Lumina educaţiei
Meditație: Colindele – mesagere ale bucuriei mântuirii noastre

Meditație: Colindele – mesagere ale bucuriei mântuirii noastre

Pr. Lect. Dr. Zaharia Matei, 05 Decembrie 2015

Creații ale geniului religios și popular românesc, plămădite în timpurile străvechi ale etnogenezei noastre ca popor creștin, prin lucrarea misionară a Sfinților Apostoli Andrei și Filip, colindele creștine sunt parte integrantă a spiritualității ortodoxe românești. Înveșmântate într‑o formă literară și muzicală simplă, accesibile celor care le cântă și celor care le ascultă, ele ne descoperă, prin conținutul lor, iubirea lui Dumnezeu pentru noi oamenii și pentru întreaga Sa făptură. Acest mesaj de iubire veșnică ne‑a fost transmis nouă tuturor prin Fiul Său, Mântuitorul Iisus Hristos (cf. Ioan 3, 16), născut din veci, din Tată fără mamă, iar la plinirea vremii născut din mamă fără tată (Gal. 4, 4).

Colindele au o deosebită valoare catehetică fiindcă ne prezintă adevărurile de credință și faptele istorice legate de viața și lucrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cuprinse în Sfânta Scriptură, în hotărârile dogmatice ale Sinoadelor ecumenice și locale, în scrierile Sfinților Părinți și în imnografia ortodoxă. Cântate de colindători de toate vârs­tele pe la casele creștinilor, începând cu sărbătoarea Sfântului Nicolae și sfârșind cu sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, acestea sunt bunele vestiri de bucurie ale nașterii pe pământ a Pruncului Iisus, Soarele dreptății și Răsăritul Cel de sus, Care ne‑a dăruit nouă lumina cunoștinței prin cuvântul Evangheliei Sale și ne‑a readus la starea de fii ai Tatălui Ceresc. Primii colindători sunt considerați păstorii cărora li s‑au arătat atât îngerul Domnului pentru a le vesti nașterea lui Iisus în Betleem, cât și oastea cerească lăudând pe Dumnezeu și cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Păstorii au mers apoi la Be­tleem, în cetatea lui David, și au aflat pe Maria, pe Iosif și pe Prunc culcat în iesle. Vestea și bucuria aceasta ne‑au transmis‑o peste veacuri înaintașii noștri prin colinde, iar noi, cei de astăzi, avem datoria sfântă de a o transmite urmașilor noștri. Prin aceea că se cântă în biserici și în sânul comunităților, ele au dobândit o autoritate duhovnicească, reprezentând receptarea populară a imnelor liturgice închinate sărbătorii Nașterii Domnului. Simplitatea și inocența versurilor, precum și naturalețea și vioiciunea liniei melodice fac din colinde cele mai iubite cântări bisericești interpretate de clerici și mireni.

Colindele ne învață că nașterea lui Hristos este împlinirea profețiilor vechi: Doamne a Tale cuvinte, care s‑au scris mai nainte/ S‑au plinit precum și scrie Moise la Cartea întâie (Fac. 49, 10‑12). El Se naște astăzi în sufletele noastre, devenind contemporan celor care prin post, rugăciune și fapte bune se străduiesc să întâmpine nașterea Lui. Astfel, colindul: O, ce veste minunată/ În Vitleem ni s‑arată/ Astăzi S‑a născut Cel făr de‑nceput/ Cum au spus prorocii ne arată că Fiul lui Dumnezeu Tatăl Cel deoființă și veșnic Se naște în Betleem, potrivit spuselor prorocilor (cf. Miheia 5, 1), iar numele Lui este Mesia, adică Unsul lui Dumnezeu. Din alt colind aflăm că Astăzi S‑a născut Hristos/ Mesia, chip luminos.

Timpul liturgic al sărbătorii, inaugurat odată cu Înainte­prăznuirea Nașterii Domnului, mijlocește întâlnirea noastră cu Pruncul Iisus și experiența bucuriei pe care au simțit‑o oamenii la vremea venirii Sale în trup, pe pământ. Colindele și cântecele de stea ce răsună în văzduh și în auzul tuturor cu câtva timp înainte de sărbătoarea Crăciunului produc emoție sfântă în inimile oamenilor. Însoțite de jubilația Aliluia cu transformările ei lexicale, precum, lerui ler, lerui Doamne ler, O lerui Doamne, sau de refrenele florile dalbe, flori de măr, colindele exprimă strigătele de veselie și entuziamul celor care colindă și așteaptă cu nerăbdare venirea Domnului. Totodată, ele imprimă timpului pregătitor caracteristicile eternității și un deosebit dinamism susținut de bucuria așteptării Sale.Astfel, prin Nașterea Sa după trup, Mântuitorul a umplut de sens și valoare timpul istoric. Timpul venirii Sale și al Bisericii nu mai este un timp supus determinismului și degradării, ci el devine cadrul vieții celei adevărate și al îndumnezeirii oamenilor. Unele colinde subliniază caracterul recapitulativ al răscumpărării, arătând că prin Hristos, protopărinții noștri Adam și Eva și întreg neamul omenesc sunt părtași Raiului și fericirii veșnice: Raiul cel închis, azi iar s‑a deschis/ Șarpelui cumplit capul s‑a zdrobit/ Și strămoșii iară, prin Sfânta Fecioară/ Iar s‑au înnoit (Fac. 3, 15).

Multe dintre colinde sunt ecoul condacului sărbătorii, care ne arată că Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc... Textul imnografic evidențiază sensul pancosmic al praznicului Nașterii Domnului și bucuria participării întregii făpturi la acest dumnezeiesc eveniment. Astfel, vedem că: Steaua sus răsare/ Ca o taină mare (neobișnuită n.n.)... că astăzi Curata/ Preanevinovata, Fecioara Maria/ Naște pe Mesia. Magii cum zăriră/ Steaua și porniră,/ Mergând după rază/ Pe Hristos să‑L vază. Iisus vine în maximă apropiere de noi pentru a trăi experiența omului, în chip deplin. Colindul Coborât‑a coborâtu, Dumnezeu pe acest părmânt, pe‑o scară lună de ceară... este transpunerea poetică a cuvântului din Sfânta Evanghelie după Ioan 1, 14: „Și Cuvântul S‑a făcut trup și S‑a sălășluit între noi...” El coboară la noi pe o scară lungă de ceară sau pe o scară de argint, cum spune un alt colind, metafore ce face trimitere la persoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care a unit cerul cu pământul și a coborât Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Textele citate trimit la scara din visul lui Iacov, care unea cerul cu pământul și pe care coborau și urcau îngerii lui Dumnezeu (cf. Facerea 28, 12), scară care era preînchipuirea Maicii Domnului. MântuitorulSe naște într‑o familie pentru a simți dragostea părintească, Se hrănește cu lapte asemenea pruncilor și crește sub ascultarea maicii Sale, Fecioara Maria, și a bătrânului Iosif. Toate acestea arată realismul întrupării, Nașterii și viețuirii Sale pământești și faptul că a fost deopotrivă Dumnezeu adevărat și Om adevărat, după cum mărturisim în Simbolul de Credință. Astfel de învățături se desprind din colindul următor: Din Fecioară S‑a născut/ Domnul Iisus Hristos/ Și cu lapte S‑a crescut/ În scutece S‑a‑nfășat/ Și în brațe S‑a purtat/ Cum e robul S‑a smerit/ și pe noi ne‑a mântuit/ Domnul Iisus Hristos. Putem observa că textul acesta stă în strânsă legătură cu o frumoasă cântare a Crăciunului: Minune prea mare, o, Maică Fecioară; cum ai purtat în brațe pe Cel Care ține toată făptura; și cum ai hrănit cu lapte pe Dătătorul de hrană... Din colindul evocat mai sus, învățăm și faptul că prin coborârea Sa smerită la noi Hristos ne‑a dăruit tuturor mântuirea. La rândul nostru, doar prin smerenie putem deschide ușa Împărăției lui Dumnezeu.

În același timp, din colinde desprindem că Nașterea este preludiul Jertfei și Sfintelor Pătimiri pentru tot neamul omenesc, căci de aceea a venit Hristos pe pământ, ca prin suferința, moartea și Învierea Sa noi să primim înnoire și viață veșnică. Astfel, În jurul Pruncului/ Crește floarea rugului/ Cresc și spinii as­cuțiți... spini din care sol­dații romani vor face o coroană ce‑i va fi pusă pe cap Domnului în timpul Pătimirilor Sale. Un alt colind ne înfățișează deslușit taina mântuirii noastre prin Jertfa și moartea Mântuitorului: La nașterea lui Hristos/ Toți oamenii au fost voioși. Când a fost la răstignire,/ Toți am fost cu tânguire. Când a fost la‑nmormântare/ Toți am fost cu supărare. Vineri pe la doisprezece, / Clopotele trăgeau. Pe Iisus Îl răstigneau, Cuiele I le băteau. Sângele pe stâlpi curgea; Maica Sfântă că‑l oprea... Mesajul iubirii dumnezeiești, descoperit nouă de Mântuitorul Iisus Hristos, străbate ca un fir roșu tematica teologică bogată a colindelor noastre românești. Iubirii arătate nouă de Dumnezeu se cuvine să răspundem cu iubire față de El și față de semenii noștri; iubirea arătată aproapelui, concretizată în fapte bune, este dovada iubirii noastre față de Dumnezeu. Astfel, colindul Din an în an ne îndeamnă la finalul său: Și-acum te las, fii sănătos și vesel de Crăciun,/ Dar nu uita când ești voios, române (creștine), să fii bun! Cu aceste gânduri și simțăminte de iubire, bucurie, pace și bunăvoire trebuie să ne pregătim și noi, creștinii ortodocși, părtași ai Trupului Mântuitorului, ca prin post, rugăciune și fapte de milostenie să întâmpinăm dumnezeiasca și slăvita sărbătoare a Nașterii Domnului și să devenim sălașuri primitoare și binecuvântate ale Pruncului Iisus Hristos!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!