea întrajutorării oamenilor.

În multe privințe, lucrurile nu se petrec așa. Mai degrabă, putem constata contrariul. Provocările actuale au dovedit că achizițiile cunoașterii și puterile tehnologice sporite de care dispune astăzi umanitatea nu au eradicat sărăcia sau conflictele, poluarea sau risipa, ceea ce evidențiază importanța unei reflecții privind raportul
dintre cunoaștere și viață.

Spiritualitatea creștină urmărește valorificarea cunoștințelor omenești desprinse din Creație sau din Scriptură în planul vieții interioare, în vederea cultivării virtuților, pentru o mai bună slujire a semenilor, pentru sporirea comuniunii cu Dumnezeu. Cunoștințele privitoare la cele create sunt înțelese ca „lumini interioare”, destinate minții. Pentru o adecvată întrebuințare a lucrurilor și puterilor cu care științele îl înzestrează pe om, el are nevoie de o altă lumină: lumina înțelegerii. Este vorba despre un anumit mod de înțelegere, strâns legat de lucrarea despătimirii.

Aceasta pentru că simțirea și mintea sunt strâns legate între ele. Aceasta este chiar legătura ce face posibilă cu­noașterea în minte, și prin trup, a celor sensibile: „Simțirea şi cele supuse simțurilor au fost create ca să slujească minții”² și într-atât de strâns sunt legate ele, încât oricare ar lipsi va împiedica pe cealaltă să-și arate lucrările sale³.

De fapt, în aceasta constă legătura vitală, și adesea trecută cu vederea astăzi, între ceea ce cunoaștem, prin simțire (și demersul observațiilor și explorărilor sensibile desfășurate în planul cercetărilor științifice privitoare la lumea sensibilă) şi minte (ca loc interior, unde se depozitează, se imprimă această cunoaștere). Este vorba despre ce păstrăm în noi și despre cum anume creștem de pe urma experiențelor și cunoștințelor noastre.

Experiența și cunoașterea transformă viața

În mod remarcabil, medicina și neuroștiințele au scos la iveală, în ultimele două decenii, numeroase rezultate care arată această interconexiune a experienței și cunoașterii.

Astăzi este bine cunoscut faptul că rețelele neuronale, structurile și activitatea cerebrală pot suferi modificări importante și de durată, sub incidența experiențelor de fiecare zi⁴. Simplul control repetat al atenției determină modificări neuronale semnificative în procesarea semnalelor provenite din stimuli⁵. Până și posturile corpului, influențând considerabil tabloul hormonal, induc dispoziții emoționale specifice⁶. Însă s-a putut constata că o modi­ficare în dispozițiile emoționale schimbă semnificativ modul în care gândim⁷. E corect să spunem, folosind o expresie a unei autoare recente, că însuși corpul - posturile și experiența lui - poate imprima o formă și o mișcare minții⁸. În fine, pe un alt drum de explorare situat în câmpul științelor medicale, ne parvin dovezi care indică faptul că experiențele, strădaniile noastre de cunoaștere produc modificări în adâncul ființei noastre, la nivelul expresiei genetice!

Așadar, exercițiul cunoașterii afectează profund viața propriu-zisă. Eforturile cunoașterii se imprimă în viață, lăsând urme în dispozițiile și felul minții de a gândi.

Lumina cunoștinței și viața veșnică

Este mai ușor de înțeles acum că înaintarea omului în cunoașterea lui Dumnezeu, în experiența credinței, precum și experiența comuniunii de iubire cu Persoanele Sfintei Treimi transformă profund viața persoanei. Credința, ca experiență a comuniunii cu Dumnezeu și cu oamenii, de înaintare în cunoașterea Lui și a semenilor reprezintă, așadar, cel mai cuprinzător parcurs de înnoire a vieții omenești. Un autor filocalic formulează un temei pentru aceasta: ochiul este luminătorul trupului şi mintea este luminătorul inimii, iar Dumnezeu este luminătorul minții. De aceea, lipsită de lumina cunoștinței, inima „nu poate produce înțelesuri şi gânduri dumnezeiești şi lucrări vrednice de Dumnezeu şi nu se poate umple deplin de vederi dumnezeiești”⁹.

Hristos Însuși este Lumina lumii și Lumina cunoștinței, cunoștința omenească fiind lumina dăruită de El, ca drum către cunoașterea Lui și către Viața veșnică în comuniune de iubire cu El: „Aceasta este viaţa veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Note:

¹ Această expresie este utilizată de Alexei Nesteruk în S. Trubeţkoi, „Despre natura conștiinței umane”, în: Opere alese ale lui S. Trubețkoi, Mysl, Moscova, 1994, pp. 483-591, apud Alexei Nesteruk, Universul în comuniune. Către o sinteză neopatristică a teologiei şi ştiinţei, traducere de Mihai-Silviu Chirilă, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009, p. 319.

² Talasie Libianul, Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte către Pavel prezbiterul, Suta a patra, 5, în: Filocalia, vol. 4, 2010, p. 37.

³ Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice, Suta a doua, 34, în: Filocalia, vol. 6, 2011, p. 84.

⁴ Chiar și 30 de minute de efort pot induce o schimbare în funcția cerebrală. Atât de importante sunt experiențele și atât de valoros este timpul pe care îl trăim (Cf. Tomas Ros, et all., „Endogenous control of waking brain rhythms induces neuroplasticity in humans”, în European Journal of Neuroscience, vol. 31, nr. 4, 2010, p. 770).

⁵ Cf. Briggs, Farran et all, „Attention enhances synaptic efficacy and the signal-to-noise ratio in neural circuits”, în Nature, vol. 499, nr. 7459, 25 iulie 2013, pp. 476-480.

⁶ Cf. Minvaleev, R.S. ș.a., „Postural Influences on the Hormone Level in Healthy Subjects: I. The Cobra Posture and Steroid Hormones”, în Human Physiology, vol. 30, nr. 4, iulie 2004, pp. 452-456.

⁷ Cf. Najjar et al., „Compassion Fatigue: A Review of the Research to Date and Relevance to Cancer-care Providers”, în Journal of Health Psychology, vol. 14, nr. 2, 2009.

⁸ Amy Cuddy, Prezență, Editura Publica, București, 2016, p. 221 sqq.

⁹ Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 15, în: Filocalia, vol. 4, vol. 8, pp. 274-275.