Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 1 noiembrie 2026, la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și dia
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 1 noiembrie 2026, la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și dia
În Duminica a 22‑a după Rusalii, 1 noiembrie 2026, în cadrul Sfintei Liturghii a fost citit pasajul evanghelic care cuprinde Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19‑31). Cu acest prilej,
Miercuri, 28 octombrie 2026, în Sala „Alexandru Zub” a Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” din Iași, a avut loc o masă rotundă dedicată Mitropolitului Moldovei Veniamin Costachi, intitulată „Mitropolitul
Parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou” din cartierul Dărmănești al municipiului Piatra Neamț a marcat duminică, 25 octombrie, un moment important în viața comunității, prin sfințirea locului pe care va fi
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Ruginoasa, cu sediul în Ruginoasa, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 2, județul Iași, în calitate de beneficiar, a finalizat implementarea proiectului „Realizarea documentației
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
Comunitatea românilor din Sevilla, Spania, este ocrotită de ani buni de Sfântul Dimitrie cel Nou din Basarabi. Rugăciunile înălţate Sfântului Dimitrie cel Nou au adus ajutor duhovnicesc familiilor de români
În viața duhovnicească a binecredinciosului popor român, pelerinajele la locurile sfinte au reprezentat dintotdeauna o expresie a Credinței Ortodoxe, manifestată prin rugăciune, evlavie, compasiune față de aproapele, dar mai ales o mărturisire a întâlnirii cu Dumnezeu, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu (Luca 8, 39).
Pelerinajul la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, reprezintă pentru numeroși credincioși un prilej de rugăciune, mulțumire și întărire în credință. În zilele dedicate să
În zilele de sărbătorire a hramului de toamnă al Catedralei Patriarhale istorice din Bucureşti, pe Colina Bucuriei se adună mii de credincioși și pelerini pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Capitalei. Acest eveniment de mare amploare este realizat și cu ajutorul Grupului de voluntari „Tineri în acțiune” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Volum migălit, Scris „întru neuitare” - Gânduri ofrandă. * Cartea cuprinde Teme de meditații, Itinerare... * Smerită lucrare Invită, printre rânduri, Și alți
Icoane medievale, broderii liturgice de o rară valoare artistică și artefacte preistorice s-au întâlnit, până la sfârșitul lunii octombrie, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, în cadrul
Rugăciunea Călugării tăiați în rugăciune tresar acum în stratul de cărbune, se răsucesc în vorbele străbune, parcă ar vrea, prin noi, să se răzbune. ...Călugării tăiați în
Visez că am devenit un psalm Pitită într-o strană, visez că vocea mea s-a făcut atât de melodioasă încât o întrece pe cea a cântăreților și a imnografilor, că am devenit un psalm dintr-o
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
La începutul Postului Nașterii Domnului din anul 1996, când zilele toamnei se împuținau, iar Biserica se pregătea pentru întâmpinarea Pruncului dumnezeiesc, o femeie credincioasă și plină de bunătate se
În acest an, bucuria hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost sporită de prezența moaștelor Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și de prima prăznuire, la 26 octombrie 2026, a Soborului Sfinților Martiri Militari. Instituită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 3 iunie 2026, sărbătoarea îi cinstește pe cei care au mărturisit credința în Hristos și au primit cununa muceniciei.
SACOS (gr. sakos; lat. saccus - sac) Veșmânt liturgic arhieresc, confecționat din pânză de in, lână, mătase, catifea, de culoare albă, purpurie, aurie, azurie,
Suntem datori să‑i păstrăm în pomenirea inimii pe cei care au viețuit înaintea noastră, care, prin osteneala, credința și jertfa lor, au pregătit cărările pe care pășim astăzi. „Aduceți‑vă
Sfânta Evanghelie din Duminica a 22-a după Rusalii ne înfățișează Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31) rostită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În această parabolă, de
Există drumuri pe care omul le străbate pentru a ajunge într-un loc și există drumuri pe care le începe pentru a se regăsi pe sine. Pelerinajul creștin le cuprinde pe amândouă, fiindcă pașii îndreptați
În acest an, bucuria hramului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost sporită de prezența moaștelor Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și de prima prăznuire, la 26 octombrie 2026, a Soborului Sfinților Martiri Militari. Instituită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 3 iunie 2026, sărbătoarea îi cinstește pe cei care au mărturisit credința în Hristos și au primit cununa muceniciei.
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Caligrafia nu este doar arta de a așterne frumos literele pe hârtie. Poate fi și felul în care un om își scrie viața prin fapte, prin grija față de ceilalți și prin statornicia în credință. În arhiva Bisericii Parcul Călărași din București se păstrează registrele consiliilor parohiale conduse de ctitor: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu. Paginile cu scrisul lui îngrijit înfățișează o altă caligrafie, mai profundă: aceea a unei slujiri în care fiecare gest, de la o socoteală administrativă până la ajutorarea unui sărman, își avea locul său.
Familia este valoarea fundamentală ce stă la baza societăţii umane, fără ea nu putem înţelege evoluţia istorică a lumii. În societatea contemporană ni se pun înainte noţiuni care nu corespund modului de
Pe 5 octombrie, România a celebrat Ziua Internațională a Educației, declarată liberă prin lege. Elevii și profesorii nu au mers la cursuri. Crearea de contexte oficiale adecvate pentru a marca într-un fel sau
La începutul Postului Nașterii Domnului din anul 1996, când zilele toamnei se împuținau, iar Biserica se pregătea pentru întâmpinarea Pruncului dumnezeiesc, o femeie credincioasă și plină de bunătate se
SACOS (gr. sakos; lat. saccus - sac) Veșmânt liturgic arhieresc, confecționat din pânză de in, lână, mătase, catifea, de culoare albă, purpurie, aurie, azurie,
Suntem datori să‑i păstrăm în pomenirea inimii pe cei care au viețuit înaintea noastră, care, prin osteneala, credința și jertfa lor, au pregătit cărările pe care pășim astăzi. „Aduceți‑vă
Sfânta Evanghelie din Duminica a 22-a după Rusalii ne înfățișează Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31) rostită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În această parabolă, de
Adunarea Națională Bisericească (ANB) este unul dintre organismele centrale deliberative ale Bisericii Ortodoxe Române, alături de Sfântul Sinod și de Sinodul Permanent, și are în competență probleme
În unele cetăți, dincolo de mărturiile văzute ale trecutului, dăinuie o trăire a inimii, țesută din rugăciune, amintirea minunilor și dragostea statornică pentru sfinți. Bucureștii poartă o asemenea
Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) Luca 16, 19-31 Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Fraților, vedeți cu ce fel de litere v-am scris eu, cu mâna mea. Câți vor să placă în trup, aceia vă silesc să vă tăiați împrejur, numai ca să nu fie prigoniți pentru crucea lui Hristos, căci nici ei
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 534 „Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ
În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, ne îndreptăm gândul și inima către Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, prima monahie româncă de neam domnesc canonizată la noi. De viță
La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieșit din satul Basarabi și s-a sălășluit mai întâi într-o peșteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-
De peste două veacuri şi jumătate, ziua de 27 octombrie este pentru români momentul anual când îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se află în
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


