Duminica Ortodoxiei în sondaje

În ultimele săptămâni, presa a fost animată de rezultatele unui studiu sociologic care sonda încrederea românilor. Cifra care definea procentul de încredere în Biserică era una mai mică decât cea consemnată de un sondaj precedent. De aici s-au născut teme pentru editoriale, articole de analiză şi, cum e firesc în demersurile de atitudine, găsirea unui vinovat. O practică autohtonă care ne dă impresia că numai când suntem critici devenim eficienţi. Dar, peste câteva zile, un alt studiu propunea o altă cifră care ridica încrederea românilor în Biserică. Marea şansă de care se pot agăţa ziariştii de analiză la cotitură este conceptul modern despre presă: ziarul de azi nu mai e valabil mâine. Aşa că se comportă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Poate că suntem deja prea obişnuiţi cu o mare consecvenţă în schimbare. Nu mă voi opri asupra încrederii exprimate în procente, o încredere care, cu toate rigorile reclamate de un studiu sociologic, se plasează sub o marjă de eroare. De multe ori, cifrele dintr-un astfel de demers sunt cel mai eficient folosite doar în addenda unei lucrări de specialitate. Nu trebuie să le ignorăm, dar putem manifesta prudenţă şi discernământ în interpretarea lor, şi nu frenezie în găsirea de vinovaţi doar cu ajutorul lunetei. S-ar putea ca vina să fie prea aproape pentru a o observa. Cu cifrele sondajului în mână, mulţi s-au căznit să scoată Biserica vinovată. Dacă credinţa scade, tot Dumnezeu este găsit de vină. Puţini s-au gândit să observe lipsa de încredere generalizată în societatea contemporană, o maladie exprimată şi în vorbirea curentă: "Astăzi, nu mai poţi avea încredere în nimeni". De fapt, nu avem încredere în alţii pentru că de multe ori chiar noi am trădat încrederea apropiaţilor. Hoţul vede în fiecare om un posibil escroc. Mai mult decât atât, nu mai avem încredere nici în noi înşine, în deciziile sau în puterile noastre. Lipsa de încredere este o problemă, iar tratamentul ei ar trebui început printr-un demers interior.

Dar care este legătura dintre sondajele contemporane şi Duminica Ortodoxiei?

În prima duminică din Postul Mare a anului 843 au fost proclamate solemn hotărârile unui sinod care avusese loc cu câteva zile înainte şi care restabilea cultul icoanelor.

Dincolo de originea istorică, Duminica Ortodoxiei ne aduce aminte că, după 120 de ani de lupte şi dezbateri privind cinstirea icoanelor, adevărul de credinţă a biruit. Duminica Ortodoxiei ne învaţă că atunci când totul pare pierdut, când voinţa şi puterea seculară susţin un anumit curent greşit, Biserica are puterea de a schimba previziunile şi chiar certitudinile istoriei. Adevărul nu dispare, deşi câteodată are multă răbdare pentru a ieşi la iveală. În mijlocul frământărilor din secolele al VIII-lea şi al IX-lea, puţini mai sperau în capacitatea Bisericii de a-şi apăra învăţătura. Dacă s-ar fi realizat în acea vreme un sondaj de opinie, acesta ar fi consemnat reticenţa în privinţa restabilirii cultului icoanelor. Trendul era altul! Totuşi, Biserica depăşeşte opţiunile induse de un anumit context istoric. Dacă nu ar face aceasta, ar deveni o simplă instituţie care are consemnată în statut posibilitatea desfiinţării.

Strategiile de imagine nu sunt întotdeauna mijloace misionare. Numele bun sau brandul se cumpără prin campanii de promovare care ocolesc, de cele mai multe ori, adevărul. Nu mai suntem preocupaţi de felul în care vom arăta, ci de imaginea pe care o afişăm astăzi. Când ne vindem imaginea, nu suntem interesaţi şi de cum o va consemna sau o va suporta veşnicia. Poate de aceea nu înţelegem fidelitatea Bisericii Ortodoxe faţă de Tradiţie şi lipsa de preocupare în cosmetizarea unui ambalaj cu valabilitate contextuală. Misiunea Bisericii este strategia ei de imagine - pentru cei care caută aşa ceva!