„Maica bisericilor“ din Iaşi

George Căileanu, 11 Octombrie 2008

Catedrala ce domină oraşul celor 100 de biserici, prin monumentalitate şi importanţă, a fost începută în anul 1833 la iniţiativa mitropolitului Veniamin Costachi, pe locul unde s-au aflat temeliile a două biserici mai vechi: Biserica Albă (secolul al XV-lea) şi Biserica Stratenia (secolul al XVII-lea). A trebuit însă să treacă jumătate de secol pentru ca, atunci când la cârma Mitropoliei Moldovei a venit un alt vrednic ierarh, Iosif Naniescu, Catedrala să fie desăvârşită. „Maică a bisericilor“ şi „maică a Patriei“, după cum au numit-o primii săi ctitori, Catedrala mitropolitană din Iaşi are astăzi trei hramuri: Sfânta Cuvioasa Parascheva, Întâmpinarea Domnului şi Sfântul Mucenic Gheorghe.

Primele lucrări la Catedrala mitropolitană din Iaşi s-au desfăşurat între anii 1833 şi 1841, după planurile arhitecţilor vienezi Johan şi Gustav Freywald, care au adoptat pentru noua biserică stilul neoclasic, întâlnit şi la alte biserici maiestuoase din ţări europene cu mare tradiţie creştină (Italia, Austria, Ungaria etc). În ultimii ani se lucrase sub conducerea arhitectului rus Sungurov.

Întrucât în anul 1942, mitropolitul Veniamin Costachi a fost silit să se retragă şi din cauză că bolta centrală, de mari dimensiuni, s-a prăbuşit, negăsindu-se soluţii urgente, lucrările au fost abandonate, biserica rămânând o ruină până în anul 1880, când mitropolitul Iosif Naniescu a intervenit pe lângă autorităţile statului pentru reluarea lucrărilor.

Astfel, la 15 aprilie 1880, Iosif Naniescu a pus a doua piatră fundamentală pentru cea mai mare biserică din Iaşi. Potrivit volumului „Pelerin în Iaşi“, apărut la Editura mitropolitană Trinitas, arhitectul Alexandru Orăscu, rectorul Universităţii Bucureşti, avea să refacă proiectul măreţei biserici, renunţând la imensa cupolă centrală. El a adăugat cele două rânduri de pilaştri masivi în interior, realizând o clădire în formă basilicală, cu o navă centrală şi două nave laterale mai mici.

A păstrat cele patru turle laterale decroşate, dar a renunţat la cupola centrală de mari dimensiuni, înlocuindu-o cu un sistem de patru bolţi, despărţite prin arce trasversale.

Pentru înfrumuseţarea pereţilor interiori ai noii biserici ce avea să servească drept catedrală, a fost tocmit experimentatul pictor bucureştean Gheorghe Tattarescu. Icoanele şi elementele decorative realizate într-un stil cu influenţe renascentiste de ilustrul artist impresionează prin diversitate şi sensibilitate. Respectând canoanele Erminiei ortodoxe, atât în realizarea celor patru scene biblice de pe bolţile navei centrale, cât şi în zugrăvirea chipurilor de sfinţi şi în alcătuirea compoziţiilor decorative, se resimte rigoarea neoclasicismului de factură italiană pe care artistul îl cunoscuse în anii de studii la Academia di San Luca de la Roma.

Sfinţirea Catedralei, eveniment naţional

Lucrările s-au încheiat în anul 1887, iar la 23 aprilie, în cadrul unei ceremonii fastuoase, noua catedrală avea să fie sfinţită de mai mulţi episcopi conduşi de mitropolitul Iosif Naniescu, în prezenţa familiei regale, regele Carol I, alături de regina Elisabeta. Sosirea trenului regal în gara Iaşi era, în sine, un eveniment pregătit în detaliu, căci cum altfel trebuia să fie primit monarhul în „a doua sa capitală“. Pompă mare: coborârea din tren a fost însoţită de 21 de lovituri de tun, de pe dealul Galatei, asezonate cu bătăile tuturor clopotelor ieşene, mari şi mici. Cât din obişnuinţă, cât din zbatere patriotică, „poporul capitalei a doua, cu respect şi iubire, primeşte pe Regele României; îi urează bună venire în mijlocul seu şi, după strămoşescul uz, oferă pâine şi sare Majestăţilor Sale“. Din Hotelul Pastia (actualul Traian) câteva zeci de persoane din opoziţie îl întâmpină ceva mai puţin reverenţios, cu un imens drapel negru şi cu fluierări metalice, „ca o sirenă de vapor“ (chestiune de omniprezenţă politică).

Scopul vizitei fiind bine stabilit, perechea regală, însoţită de ministrul cultelor D. Sturdza şi de prefectul Matei Gane, şi-au continuat drumul spre punctul de interes maxim, care „este de o frumuseţe rară din toate punctele de vedere şi deşteaptă admiraţiunea tuturor prin perfecta sa executare“ (Liberalul, 23 Aprilie 1887); nici nu avea cum să fie altfel în ochii contemporanilor: pereţii de miazănoapte şi miazăzi erau împodobiţi cu vitralii produse în celebrele orfevrării bavareze, iar interiorul era opera pictorului Gheorghe Tattarescu care, în acest scop, făcuse călătorii de documentare până în „pravoslavnica Rusie“; de altfel, s-a afirmat că, prin măreţia sa, se aseamănă foarte mult cu Biserica Trinita del Monte, din Roma.

„Ridicată şi reînfiinţată în toată strălucirea în a doua mea capitală“

Cu o seară înainte, „măreţul templu era luminat de jur împrejur de lampioane aşezate în grilajul de fier ce înconjoară curtea şi palatul mitropolitan“.

Cortegiul festivist a fost întâmpinat de un sobor alcătuit din mitropolitul Iosif Naniescu, episcopi din ambele Principate, din arhierei, arhimandriţi şi preoţi bătrâni, „dintre care unii chiar din timpurile Mitropolitului Veniamin“. Şi de această dată, clopotele şi gurile de tun şi-au făcut simţită destul de evidentă prezenţa, ţinând hangul celor trei înconjurări ale Catedralei, conduse de rege.

Îndată după săvârşirea Sfintei Liturghii şi a sfinţirii propriu-zise, monarhul a ţinut un scurt discurs; cu sinceritate, acesta a lăudat eforturile întreprinse pentru finalizarea obiectivului: „Faptele bune sunt totdeauna răsplătite şi poporul român nu uită pe acei care au lucrat pentru biserică şi patrie (…) ridicată şi reînfiinţată în toată strălucirea în a doua mea capitală, care a depus pe altarul patriei, ca darul cel mai scump, coroana lui Ştefan, spre a fi contopită cu cea a lui Mihaiu, refăurită în oţel pe câmpul de luptă, întemeind şi statornicind astfel pentru timpuri vecinice unirea şi tăria, Neatârnarea şi Regatul României“. Efectul elogiilor a fost deplin asupra unei audienţe încântată de corul mixt al muzicianului Gavriil Muzicescu, după cum ne informează presa vremii.

În anul 1889 a fost adusă, de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“, racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Mitropolia devenind astfel noua „casă“ a Cuvioasei, pelerinajul de pe 14 octombrie, cel care ţine de 350 de ani la Iaşi, s-a mutat aici, iar primul hram al Catedralei a devenit astfel sărbătoarea Sfintei Parascheva.

Reparaţii capitale în ultimii ani

De-a lungul vremii au avut loc mai multe etape de restaurare. În anul 1918 s-au săvârşit lucrări de reparaţii, din iniţiativa mitropolitului Pimen Georgescu, iar în anul 1935, pe vremea mitropolitului Nicodim Munteanu, au fost spoite în întregime faţadele cu var, ipsos şi praf de piatră, în culoare galben deschis. De asemenea, după al II-lea Război Mondial, în vremea Mitropolitului Justinian, din 1948 patriarh al României, vitraliile au fost refăcute. În 1957, după înscăunarea mitropolitului Iustin Moisescu, s-au făcut lucrări de reparaţii exterioare ale zidăriei, spoiri, curăţirea picturilor şi introducerea încălzirii centrale, precum şi introducerea unor ventilatoare. În anul 1979, întrucât pictura ce reprezintă scena Întâmpinării Domnului (cel mai vechi hram al Catedralei) şi icoana Sf. Mare Mucenic Gheorghe era aproape complet degradată, s-a adoptat soluţia repictării în tehnica „mozaic gen Murano“, care există şi în prezent.

În anul 1989 s-au făcut reparaţii de consolidare la turnurile de est, vest, nord-est şi sud-est ale Catedralei mitropolitane, în vederea conservării şi s-au realizat lucrări de consolidare şi finisaje exterioare şi interioare, acestea fiind ultimele lucrări importante realizate înainte de 1990.

De 11 ani însă, cel mai impunător lăcaş de cult din Iaşi a intrat în reparaţii capitale. Veche de peste un secol, construcţia ajunsese într-o avansată stare de degradare, astfel încât lucrările de consolidare deveniseră o necesitate. Munca efectivă a început în anul 1997, ea desfăşurându-se şi în prezent. Consolidarea a început din exterior, apoi în interior, pentru ca apoi, constructorii să continue efectuând consolidarea pereţilor pe verticală şi pe orizontală.

După expertiza făcută de specialişti şi proiectul aprobat de Comisia Monumentelor Istorice, în 1997 s-au deschis ample lucrări de consolidare, primele intervenţii făcându-se la fundaţiile navei centrale din exteriorul Catedralei, prin realizarea ecranului de piloţi, a grinzilor cu goluri mari, conexată la fundaţia pereţilor existenţi. Aceste fundaţii exterioare au fost ulterior legate cu fundaţiile din interior, lucrări care s-au desfăşurat până recent.

Subsol cu aceeaşi suprafaţă ca şi Catedrala

Pentru realizarea fundaţiei interioare, constructorii au săpat până la o adâncime de cinci metri, pentru a putea consolida fundaţia interioară şi pentru a putea face legătura cu structura de rezistenţă din exterior. În urma excavării pământului, din interior a rezultat în subsol un spaţiu util, întrucât s-a renunţat la aducerea înapoi a pământului excavat.

După ce constructorii au finalizat consolidarea de la subsol, a fost turnată o placă de 45 de centimetri grosime, cum rar se mai întâlneşte în prezent în construcţii.

Lucrări realizate manual

Întrucât lucrările de consolidare sunt foarte complexe, iar rezistenţa lăcaşului de cult era puternic afectată de trecerea timpului şi de fenomenele de până acum, toate lucrările s-au făcut manual. Atât săparea şanţurilor din jur, cât şi îndepărtarea cărămizilor de la colţurile Catedralei s-au făcut manual, deoarece utilajele grele ar fi putut pune în pericol construcţia şi siguranţa celor prezenţi.

Întrucât s-au făcut lucrări importante în interiorul altarului Catedralei, sfânta masă fiind scoasă şi apoi montată din nou, pe 11 octombrie 2007, în anul în care s-au împlinit 120 de ani de la sfinţirea ei, Patriarhul Daniel, alături de alţi ierarhi din Sfântul Sinod a resfinţit altarul Mitropoliei din Iaşi, astfel încât, pe 14 octombrie, de ziua ei, Catedrala să fie pregătită să primească oaspeţii.

Iniţiate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, lucrările de consolidare a Catedralei au fost finanţate de către Ministerul Culturii şi Cultelor, de Compania Naţională de Investiţii şi, în special, de Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice, pentru scoaterea din starea de risc, la un eventual seism.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!