Memoria Bisericii
Părintele Ioan Coliţă sub persecuţia comunistă

Părintele Ioan Coliţă sub persecuţia comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 20 Noiembrie 2017

S‑a născut la 6 septembrie 1907, în satul Gemeni, comuna Dârvari, judeţul Mehedinţi. După şcoala primară, a urmat Seminarul Teologic „Sfântul Grigorie Decapolitul” din Craiova (1928). Tot în anul 1928 a fost hirotonit preot de către Episcopul Râmnicului, Vartolomeu Stănescu, pe seama Parohiei Cetate I Dolj. A refăcut biserica parohială şi a întreprins mai multe activităţi filantropice şi culturale. Din 1945 a gestionat căminul sezonier de copii din localitate, un an mai târziu a devenit fondatorul Gimnaziului mixt, a condus Căminul cultural (1949‑1952), a contribuit la procesul de alfabetizare, la electrificarea şi radioficarea comunei. De asemenea, biblioteca sa impozantă a pus‑o permanent la dispoziţia enoriaşilor săi.

Deoarece nu era dispus să colaboreze în procesul de colectivizare a agriculturii, a intrat în atenţia Securităţii. Într‑o caracterizare a organelor de represiune, din martie 1952, despre părintele Coliţă se spunea că „este un element inteligent, rafinat, are influenţă în mase […]; are anturaje în mijlocul ţărănimii sărace şi mijlocaşe”. Din aceste motive, în noaptea „Adormirii Maicii Domnului” din 1952 a fost arestat de Securitatea comunistă. A fost anchetat la Securitatea din Craiova în cele mai îngrozitoare suplicii: bătăi la tălpi cu funia udă, smulgerea unghiilor şi a dinţilor cu cleştele de cuie, ars cu fierul roşu şi atârnat cu capul în jos. Conform procesului-verbal consemnat la 6 septembrie 1952, părintele a fost interogat asupra implicării sale efective în Mişcarea legionară, dacă a organizat „coruri cu cântece legionare cu elevii de la şcoală” sau din ce cuib a făcut parte. Părintele nu a recunoscut nimic.

Despre activitatea lui politică, părintele Coliţă avea să detalieze într‑un amplu memoriu adresat autorităţilor comuniste, pe când era deţinut în Penitenciarul Lugoj: „Din pricina unor învinuiri nedrepte, pline de ură şi de vrăjmăşie [...], am fost acuzat că aş fi făcut politică legionară, fiind şef de garnizoană. Declar că nu am fost înscris în nici un partid politic şi nici în Mişcarea sau organizaţia legionară; n‑am fost nici şef de cuib, nici primar, nici şef de garnizoană şi nici şef de sector. Adevărul e acesta - continuă părintele Coliţă - că nu am făcut parte din Mişcarea legionară, după cum se poate constata din cercetările ce se pot face în com. Cetate, la Sfatul popular, la Gospodăria Agricolă Colectivă, precum şi în rândurile fostei Mişcări legionare”.

Cu toate acestea, anchetatorii vor formula o concluzie exact inversă, şi anume că părintele s‑ar fi încadrat în Mişcarea legionară din 1939, unde, pentru activitatea depusă, ar fi ajuns şef de garnizoană, funcţie pe care ar fi deţinut‑o până la rebeliunea legionară din 1941, la care nu participase; că după ianuarie 1941 nu a mai activat pe teren legionar, dar după 23 august 1944 s‑a încadrat în PNŢ‑Maniu, „unde a depus o activitate intensă, făcând parte şi din comitetul de conducere al acestui partid”; că ar fi avut o serie de „manifestări antidemocratice cu caracter războinic în favoarea imperialiştilor”, în acest sens, totuşi, „nefiind probe suficiente”. În consecinţă, părintele Coliţă a fost încadrat în colonie de muncă pe o perioadă de 60 de luni. A fost purtat prin Colonia MAI Dudu şi penitenciarele de la Galaţi (noiembrie 1953‑februarie 1954), Jilava şi Lugoj (martie 1954).

După doi ani de detenţie, anchete interminabile şi memorii către autorităţi (8 decembrie 1953 şi 1954) în care îşi arăta nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse, la 23 iunie 1954, părintele Coliţă a fost eliberat din Penitenciarul Lugoj. A revenit la parohie, având acum stigmatul de fost deţinut politic. Credea cu tărie că Dumnezeu îl va ajuta să treacă peste toate greutăţile, aşa cum se întâmplase în timpul detenţiei. De altfel, acest simţământ îl mărturisea într‑o scrisoare din 14 iulie 1954, trimisă fiicei sale, Cornelia: „Credinţa în Dumnezeu, nădejdea în ajutorul Lui şi dragostea creştină au fost însuşirile morale, puterile spirituale care mi‑au susţinut viaţa, mi‑au întărit inima şi m‑au oţelit în răbdare, mi‑au luminat conştiinţa, mi‑au împodobit sufletul cu duhul curăţeniei, al gândului smerit şi al faptei creştine. […] Ticuţul tău scump împlineşte în ziua de 6 septembrie curent vârsta de 47 de ani! Roagă‑te lui Dumnezeu să trăiască încă mulţi ani în pace, sănătos şi fericit spre a se bucura de voi toţi - copii cuminţi, cinstiţi şi muncitori, respectuoşi, oameni ai datoriei. […] Păstraţi voi, copiii mei, pe cele bune din viaţa mea şi folosiţi‑le: cinstea, respectul, munca, dragostea mea pentru voi, conştiinciozitatea, lipsa de ură şi vrăjmăşie împotriva nimănui”.

După aproximativ cinci ani de libertate, părintele Coliţă a cunoscut din nou umilinţele anchetatorilor de la Securitate. La 24 iunie 1959 a fost din nou arestat şi internat în lagărul de muncă Periprava. Motivul arestării era legat de „antecedentele” sale legionare, ţărăniste şi pentru că mai fusese deţinut în perioada 1952‑1954. Prin Ordinul MAI nr. 10.052 din 15 iulie 1959, părintele Coliţă a fost trimis în detenţie administrativă pentru o perioadă de 60 de luni. De la Periprava, la 3 octombrie 1959, părintele Coliţă a fost mutat în lagărul de muncă de la Ostrov. Grav bolnav, nu reuşea să‑şi facă norma, fiind astfel bătut mereu. În ziua de 26 octombrie 1959 a decedat în infirmeria lagărului de muncă de la Ostrov. Cauza morţii, potrivit certificatului eliberat de Sfatul Popular Ostrov, a fost „miocardită arteroscleroză coronariană”. Se pare că a fost înhumat în cimitirul Frecăţei, din comuna Ostrov.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!