Părintele Iustin Pârvu în documentele Securităţii

Despre părintele Iustin Pârvu, cunoscutul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ, s-a scris mult. Ceea ce se cunoaşte mai puţin este trecutul său din vremea prigoanei comuniste. Nu ne propunem să contrazicem unele opinii deja conturate, ci să aducem mai multă lumină cu ajutorul documentelor din arhiva fostei Securităţi. Despre părintele Iustin şi ai săi colegi seminarişti arestaţi şi condamnaţi în 1948-1949 am mai scris la rubrica noastră pe 1 şi 8 februarie anul acesta. Însă săpături recente în arhivele deţinute de CNSAS scot la lumină un nou dosar penal, care conţine detalii legate de arestările din 1948 operate în oraşul Roman cu fotografia inedită a părintelui. Prin aplicarea la nivel naţional a ordinului nr. 5 al Cabinetului ministrului afacerilor interne, toţi cei suspectaţi de activitate legionară au fost arestaţi. Numai în judeţul Roman au fost reţinute 44 de persoane, suspectate că ar duce activitate legionară conspirativă. Dintre acestea sunt numeroşi studenţi, intelectuali (profesori, medici), preoţi şi chiar elevi din liceele romaşcane. Cei mai în vârstă, cu antecedente legionare consemnate până spre 1944, erau consideraţi continuatorii manifestării politice de acest tip, concretizată mai ales prin recrutarea tinerilor liceeni din şcolile din Roman. Documentele întocmite de Siguranţa comunistă încep cu anul 1947, în fapt fiind vorba de denunţuri ale unor informatori, multe confuze şi care nu se verificau în realitate. Dar ordinul politic al regimului procomunist era de a identifica şi lichida şi cea mai insignifiantă manifestare opozantă. Potrivit documentelor pe care le-am consultat, cazul legionarilor de la Roman este supradimensionat de Siguranţă, ca o adevărată conspiraţie menită să participe decisiv la răsturnarea regimului comunist. Numai simplele relaţii pe care părintele Iustin Pârvu le avea cu fostul membru FDC din vremea guvernării legionare, fostul seminarist şi student Dumitru Bârjoveanu, pentru Siguranţă însemnau reactivarea organizaţiei FDC. La o astfel de secvenţă se adăugau delaţiuni relative la ascunderea unei biblioteci legionare în spaţiul Seminarului „Sfântul Gheorghe”, care de altfel nu a fost găsită la percheziţie, şi ţinerea unor şedinţe de cuib, în fond fiind vorba de întâlnirile colegiale, în care părintele Iustin, elev în ultima clasă, era recunoscut cu o autoritate duhovnicească. Astfel, pentru Siguranţa comunistă toate acestea reprezentau activitate legionară, aşa cum se suspecta şi în cazul altor şcoli romaşcane, precum liceele „Roman-Vodă”, Industrial, agricol sau comercial. Totuşi, care era miza acestor arestări? Ne aflăm în anul 1948, după instaurarea regimului democrat-popular, când comuniştii au trecut la instituirea unei alte Constituţii, cu principii preluate din modelul sovietic, prin care opţiunile politice nu existau sau manifestarea religioasă nu-şi avea locul. Se pregăteau mari reforme, precum cea a învăţământului care urma să creeze „omul nou”. Or, astfel de înfăptuiri nu se puteau realiza dacă nu exista o motivaţie, anume compromiterea unor elevi cu presupuse activităţi politice. Prin această înscenare, părintele Iustin a primit o condamnare de 12 ani muncă silnică, pe care i-a executat la Suceava, apoi la Aiud şi Gherla. A prestat muncă obligatorie la Baia Sprie şi Cavnic, apoi la Periprava şi Culmea. Deoarece era considerat „legionar periculos”, la expirarea termenului de detenţie a fost trimis în lagăr de muncă pentru 72 de luni. Eliberarea părintelui a survenit la 6 mai 1964, întorcându-se în satul natal. Nu i s-a permis să revină în mănăstirea de metanie, la Durău, muncind la exploatările forestiere din zonă. Era urmărit permanent de o Securitate obsedată de continua conspiraţie legionară. În schimb, părintele Iustin se ruga pentru revenirea în mănăstire. La puţin timp, dorinţa i s-a îndeplinit, autorităţile comuniste aprobându-i revenirea la viaţa căreia i se dedicase din tinereţe, viaţa monahală.