În ziua de 1 octombrie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi la Biserica
În ziua de 1 octombrie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi la Biserica
După luni de muncă atentă și stăruitoare, desfășurată cu multă dăruire și migală, pictura exterioară de pe peretele sudic al bisericii românești „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ștefan cel
Cu ocazia sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, astăzi, 1 octombrie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a binecuvântat cu apă sfințită capela mortuară cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Acoperământul Maicii Domnului” a Cimitirului Metalurgiei din Protopopiatul Sector 4 Capitală, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Părintele dr. Nicu Moldoveanu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, dirijor şi muzicolog recunoscut, a fost condus pe ultimul drum ieri, 1 octombrie 2026. Slujba
Credincioșii Parohiei Vintilă Vodă din orașul Popești‑Leordeni, județul Ilfov, au sărbătorit în data de 27 septembrie 2026 împlinirea a 350 de ani de la înființarea parohiei lor. Cu acest prilej, Sfânta Li
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Patrimoniul bisericesc constituie un important segment al identității noastre naționale. Adevăr pe care îl probează și Biserica „Sfântul Nicolae”-Popa Savu din municipiul Câmpulung Muscel, care a
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Aniversarea unei persoane nu este expresia unei contabilități, a unei statistici sau a performanțelor de orice natură, din ultimul an sau dintr-o perioadă definită de timp, cât prilejul binecuvântat al
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
Sfânta Evanghelie cuprinde cuvinte care luminează cărările și ne cutremură, trezindu-ne din starea lăuntrică a obișnuinței. Auzindu-le, nu putem trece mai departe nepăsători, fiindcă ele nu se opresc la po
Este dificil să scrii în termeni sobri, nefremătători, despre un „om al bucuriei”, așa cum spunea marele părinte duhovnicesc Teofil Părăian că ar trebui să fie un adevărat creștin. Și așa cum este,
Canonul 34 apostolic prevede că „episcopii fiecărui neam trebuie să-l cunoască pe cel dintâi dintre ei şi să-l considere drept căpetenie şi să nu facă nicidecum ceva deosebit fără voința aceluia. Dar
Pentru Sfântul Marcu Ascetul există o diferență între cunoaștere și înțelegere, iar înțelegerea se află într-un raport direct cu gradul de împlinire a poruncilor. În capetele despre legea

Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Trăim într-o societate competitivă, dinamică și provocatoare, care ne cere tot mai mult: să fim performanți, mobili, flexibili, conectați, să învățăm permanent, să ne adaptăm la schimbare, să ne mutăm î
„Începutul educației constă în cercetarea cuvintelor” (ἀρχὴ παιδεύσεως ἡ τῶν ὀνομάτων ἐπίσκεψις), spunea atenianul Antisthene (445-365 î.H.), în asentiment deplin cu
La fiecare nouă „dezbatere” despre prezenţa orei de religie în școală, spațiul public pare că se întoarce la aceleași obiecții (care au fost combătute de fiecare dată): „ne îndoctrinează copiii”
Când aud la spovedanie cum cineva își mărturisește doar păcatele, chiar și cu zdrobire de inimă, îl întreb, pe cât de delicat pot, la final: „Dar relația cu Hristos... cum e?”. E îngrijorător când în
Aniversarea unei persoane nu este expresia unei contabilități, a unei statistici sau a performanțelor de orice natură, din ultimul an sau dintr-o perioadă definită de timp, cât prilejul binecuvântat al
Sfânta Evanghelie cuprinde cuvinte care luminează cărările și ne cutremură, trezindu-ne din starea lăuntrică a obișnuinței. Auzindu-le, nu putem trece mai departe nepăsători, fiindcă ele nu se opresc la po
Este dificil să scrii în termeni sobri, nefremătători, despre un „om al bucuriei”, așa cum spunea marele părinte duhovnicesc Teofil Părăian că ar trebui să fie un adevărat creștin. Și așa cum este,
Canonul 34 apostolic prevede că „episcopii fiecărui neam trebuie să-l cunoască pe cel dintâi dintre ei şi să-l considere drept căpetenie şi să nu facă nicidecum ceva deosebit fără voința aceluia. Dar
Pentru Sfântul Marcu Ascetul există o diferență între cunoaștere și înțelegere, iar înțelegerea se află într-un raport direct cu gradul de împlinire a poruncilor. În capetele despre legea
Când îşi făcea apariţia într-o strânsură de oameni, pictorul Ion Grigore părea a pogorî din frescele zugrăvite de mâna lui în bisericile presărate pe tot cuprinsul României. Monumentalistul,
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se
Fraților, înainte de venirea credinței, noi eram păziți sub Lege, fiind închiși pentru credința care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului ne aminteşte de vederea minunată a Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, din vremea împăratului bizantin Leon al VI-lea (886-912). Acest eveniment a avut loc în
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 546-547 „După primirea schimei monahale, părintele Gherasim (Ilie) și-a înmulțit nevoința. Repeta
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar