Documentar
Pedagogul temător de Dumnezeu

Pedagogul temător de Dumnezeu

Adrian Agachi, 01 Iulie 2011

"O creatură inteligentă nu se va conduce prin strigăte şi bătăi, ci cu raţiune. Dacă nu se va face aşa, insulta cade şi asupra lui Dumnezeu, care deopotrivă a făcut pe toţi după chipul său, iar lucrurile omeneşti se vor umple de teamă şi nelinişte" (Didactica Magna, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1910, pp. 65-66). Jan Amos Comenius (1592-1670) este cel care a pus bazele pedagogiei moderne, fiind şi primul care a reuşit să scrie un manual de actualitate până astăzi. Fiecare persoană care beneficiază fie şi de o educaţie elementară îi poate fi recunoscătoare acestui om care toată viaţa s-a străduit să demonstreze că orice om are dreptul la o instruire gratuită.

Jan Amos Comenius s-a născut pe 28 martie 1592 şi a rămas orfan de ambii părinţi încă din copilărie. Locul exact al naşterii nu este cunoscut, cercetătorii propunând până în prezent trei variante: Komna, Nivnice şi Uhersky Brod, toate aflate în regiunea Moravia, cuprinsă în teritoriul Cehiei. Numele original al familiei era Szeges, deoarece părinţii pedagogului erau originari din Ungaria, loc de unde fugiseră la sfârşitul secolului al XVI-lea. Iniţial a purtat numele de Janosz Szeges, reuşind mai târziu să îl schimbe în Jan Amos Comenius. A studiat iniţial la o şcoală din Prerov, tot în regiunea Moraviei, apoi a plecat pentru o vreme în Germania, unde a petrecut un an, între 1613 şi 1614, la Heidelberg. De aici a revenit la şcoala iniţială, de data aceasta ca profesor. Era o perioadă de mari transformări pentru Bohemia (Cehia de astăzi). După procesul şi executarea lui Jan Hus, s-a produs o răscoală în regiune, care a dat naştere la un adevărat război civil între catolici şi protestanţi. Comenius era pastor al unei mici comunităţi protestante când a izbucnit Războiul de 30 de ani. Odată cu înfrângerea protestanţilor în bătălia de la Muntele Alb, Comenius a început să ducă o viaţă de fugar. Soţia şi cei doi copii ai săi au murit din cauza ciumei care cuprinsese ţara.

Durerile unei vieţi

Timp de 7 ani, Comenius a dus o existenţă zbuciumată, odihnindu-se doar prin peşteri şi adăposturi părăsite. Şi-a dorit la un moment dat să fie şi el atins de ciumă, pentru ca totul să se sfârşească. Familia lui murise, credincioşii săi erau risipiţi peste tot, iar mulţi fuseseră luaţi în robie sau ucişi. Au urmat apoi 42 de ani plini de peregrinări. Recăsătorit, a trăit o nouă dramă: soţia moare, lăsându-l singur cu patru copii. A treia căsătorie pe care o încheie a fost mai benefică, soţia supravieţuindu-i. A străbătut multe ţări, dar, oriunde ar fi mers, toate îi stăteau împotrivă. În Polonia a condus gimnaziul din Leszno, până când ţara a intrat într-un nou război, iar oraşul a fost ars până la temelii. Tot aici au ars odată cu clădirile şi o mare parte din lucrările sale. Sărac, în vârstă de 64 de ani, Comenius s-a refugiat în Olanda unde, ajutat de câţiva prieteni, a reuşit să îşi încheie drumul dificil al vieţii. Pe 15 noiembrie 1670, ochii bătrânului pastor care văzuseră atâtea lucruri grele s-au închis. Ce lăsa în urmă Comenius? O nouă pedagogie, pe care mâinile sale ostenite, privirile sale atente, gândirea sa profundă o născuseră parcă din nimic.

"Munca necontenită învinge totul"

Comenius a reuşit în ciuda tuturor greutăţilor să scrie şi să predea. Fie că lucrul acesta s-a petrecut în Anglia, Franţa, Suedia sau Olanda, lucrurile au rămas în esenţă aceleaşi. Comenius cunoştea principiul poetului roman Virgiliu, pe care îl citează în lucrarea sa monumentală Didactica Magna: "Munca necontenită învinge totul" (p. 71). Pedagogul nu s-a oprit din munca pe care o avea de împlinit, iar misiunea sa o declară în prologul aceleiaşi lucrări: "Noi îndrăznim să promitem o didactică mare, adică o artă universală de a învăţa toate pe toţi. Şi anume de a învăţa în mod sigur, cu succes; iute, se înţelege, însă fără greutate şi dezgust pentru învăţător şi şcolar, ci, dimpotrivă, cu plăcere pentru amândouă părţile; temeinic, nu superficial şi cu scop numai formal, ci aşa încât şcolarii să ajungă la o cultură ştiinţifică adevărată, să dobândească moravuri curate şi o religiozitate adevărată" (p. 3). Observăm că aici Comenius ne dezvăluie patru principii de bază ale pedagogiei reuşite, dar şi scopul spre care trebuie să tindă aceasta. Principiile sunt: siguranţa, rapiditatea, plăcerea şi temeinicia. Orice predare trebuie să le cuprindă, dar aproape pretutindeni observăm că sunt din ce în ce mai puţin respectate. Scopul oricărei predări se împarte în trei direcţii: cultură, morală, religiozitate. Fără o cultură elementară, omul nu reuşeşte să dezvolte suficient capacitatea de a cugeta. Fără moralitate, orice cultură este inutilă pentru că nu constituie un ajutor pentru ceilalţi oameni. Dacă nu facem ceea ce spunem, este greu de crezut că ne va urma cineva exemplul. În cele din urmă, religiozitatea este o încununare a celor două, pentru că necredinţa transformă cultura în mândrie intelectuală, iar morala, într-un cod de legi sec şi plin de ipocrizie.

Dorul de învăţătură este sădit de Dumnezeu

Pentru Comenius, scopul omului în viaţă este cunoaşterea lui Dumnezeu, care se împarte în trei direcţii. Prima dintre ele constă în dorinţa omului de a cunoaşte toate lucrurile, taina fiecărei părţi din univers, iar lucrul acesta este satisfăcut parţial de către educaţie. Spunem parţial pentru că nimeni nu poate ajunge vreodată la cunoaşterea deplină a lucrurilor, iar educaţia este doar una dintre căile pe care le putem folosi. La fel de bine ne dezvăluie o parte din taina universului rugăciunea, meditarea la crearea naturii de către Dumnezeu şi, bineînţeles, mulţumirea. Când înveţi să te bucuri de fiecare lucru creat de Dumnezeu, cunoşti cel mai bine lucrurile din jurul tău. A doua direcţie este stăpânirea omului peste sine şi peste toate lucrurile. Omul este coroana creaţiei, aşa cum ne spun Sfinţii Părinţi, dar el nu poate să beneficieze de cunoaşterea lui Dumnezeu din această postură dacă nu se străduieşte să dobândească virtuţile. Doar prin virtuţi omul stăpâneşte corect darurile încredinţate de Dumnezeu şi păstoreşte natura ca pe o creaţie a Domnului său. A treia direcţie a cunoaşterii lui Dumnezeu rezultă din încercarea omului de a reduce totul la sine şi pe sine la Dumnezeu. Aşa cum spune părintele Stăniloae, omul este un macrocosmos: el este raţiunea de a fi a lumii. Universul întreg este ridicat prin om la Dumnezeu, şi doar omul dialoghează personal cu Dumnezeu. Aceste trei direcţii constituie şi raţiunea intrinsecă a oricărei pedagogii: apropierea omului de Dumnezeu. Nicăieri Comenius nu limitează pedagogia doar la cărţi şi studiu individual: "Oamenii trebuie iniţiaţi pe cât este posibil să nu devină înţelepţi din cărţi, ci din studierea cerului şi a pământului, a naturii. Ei trebuie să cunoască şi să examineze lucrurile prin ei înşişi, iar nu numai prin observaţii şi mărturii străine" (Didactica Magna:, pp. 170-171). Experienţa este baza pedagogiei.

Cele cinci elemente ale unei metode corecte

Comenius a criticat destul de aspru metodele coercitive existente în pedagogia vremii. "O creatură inteligentă nu se va conduce prin strigăte şi bătăi, ci cu raţiune. Dacă nu se va face aşa, insulta cade şi asupra lui Dumnezeu, care deopotrivă a făcut pe toţi după chipul său, iar lucrurile omeneşti se vor umple de teamă şi nelinişte" (Didactica Magna:, pp. 65-66). Trebuie, ca pedagog, să ai respect faţă de elevii tăi, altfel nu vei reuşi să îi educi, ci să îi sălbăticeşti mai mult decât înainte. Sunt cinci principii pe care Comenius a încercat să le aplice în cadrul unui proces corect de învăţare. Primul reprezintă existenţa unor materiale de studiu: cărţi sau diverse instrumente necesare pentru învăţarea materiei respective. Al doilea se referea la "dezvoltarea inteligenţei înaintea limbii". Comenius ştia că mulţi oameni consideraţi învăţaţi ai vremii erau doar buni oratori, nu şi buni cercetători. Al treilea principiu stipula învăţarea limbilor străine mai ales din autori, nu din gramatici. Acest principiu nu este deloc respectat astăzi, când fiecare cunoaşte perfect gramatica unei limbi străine, dar este incapabil să o vorbească. Al patrulea punct discuta predarea ştiinţelor umane înaintea celor reale. Prin aceasta, Comenius învaţă că omul trebuie să îşi dezvolte mai întâi dorinţa de cunoaştere, iar abia apoi să o sistematizeze. Ultimul principiu şi cel mai important este ca "exemplele să preceadă regulile". Fără exemple ne încărcăm doar cu teorii, deseori inaplicabile. Aşa cum spunea un om de afaceri modern rămas anonim: "Ne înecăm de atâtea informaţii, dar murim de setea cunoaşterii". Comenius ne provoacă să învăţăm ce înseamnă să educi creştineşte un lucru de care orice creştin are nevoie. Educaţia este esenţială pentru o viaţă creştină normală, iar noi suntem datori să îmbunătăţim acest aspect neîncetat.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!