„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Părintele Teodor Mera a fost înmormântat
Biserica ieșeană „Sfinții Teodori" a fost neîncăpătoare ieri, 27 octombrie, atât în timpul Sfintei Liturghii, cât și de la ora 13:00. La fel ca în timpul vieții, părintele Teodor Mera a adunat în jurul său un număr impresionant de credincioși, dar și de preoți slujitori - colegi, prieteni, împreună-lucrători pentru Hristos, care s-au rugat pentru sufletul său. Slujba Înmormântării a fost condusă de Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia, fiind una cu adevărat deosebită. Tristețea și lumina și-au dat mâna, iar rugăciunile s-au rostit într-un singur glas.
Din Parohia „Sfinții Teodori", familia, preoții și credincioșii s-au îndreptat apoi spre Cimitirul „Bisericuței dintre vii", așa cum este cunoscută Mănăstirea Podgoria Copou. După 45 de ani de slujire preoțească, părintele Teodor s-a mutat la cele veșnice, dar va continua să trăiască prin oamenii și prin lucrările în care a sădit, neîncetat, suflet din sufletul său. (Anda Pintilie)



.jpg)