Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat luni, 21 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Dunavățul de Jos, judeţul Tulcea, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, unde a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la slujbă participând credincioșii din comunitate.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Cociuba Mare, Protopopiatul Tinca, duminică, 20 septembrie. Cu acest prilej, au fost sfințite lucrările de restaurare și înnoire realizate la sfântul lăcaș.
Așezământul monahal închinat „Înălțării Sfintei Cruci” din Petroşniţa, judeţul Caraş-Severin, a fost vizitat duminică, 20 septembrie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a săvârşit în acest loc şi Sfânta Liturghie.
Credincioșii Parohiei Păiușeni din Protopopiatul Sebiș, judeţul Arad, au avut bucuria duminică, 20 septembrie, de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Când intri în casa în care s‑a născut și a creat pictorul Alexandru Țipoia (1914‑1993), situată pe strada Nicolae Caranda din București, ești de‑a dreptul copleșit de diversitatea și valoarea
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
Perspectiva personală. Ce este perspectiva? Pentru mulți înseamnă totul; pentru unii poate nu înseamnă nimic. Fiecare dintre noi vede lucrurile din unghiuri diferite. Poate le privim ținând cont de modelul
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Cuvântul „patriarh” (πατριάρχης - patriarches) desemnează cea mai înaltă demnitate în Biserica Ortodoxă și este atribuit Întâistătătorului unei Biserici Ortodoxe autocefale organizate ca
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, pe 23 septembrie, Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Aceasta este una dintre sărbătorile închinate Sfântului Ioan în cursul anului bisericesc. În primul rând,
În istoria Bisericii noastre dreptmăritoare sunt personalități despre care s-a scris mult și, cu toate acestea, cercetarea continuă să descopere documente, împrejurări sau nuanțe capabile să întregească un
M-am apropiat de pictura lui Horea Paștina de o manieră subiectivă. Aș spune că l-am descoperit mai întâi ca prieten și, foarte important pentru mine, ca exemplu. Îmi dădeam seama, intuiam că nu aveam cum
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
„Începutul educației constă în cercetarea cuvintelor” (ἀρχὴ παιδεύσεως ἡ τῶν ὀνομάτων ἐπίσκεψις), spunea atenianul Antisthene (445-365 î.H.), în asentiment deplin cu
La fiecare nouă „dezbatere” despre prezenţa orei de religie în școală, spațiul public pare că se întoarce la aceleași obiecții (care au fost combătute de fiecare dată): „ne îndoctrinează copiii”
Când aud la spovedanie cum cineva își mărturisește doar păcatele, chiar și cu zdrobire de inimă, îl întreb, pe cât de delicat pot, la final: „Dar relația cu Hristos... cum e?”. E îngrijorător când în
Ne preocupă adesea ce învață copiii la școală, ce note obțin, ce profesori au sau cât timp petrec în fața ecranelor. Mult mai rar ne întrebăm, poate, ce învață ei, în fiecare zi, privind la noi. Pentru că înainte de orice lecție dintr-un manual, copilul primește lecția vie a familiei sale.
Vreme a căutărilor, a întrebărilor interioare, a forjării discernământului și a așezării în faptă, cu entuziasm, a multor planuri și idealuri, tinerețea se aseamănă adesea cu un diamant în proces de
Perspectiva personală. Ce este perspectiva? Pentru mulți înseamnă totul; pentru unii poate nu înseamnă nimic. Fiecare dintre noi vede lucrurile din unghiuri diferite. Poate le privim ținând cont de modelul
Cuvântul „patriarh” (πατριάρχης - patriarches) desemnează cea mai înaltă demnitate în Biserica Ortodoxă și este atribuit Întâistătătorului unei Biserici Ortodoxe autocefale organizate ca
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, pe 23 septembrie, Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Aceasta este una dintre sărbătorile închinate Sfântului Ioan în cursul anului bisericesc. În primul rând,
În istoria Bisericii noastre dreptmăritoare sunt personalități despre care s-a scris mult și, cu toate acestea, cercetarea continuă să descopere documente, împrejurări sau nuanțe capabile să întregească un
M-am apropiat de pictura lui Horea Paștina de o manieră subiectivă. Aș spune că l-am descoperit mai întâi ca prieten și, foarte important pentru mine, ca exemplu. Îmi dădeam seama, intuiam că nu aveam cum
La Podul Vadului, pe Valea Prahovei, istoria unei comunități se lasă descoperită deopotrivă în filele vechilor documente și în rugăciunea generațiilor care s‑au succedat, lăsând în urma lor lumina
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce
Fraților, mie, celui mai mic decât toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăția lui Hristos de nepătruns și să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din
„Când Domnul şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui, pregătea venirea Sa în lume, care avea să se facă prin zămislirea de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria, a socotit să ve
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 399-400 „(Mitropolitul Veniamin Costachi spunea): - Iubiții mei fii și frați! Dacă adevărata glorie,
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Între neînțelegerile și controversele privitoare la dosarul Rugului Aprins persistă și aceea despre rolul părintelui Andrei Scrima, implicit al teologului creștin-ortodox Olivier Clément. Fiindcă articolul
Creștinismul în urmă cu două milenii a transformat lumea, oferind societății umane un model axiologic ce dăinuie până astăzi. Pe valorile creștine s-a construit civilizația europeană, care în Evul Mediu a e
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


