Sănătate
Măslinele încetinesc procesul de îmbătrânire

Măslinele încetinesc procesul de îmbătrânire

Considerate cele mai nutritive fructe din câte există, măslinele sunt un veritabil medicament. Măslinul se cultivă în zona mediteraneeană (Italia, Grecia, Spania), iar fructele sale sunt bogate în vitamine și acizi grași, Omega 3, Omega 6, Omega 9. Sunt considerate de către specialiști cel mai vechi aliment, consumat încă de pe vremea fenicienilor. Măslinele conțin o gamă variată de vitamine și fitonutrienți, cum ar fi: vitamina A, C, E, D, magneziu, calciu, sodiu, zinc, proteine, car­bohidrați, lipide, fibre, acid măs­linic, acid oleonalic, tirosol, oleuropeină, hidroxitirosol.

Măslinele nu pot fi consumate direct din copac, ci după ce au fost mai întâi supuse procesării. În funcție de metoda de procesare, acestea capătă textură și culori diferite, de la verzi, maro, negre până la galbene sau roșii. Se cunosc diferite soiuri de măsline, dar cele mai indicate de către nutriționiști sunt cele din soiul  kalamata, deoarece conțin un fenol numit hidroxitirosol, care poate contribui benefic la prevenirea daunelor asupra ADN-ului și dezvoltării anormale a celulelor. Consumate zilnic, măslinele întăresc vasele de sânge, ameliorează afec­țiunile specifice înaintării în vârstă, precum vederea, încetinirea proceselor de îmbătrânire, degradarea unor țesuturi și funcții ale organismului, întăresc dantura, oasele, ajută la regenerarea țesu­turilor distruse, facilitează pierderea în greutate, mențin sănătatea pielii și a părului, asigură aportul zilnic în organism de micronutrienți, previn îngrășa­rea, apariția bolilor cronice, au efect anticancerigen, antidiabetic.

Din măsline se produce uleiul de măsline, care are un conținut ridicat de grăsimi monosaturate și antioxidanți care oferă protecție împotriva bolilor de inimă. Uleiul de măsline ridică nivelul colesterolului bun (HDL) și ajută la controlul colesterolului rău (LDL).

Pastă de măsline

Ingrediente: 1 cană de măs­line fără sâmburi, 1 avocado copt bine, 1-2 căței de usturoi, 2 legături de ceapă tocată, zeama de la o lămâie, sare după gust, cimbru, 2-3 linguri de ulei de măsline.
Mod de preparare: se pun toate ingredientele în blender și se mixează până se face o pastă omogenă. Se servește ca aperitiv, pe felii de pâine sau pe bărcuțe de ardei.

Mâncare de țelină cu măsline

Ingrediente: o țelină mare curățată și spălată, 250 g măsline, 250 ml suc de roșii, 5 căței de usturoi, 2 linguri de ulei, sare după gust, piper proaspăt măcinat, pătrunjel tocat, 200 ml apă.
Mod de preparare: se taie țelina cuburi mai mari, se toarnă uleiul în cratiță, se pune țelina și se lasă un pic până se rume­nește, apoi se adaugă măslinele, sucul de roșii, apa și se pun la fiert aproximativ 10-15 minute. Se adaugă usturoiul, se condimentează cu sare și piper măcinat, se mai lasă la fiert încă 5-10 minute, iar la final se pune ver­deață tocată.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!