Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Perspective: Cu umor despre umor

Perspective: Cu umor despre umor

Un articol de: Carmelia Leonte - 28 August 2016

Știați că la începuturile civilizaţiei umorul era considerat un semn de nebunie? Sau de frivolitate, în cel mai bun caz. Un tip plin de umor era unul pe care nu te puteai baza, deci unul de evitat. 

În zilele noastre umorul este dovada inteligenţei. Toată lumea se dă în vânt să-și demonstreze umorul. Statisticile arată că femeile îşi doresc un partener cu umor. Dacă altădată bărbatul trebuia să fie dârz, să aibă latifundii întinse şi autoritate, să dovedească sentimente puternice şi dorinţa de a le apăra, acum e suficient să aibă două camere la bloc şi mult, mult umor. Dacă în epoci considerate primitive li se cerea femeilor dotă şi un caracter umil, acum li se pretinde să arate bine şi să aibă simţul umorului. Dacă înainte oamenii, pentru a reuşi în viaţă, erau datori să aibă educaţie şi caracter, în prezent umorul şi viclenia sunt suficiente.
Să privim și latura pozitivă. Umorul presupune posibilitatea detaşării de propria persoană, de problemele apăsătoare care survin, deci este o dovadă nu numai de inteligenţă, ci şi de forţă lăuntrică. Noi, românii, putem acum spune că simţul umorului este o calitate infailibilă, până acolo încât asigură unora mandatul de preşedinte! E greu de trăit? Nu-i nimic! Tratăm problema cu umor.
Dar avem și umor la sate! Știu un sat în judeţul Botoşani unde există director de cămin cultural, dar nu există cămin. Ca să-şi justifice postul, directorul improvizează tot felul de activităţi mai mult sau mai puţin reuşite pe ogoarele patriei. Alt­undeva există director de cămin, există şi cămin, dar nu mai există nimeni altcineva în tot căminul. Personajul se declară „suprem”, fără glumă (şi fără umor), dar uită să spună că este şi singurul.
Nu numai veşnicia s-a născut la sat, ci şi umorul s-a născut la sat, după cum o dovedesc unele obiceiuri populare, jovialitatea şi râsetele, farsele şi tot folclorul practicate cu diverse ocazii şi mai ales la sărbători.
Pe-aici prin cartier, emisiunile de divertisment sunt foarte agreate. Calitatea umorului practicat de acestea nici nu mai contează. În general, nu se mai pune mare preţ pe calitate, pentru că aceasta implică muncă susţinută, răgaz şi răbdare. Cine mai are timp de aşa ceva? Lucrurile se consumă repede, fie ele necoapte, nesărate sau cum or fi. Una din calităţile umorului presupune spontaneitate, viteză. Poate şi din acest motiv a ajuns atât de bine cotat.
Dar nu numai. Există și cazuri când umorul ne salvează. Trăim într-o lume agresivă, în care multe situaţii trebuie tratate folosind puterea de a zâmbi pentru a le rezista. Umorul este o armă prin care îmblânzim fiara. Îi apropiem pe unii şi îi îndepărtăm pe alţii, spunându-le adevărul sub formă de glumă. Nu oricine suportă adevărul, fie el şi îmbrăcat în haina comercială a veseliei. Umorul dă culoare vieţii, făcând-o mai uşor de suportat (în variantă pesimistă); sau făcând-o mai frumoasă şi mai aproape de adevăr (în toate celelalte variante).