Filantropia Bisericii
Fotografii: Mircea Popa

Mihăilești, o parohie în care a renăscut speranța

Dumitru Manolache, 05 Decembrie 2016

Oameni rămași fără case, fără altar, fără morți, peste noapte. O crucificare tăcută a comunității. Un gulag al speranțelor arestate, în care nimic, niciodată, nu părea a se mai naște din nou. În această închisoare a deznădejdii au trăit strămutații din Mihăilești-Giurgiu. Osândiții unui decret ceaușist, obligați să-și părăsească vetrele și să se înghesuie în cuburile reci și înguste ale blocurilor de la șosea. Mulți ani, doar crucea bisericii i-a ținut verticali și vii. Astăzi, speranța a renăscut.

O vizită în Parohia Mi­hăilești 1, din protopopiatul cu același nume, din Episcopia Giurgiului, te obligă la un anume fel de meditație și la o reverență. Aici descoperi martiriul unei co­­munități, atât de evident, dar discret mărturisit, încât numai lumina unor fapte morale fundamentale îl poate implementa, vindecător și reparator, în existența prezentului celor ce și-au trăit trecutul ca pe o crucificare. Această lucrare delicată și-a asumat-o Biserica, prin slujitorii ei.

O parohie martirizată

Parohia are aproximativ 900 de familii. „Ea în sine și credin­cioșii ei sunt speciali. Atât locașul, cât și enoriașii au trecut printr-o perioadă extrem de grea în comunism. Viețuitorilor parohiei noastre, care provin din localitatea Drăgănescu, le-au fost dărâmate casele, fiind mutați forțat aici, în blocurile ridicate special pentru ei. Nicolae Ceaușescu însuși a sem­nat decretul prin care se ordona strămutarea în vederea reorganizării Mihăileștiului, pe care îl ridicase la rangul de oraș. Trauma prin care au trecut atunci nu s-a vindecat nici în prezent. Biserica de acum a parohiei, cu hramul «Sfinții Constantin și Elena», a fost ridicată în 1989, în ultimul an de comunism. Ea este în fapt urmașa bisericii din 1870, ctitorită de boierul Mihail Xantho, demolată pentru că se afla pe locul unde comuniștii se pregăteau să ridice barajul de pe Argeș. Cu acel prilej, oamenii au fost nevoiți, în iarna anului 1988, să-și dezgroape mor­ții și să și-i aducă în cimitirul nou. Mulți însă dintre cei adormiți au rămas acolo, înecați pe fundul lacului. Biserica, deci, este născută din tragedia acelui moment. Ea a fost clădită din cărămizile vechiului locaș și păstrează încă rana deschisă atunci”, ne mărturi­sește părintele paroh Gabriel Chir­culeanu.

De aceea credincioșii au rămas extrem de atașați de Biserică. Spre cinstea lor, autoritățile locale, în anii din urmă, au sprijinit substanțial efortul preoților și enoriașilor de reabilitare și restaurare a sfântului locaș, construirea centrului social și a clopotniței, înțelegând că Biserica joacă un rol determinant în viața oamenilor.

Centru pastoral-cultural

„În anul închinat Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, când se împlinesc trei veacuri de la moartea sa martirică, am reușit să inaugurăm centrul pastoral-cultural care îi poartă numele, legând într-un fel simbolic drama bisericii noastre de cea a sfântului martir. Inițial, centrul a fost dedicat copiilor. Apoi utilitatea lui a devenit polivalentă, pentru că aici se țin acum și conferințele pastorale ale preoților din protopopiatul nostru, lansările de carte, întâlnirile cu tinerii, în virtutea parteneriatului pe care îl avem cu Liceul «Tiu Dumitrescu» din oraș, fondatorul școlii din Mihăilești, al cărui mormânt se află în cimitirul nostru, catehezele și alte evenimente care se desfășoară în parohie. Aici participă la întâlniri și tineri din localitățile vecine, Novaci, Popești, Drăgănescu sau Buturugeni. S-a dezvoltat astfel o comuniune bazată, în primul rând, pe atașa­men­­tul față de Biserică. Este de remarcat simbioza care s-a creat între generația tânără și cea mai în vârstă. Centrul acesta a fost ri­dicat foarte repede. Lucrările au început la sfârșitul anului 2015, iar în luna septembrie 2016 a fost gata, cu dotări, cu tot ceea ce este necesar”, ne-a mai spus părintele paroh.

Un nou locaș de rugăciune

Fiind totuși un locaș mic, eno­riașii s-au gândit ca, ajutați de Dumnezeu, să ridice o biserică mai mare, care să repare traumele unei istorii nedrepte. „Pentru că enoriașii parohiei nu au trăit numai demolarea bisericii din 1870. Înaintea acesteia, a fost dărâmată vechea biserică a satului, zveltă, cu două turle, care se afla lângă conacul boierului Mihail Xantho. Biserica ridicată apoi de el, și dărâmată de comuniști, nu mai avea măreția primei ctitorii. Și pentru că noi suntem continuatorii mărturisirii de credință a înaintașilor noștri din acest sat, ne dorim să ridicăm o biserică pe măsura credinței noastre”, mai spune părintele paroh.

La rândul său, părintele co­slujitor Cristian Ioan Țârdea ne-a vorbit despre celălalt mod de a zidi - cel sufletesc: „Slujesc aici de șapte ani. În fiecare vineri oficiem Taina Sfântului Maslu, la care participă și copii din parohie. Iar la Sfânta Li­turghie, spre bucuria noastră, părinții vin cu copiii la împărtășit, iar unii dintre ei cântă chiar la strană. Noi, preoții, încercăm, pe cât posibil, să ostoim durerea cre­dincioșilor care au trăit demolarea bisericii lor ca pe un martiraj.

De aceea ne străduim să facem cât mai multe lucruri bune și folositoare comunității. Nu vrem să-i pierdem. Să-i răzlețim. Vrem să-i păstrăm în comunitatea noastră în care, după demolarea satelor lor, au fost obligați să se mute. Pen­tru că ei sunt credincioși ade­vărați și ne sprijină în tot ce facem”.

Iată cum, la Mihăilești, lumina faptelor implementează spe­ranța, vindecător și reparator, în existen­ța prezentului celor ce și-au trăit trecutul ca pe o crucificare.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!