Memoria Bisericii
Părintele Ioan Datculescu în temniţele comuniste

Părintele Ioan Datculescu în temniţele comuniste

Adrian Nicolae Petcu, 16 Iulie 2013

În anul 1952, România cunoştea un nou val de represiune. Mii de preoţi ortodocşi au fost arestaţi şi trimişi la canal. Între aceştia a fost preotul Ioan Datculescu, din Parohia Renaşterea-Dorobanţu, din Podu Pitarului, ulterior comuna Plătăreşti, astăzi judeţul Călăraşi. Acesta s-a născut la 28 iulie 1909, în familia cântăreţului bisericesc Petre Datculescu, din Blejeşti, judeţul Teleorman. După şcoala primară din satul Baciu (1918-1923), tânărul Datculescu a urmat Seminarul Central din Bucureşti (1923-1931), apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, unde în 1936 a obţinut licenţa. În 1935 a fost hirotonit pe seama Parohiei Renaşterea-Dorobanţu. În lipsa unor intelectuali în comună, în timpul guvernării legionare i s-a cerut să activeze în Mişcare, fiind numit şef de sector, deşi nu depusese o activitate notabilă. Această calitate politică avea să-i creeze mari neajunsuri. Când era urmărit de autorităţile antonesciene, instituţiile bisericeşti l-au susţinut. Potrivit caracterizărilor făcute de inspectorii Protoieriei Ilfov, de fiecare dată părintele Datculescu era considerat „element corect, care s-a achitat cu conştiinciozitate de obligaţiunile slujbei Sfinţiei Sale. Fiind un om al datoriei, n-a fost niciodată pedepsit disciplinar. Sub regimul legionar  nu ştim ce rol a avut, dar un om cumpătat aşa cum este Sfinţia Sa nu putea săvârşi vreo faptă incompatibilă cu haina ce o poartă“. Cu toate acestea, după schimbarea politică de la 23 august 1944, părintele Datculescu a cunoscut calvarul închisorilor comuniste. La 15 septembrie 1944 a fost reţinut, apoi internat în lagărul de la Buftea. Atunci credincioşii săi au înaintat un memoriu către autorităţile statului, unde îl descriau ca „păstor al nostru care ne-a îndrumat şi ne-a ajutat la toate nenorocirile“, arătându-se cum „a reclădit biserica“ şi că nu a participat la rebeliunea legionară. A fost eliberat abia la 30 noiembrie 1944. Următoarea arestare a fost în 1952. Pentru că undeva în arhivă figura ca „şef de sector legionar“, la 19 iulie 1952 a fost arestat şi trimis în colonie de muncă pe o perioadă de 24 luni. A fost în ancheta Securităţii din Bucureşti, apoi în coloniile de la Bragadiru, Peninsula (noiembrie 1952 - august 1953), Borzeşti (august 1953), Valea Neagră (1953), Oneşti (martie 1954), de unde a fost eliberat la 25 aprilie 1954. S-a întors la parohia sa şi în mijlocul familiei în speranţa că nu va mai trece prin calvarul temniţei comuniste. Liniştea sa însă nu a fost de durată. În primăvara lui 1957, părintele Datculescu primeşte o scrisoare de la un fost coleg de seminar, Radu Tase, pentru un sprijin material. Acesta fusese arestat în martie 1945 de către NKVD, împreună cu asistentul universitar Ion V. Georgescu, trimis în URSS şi condamnat la 10 ani închisoare. În 1955 fusese repatriat, apoi, la câteva luni mai târziu, eliberat de autorităţile române. Pentru a-şi câştiga existenţa lucra ca sudor. Aşa a intrat în legătură cu părintele Datculescu. Numai că Radu Tase era urmărit de Securitate. Au urmat arestările. La 13 februarie 1958, atât părintele, cât şi fostul său coleg au fost încarceraţi la Ministerul de Interne şi anchetaţi pentru presupusă conspiraţie legionară. După un an de anchete în care s-au repetat aceleaşi declaraţii, nu s-au găsit corpuri delicte şi s-au schimbat încadrările juridice, prin Sentinţa nr. 35 din 26 februarie 1959 cei doi erau condamnaţi de Tribunalul Militar Bucureşti. Părintele a primit 15 ani, iar Radu Tase 18 ani, amândoi temniţă grea. Părintele Datculescu a cunoscut penitenciarul Jilava (februarie 1959), apoi pe cel de la Aiud (din iunie 1959). A prestat muncă obligatorie la Aiud, apoi, din mai 1953, în colonia de muncă Ostrov. A fost eliberat la 31 iulie 1964.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!