Părintele Andrei Iancu, mărturisitor sub persecuţia comunistă

Pe măsură ce studiem în arhivele fostei Securităţi, găsim tot mai mulţi slujitori ortodocşi necunoscuţi, mai ales din rândurile celor care şi-au dat viaţa pentru Hristos sub persecuţia comunistă. Unul dintre aceştia este părintele Andrei Iancu din Lunca Tulcei. Acesta s-a născut la 30 noiembrie 1914, într-o familie de oameni simpli, harnici agricultori şi credincioşi din Lunca, judeţul Tulcea. După şcoala primară, tânărul Iancu a urmat Seminarul Teologic din Ismail, pe care l-a absolvit în anul 1935. Şi-a continuat formarea preoţească la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, unde a obţinut diploma de licenţă în anul 1939. S-a întors în satul natal, unde o vreme a fost cântăreţ bisericesc. Deşi formarea sa îl putea propulsa într-un post de preot în mediul urban, Andrei Iancu a rămas ataşat satului natal, în 1942 fiind hirotonit pentru biserica în care fusese botezat. Paralel a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Deoarece era unul dintre preoţii cu studii superioare din eparhie, la 25 octombrie 1949 a fost numit protoiereu de Topolog. După instalarea regimului comunist, în regiunea împrejmuitoare, în special zona Babadagului, au început să apară grupurile armate de rezistenţă anticomunistă, care încercau să-şi facă tot mai simţită prezenţa în speranţa unei apropiate eliberări de sub cizma sovietică. În căutarea de aderenţi şi susţinători, membrii acestor grupuri purtau discuţii cu oamenii de seamă ai satelor. Ca intelectual al satului, preotul Andrei Iancu a fost solicitat în 1949 pentru a sprijini cu alimente şi medicamente grupurile de rezistenţă armate. Dar Securitatea care se află pe urmele celor care activau în rezistenţa dobrogeană a aflat, şi la începutul lui octombrie 1949 a operat arestări în zona de sud a judeţului Tulcea. Părintele Andrei Iancu a fost arestat la 23 octombrie 1949 şi trimis în ancheta Securităţii. A fost învinuit de omisiune de denunţ, fiind încadrat la infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. A fost judecat într-un grup de 28 inculpaţi, numit „lotul nr. 6 al bandelor teroriste din Dobrogea“, şi condamnat de Tribunalul Militar Constanţa prin Sentinţa nr. 22 din 18 ianuarie 1950 la 10 ani închisoare corecţională. După primirea sentinţei, părintele Iancu a fost trimis la muncă obligatorie în colonia Valea Neagră de la canal, în înjositoarea „brigadă a hoţilor“, formată numai din preoţi. Din iulie 1952, părintele Iancu a fost mutat la minele de plumb de la Baia Sprie, pentru ca patru ani mai târziu să fie trimis în penitenciarul Gherla. La expirarea pedepsei nu a fost eliberat. Pentru că fusese condamnat într-un grup de rezistenţă anticomunistă, era considerat „deţinut periculos“. În consecinţă, în august 1959 a fost preluat de Securitatea Baia Mare şi anchetat. Apoi a fost trimis în lagăr de muncă, pentru 60 de luni, mai întâi la Culmea, apoi în colonia Periprava. Este luat din nou în anchete, de unde la începutul lui septembrie 1960 este internat în spitalul orăşenesc din Tulcea. Din cauza regimului inuman de muncă forţată şi a anchetei la care fusese supus, părintele Andrei Iancu a cedat fizic, încât la 16 septembrie 1960 a trecut în lumea drepţilor, ca martir al lui Hristos.