Memoria Bisericii
Memoria Bisericii în imagini: Nicolae Adam - părintele mărturisitor

Memoria Bisericii în imagini: Nicolae Adam - părintele mărturisitor

Adrian Nicolae Petcu, 13 Februarie 2010

S-a născut la 23 februarie 1891, într-o familie simplă, din Letea Veche, jud. Bacău. A urmat Seminarul teologic „Veniamin Costachi“ din Iaşi, apoi, în 1915, a fost numit ca paroh la Răcătău, jud. Bacău. Râvna pe care o depunea în slujirea pastoral-misionară a atras atenţia organelor locale ale statului şi de partid, care nu acceptau manifestările religioase. A fost anchetat în mai multe rânduri, prima dată în 1954, apoi în 1958, când a fost şi arestat. A fost acuzat de „activitate legionară“, obişnuita învinuire adusă clericilor ortodocşi, apoi de „uneltire contra ordinii sociale“, prin faptul că submina „transformarea soci-alistă a agriculturii“. De asemenea, organelor de represiune nu le-a scăpat din vedere ajutorul material oferit de părintele Adam unor soldaţi germani, care în 1945 se ascundeau în pădurea Horgeşti, din apropierea localităţii. Chiar dacă acuzaţiile la adresa sa nu aveau suportul juridic procedural, la 24 septembrie 1958 părintele Adam a fost condamnat la 10 ani de „închisoare corecţională“. Nu a putut rezista regimului de detenţie din închisorile comuniste, încât la 10 noiembrie 1959 a decedat în penitenciarul din Galaţi.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!