Documentar
Mucenicii lui Hristos din cripta de la Niculiţel

Mucenicii lui Hristos din cripta de la Niculiţel

Dumitru Manolache, 03 Iunie 2010

Astăzi, Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, martirizaţi în secolul al IV-lea, cinstirea lor făcându-se în această zi încă din vechime. Ei fac parte din cei 36 de mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul ţării noastre, în vechea cetate Noviodunum, Isaccea de astăzi, la sfârşitul veacului al III-lea şi începutul veacului al IV-lea.

Sfintele trupuri ale celor patru mucenici au fost descoperite printr-o fericită întâmplare în vara anului 1971 şi sunt printre puţinele moaşte întregi din întreaga lume ortodoxă.

După ce Zotic, Atal, Camasie şi Filip au fost martirizaţi în cetatea Noviodunum, creştinii le-au luat trupurile în taină şi le-au depus într-o criptă martiricon din Niculiţel, unde se mai aflau şi moaştele altor sfinţi mai vechi. Faptul în sine este deosebit de important. El dovedeşte nu numai că creştinismul propovăduit de Sfântul Andrei în teritoriul lupilor de la Istru fusese acceptat de timpuriu de către locuitorii autohtoni ai acestei margini de lume, ci şi că fusese mărturisit muceniceşte. Lucru probat, iată, de grija creştinilor contemporani celor patru sfinţi de a le depune trupurile martirizate alături de cele ale altor mucenici care îl mărturisiseră pe Hristos, după unele păreri, cu aproximativ un secol mai înainte.

Cercetările arheologice desfăşurate aici au scos la iveală vechiul mormânt martiric, ridicat pentru adăpostirea a doi sfinţi ale căror nume nu

s-au păstrat însă. Mormântul mai avea şi o construcţie anexă. În pământul de sub criptă, arheologii au descoperit două vase de ofrandă şi o placă de gresie cu inscripţia în limba greacă: "aici şi acolo sângele martirilor".

Deasupra criptei a fost zidită ulterior o basilică din piatră în care s-a slujit mult timp după aceea. Războaiele, pustiirile şi înrobirile produse de neamurile năvălitoare în drumul lor spre Roma Eternă au dus la căderea multor cetăţi de pe malurile fluviului, dar şi la distrugerea zidurilor basilicii de la Niculiţel, ce păstra sub pardoseala ei cripta cu nepreţuitele odoare ale creştinismului primar.

Descoperirea sfintelor moaşte după o ploaie torenţială

Numeroasele ploi torenţiale care au căzut în vara anului 1971 la Niculiţel au spălat o uliţă dintr-o parte a satului, lăsând să se vadă o misterioasă cupolă de piatră. Localnicii au crezut că este vorba despre un loc în care fusese îngropată o comoară. Câţiva dintre ei s-au încumetat şi au spart cupola, coborând în criptă un felinar. Când au văzut rămăşiţele pământeşti, s-au speriat şi au anunţat autorităţile. Cercetătorii sosiţi la faţa locului au descoperit în criptă osemintele celor patru sfinţi puse într-un sicriu din lemn, iar pe unul dintre pereţi, deasuprea sicriului, două inscripţii greceşti scrise cu roşu în tencuială: "Martirii lui Hristos" şi "Martirii Zoticos, Atalos, Camasis, Filipos". Fiecare inscripţie era protejată de câte o cruce cu monograma Mântuitorului Iisus Hristos.

Despre vieţile acestor sfinţi nu se cunosc prea multe lucruri. Numele lor sunt trecute în martirologiile siriac şi ieronimian, care le aşază pomenirea în ziua de 4 iunie, lucru păstrat de Biserica Ortodoxă până astăzi.

Salvarea moaştelor într-o noapte de ianuarie

Autorităţile vremii au încercat, ca şi în alte cazuri similare (Adamclisi, spre exemplu), să muşamalizeze descoperirea şi să nu sufle o vorbă despre sfinţi. Din acest motiv, moaştele au fost lăsate pe loc pentru multă vreme, supuse intemperiilor, pretextându-se că ele trebuie cercetate de către specialişti de la Bucureşti. În noaptea de 17 ianuarie 1973 însă, cu binecuvântarea fericitului întru adormire Antim Nica, arhiepiscopul Dunării de Jos din acea perioadă, Preasfinţitul Gherasim Constănţeanul pe atunci, actualmente Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu părintele consilier Dumitru Capaciurea de la Măcin au ridicat cu evlavie şi curaj sfintele moaşte, trecând peste toate ordinile Securităţii şi ale celorlalte autorităţi din zonă, şi le-au dus la Mănăstirea Cocoş, unde au fost pregătite şi apoi aşezate spre venerare credincioşilor. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, credincioşii au început să vină cu sutele la sfintele moaşte, zădărnicind astfel încercările de a se face dispărute sfintele relicve creştine.

Din acea memorabilă noapte şi până astăzi, moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip se păstrează într-un baldachin de cireş care poartă pe el zugrăvită icoana celor patru sfinţi. Curajoasa recuperare a sfintelor moaşte este eternizată într-o frescă pictată în pronaosul bisericii vechi cu hramul "Sfântul Atanasie cel Mare din Niculiţel", în anul 1990, de către pictorul Grigore Popescu.

"Păstrarea acestor sfinte moaşte în tainiţa pământului mai bine de o mie de ani, ca şi descoperirea lor în 1971 reprezintă, cu adevărat, un lucru dumnezeiesc şi un dar nepreţuit pe care Cerul l-a făcut neamului nostru creştin din naştere şi cinstitor al lui Dumnezeu "Cel minunat întru Sfinţii Săi"", arăta într-un interviu acordat ziarului nostru Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii.

O dată pe an, sfinţii se întorc în cripta martirică

Importanţa cu totul excepţională a ansamblului paleocreştin de la Niculiţel pentru istoria creştinismului românesc, dar şi pentru cel universal, a determinat Arhiepiscopia Dunării de Jos să ridice în anii â80 ai secolului trecut, în plină epocă ateistă, un edificiu care protejează martiriconul şi ruinele basilicii paleocreştine, în incinta căruia sunt expuse vestigiile găsite în acest loc sfânt în timpul săpăturilor arheologice. Odată cu întronizarea Înalt Preasfinţitului Teodosie ca Arhiepiscop al Tomisului, s-a instituit tradiţia ca, în fiecare an, în preziua prăznuirii Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica mare a Mănăstirii Cocoş, sfintele moaşte să fie purtate în procesiune la Isaccea, apoi la martiriconul din Niculiţel, unde se face priveghere toată noaptea. Apoi, sunt depuse exact în cripta în care au fost descoperite, unde rămân până a doua zi. După încheierea praznicului, ele sunt purtate în mare cinste spre Mănăstirea Cocoş, unde vor aduce bucurie şi alinare vieţuitorilor de aici şi miilor de închinători care vin din întreaga ţară, până anul viitor când vor fi din nou purtate, ca şi acum mai bine de 16 secole, în respect şi venerare, spre locurile în care au pătimit şi au fost înmormântaţi.

La final să spunem şi noi în această zi, aşa cum ne îndeamnă episcopul locului, Preasfinţitul Visarion: "Veniţi toţi credincioşii să lăudăm pe Zotic, pe Atal, pe Camasie şi pe Filip, Mucenicii lui Hristos, care au propovăduit adevărata credinţă şi au primit cununa cerească!".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!