Lumina literară şi artistică
Maternitatea contra terorismului

Maternitatea contra terorismului

Elena Dulgheru, 13 Septembrie 2015

Cum era de așteptat, Festivalul Internațional de Film 'Golden Apricot" de la Erevan (iulie 2015) s-a deschis cu un film despre istoria Armeniei. Pelicula, intitulată Une histoire de fou (Franța, 2015), de Robert Guédiguian, tratează o rană deschisă a poporului armean și a fost primită cu ovații. Robert Guédiguian, regizor și producător de filme cu tematică socială, este o prezență constantă și apreciată în festivaluri ca San-Sebastian, Valladolid, Berlin, Cannes și Toronto.

Une histoire de fou, realizat după un scenariu scris de regizor în colaborare cu Guilles Taurand, cuprinde trei generații de istorie zbuciumată a armenilor din secolul XX. Cu toate că cea mai mare parte a acțiunii se desfășoară în anii '70 și urmărește lupta disperată a unui tânăr armean aflat la a treia generație în Franța pentru redeșteptarea conștiinței naționale, centrul de greutate al filmului e plasat pe două mari repere din trecut: asasinarea la Berlin a lui Talat Pașa, fost Mare Vizir al Imperiului Otoman, ascuns în Germania ca să scape de condamnarea la moarte pentru genocidul al cărui principal inițiator fusese. Al doilea moment este procesul de achitare a asasinului, Soghomon Tehlirian, care acuză Germania de refuzul extrădării și tăinuirea criminalului de război. Achitarea lui Tehlirian reprezenta un prim triumf în lunga luptă de recunoaștere a masacrelor din 1915.

Aceste două momente constituie prologul filmului. Dar Guédiguian nu se concentrează pe stabilirea culpei istorice, ci pe problematica răzbunării și a iertării,
chestionând legitimitatea morală a terorismului pentru cucerirea unei cauze istorice drepte. Răspunsul este, fără îndoială, negativ.

Acțiunea propriu-zisă urmărește transformarea unui tânăr dintr-o familie așezată de armeni din Marsilia, urmași ai legendarului Soghomon Tehlirian, într-un aprig luptător pentru recunoașterea genocidului strămoșilor săi, gest pe care îl consideră un act de recuperare identitară. Împreună cu un grup de militanți și în secret față de familia sa, Aram (Syrus Shahidi) comite un atentat mortal împotriva ambasadorului Turciei la Paris, după ce acesta refuză public să discute problema genocidului. În timpul atentatului, un tânăr biciclist, Gilles (Grégoire Leprince-Ringuet), este grav rănit de explozie, accident care îl lasă paralizat.

Încurajat de „succesul" acțiunii, Aram pleacă în Liban pentru a se alătura Armatei secrete de eliberare a Armeniei. Mama acestuia, Anouch (Ariane Ascaride), aflând din presă de atentat și intuind implicarea fiului său, merge la spital să-i ceară iertare, în numele fiului său, tânărului accidentat. Însă Gilles, care tocmai urma să se căsătorească, dorește să-l cunoască pe cel care i-a distrus viața și, după o perioadă de recuperare, pleacă la Beirut împreună cu Anouch. Relația dintre cei doi constituie partea cea mai interesantă a filmului. Vrând să-și salveze fiul din mrejele terorismului, curajoasa Anouch îl salvează, implicit, și pe Gilles, aproape integrându-l în propria ei familie, atunci când, din disperare, acesta rupe logodna. Dragostea maternă a lui Anouch, care îl tratează ca pe propriul fiu, îl face să-și depășească dorința de răzbunare. La Beirut victima și călăul se întâlnesc și își strâng mâna.

Dar calea lui Aram e fără întoarcere. Planurile de atentate se precipită, dar certurile intestine dintre teroriști desființează unitatea grupului. Lor le cade victimă și Aram, asasinat de unul dintre camarazi. Din acest moment, Gilles este adoptat de facto de părinții lui Aram și, paradoxal, devine un fidel apărător al cauzei armene. Secvența finală îl surprinde peste ani alături de Anouch în Armenia, depunând un buchet de flori la monumentul victimelor genocidului.

Dacă latura politică a filmului e ușor didacticistă, cea psihologică, dezvoltată de cuplul Ariane Ascaride (actrița-fetiș a regizorului) și Grégoire Leprince-Ringuet, este cea care-i dă adevărata emoție.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!