PERSPECTIVE: Cum aniversăm Centenarul?

Tudor Călin Zarojanu, 24 Iunie 2018

Mijlocul anului bate la ușă. Nu este un an oarecare, e Anul Centenar al României, mai exact al statului unitar român – mă rog, cât de unitar l-au lăsat să fie istoria și marile puteri. Nu e ca și cum nu ne-am fi așteptat să vină. Nu e ca zăpada care ia prin surprindere primăriile, șocate de fiecare dată că iarna ninge. Știam de mult de Centenar, se poate spune că știam de o sută de ani, nu? Ei bine, la jumătatea anului aniversar, cam despre ce manifestări dedicate lui 1 Decembrie 1918 aveți știre? Eu, mărturisesc, de nici una. Nu-mi închipui că autoritățile s-au gândit la foarte multe lucruri, cum se cuvine, doar că toate au fost programate să aibă loc pe 1 Decembrie! Sau pe-acolo, plus-minus câteva zile.

Mai ales că unele – inclusiv unele promise – au nevoie de timp pentru a exista. De pildă, monumentele. Am auzit, încă de anul trecut, despre o destul de lungă listă de monumente care ar urma să fie realizate și amplasate în Capitală în cinstea Centenarului. Bănuiesc că de acest centenar era vorba, nu de următorul. Ceva trebuia făcut în rondul de la Universitate, altceva – pe locul în care se află acum bustul lui Omar Khayyam, în Parcul Kiseleff. Trec zilnic prin ambele locuri, nu s-a clintit nici un fir de iarbă. Știu despre un monument care urma să fie amplasat în rondul din Piața Alba Iulia, i-am văzut și macheta, dar au protestat riveranii sau cam așa ceva și nu se va mai face.

O să spuneți că nu e ușor. Sigur că nu e. Dar nici României nu i-a fost ușor în suta asta de ani, cred că merită un efort. O să spuneți că nu sunt bani. Pe lângă faptul că, ba da, sunt, există foarte multe lucruri care se pot face și trebuiau făcute deja – surpriză! – fără nici un ban!

Am să vă dau un exemplu, care este de fapt o clasă de exemple. Cu zero lei, dar cu o valoare extraordinară, ar trebui să li se vorbească la școală copiilor despre Centenar. Din clasa I până într-a XII-a. Plus în toate facultățile. Dar nu prezentări istorice aride, date, ani, liste de nume, „însemnătatea”, „patria”, „prinosul de recunoștință” –, ci în lecții deschise, în care copiii, adolescenții și tinerii să fie încurajați să spună sincer ce înseamnă pentru ei România și Unirea. În care să li se vorbească, non-didactic, non-ex-cathedra, despre oamenii care au făcut Unirea și au făcut România așa cum o știm. Despre Regele Ferdinand, Iuliu Maniu, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Octavian Goga, Aurel Lazăr, Alexandru Vaida, Emil Haţieganu, Valeriu Branişte, Victor Bonţescu, Romulus Boilă, Ioan Fluieraş, Iosif Jumanca. Despre ei ca oameni. Despre credința lor, despre lupta, viața, suferințele și moartea lor. Câți români – chiar adulți – realizează că mare parte dintre făuritorii Unirii au înfundat pușcăriile comuniste și și-au lăsat oasele pe acolo, de nu li se știe nici mormântul, ca în cazul lui Maniu? N-ar fi frumos, n-ar fi normal ca tinerii să afle lucrurile astea? Nu costă nimic! Un profesor cu har, nu neapărat de Istorie, care oricum avea oră, și oricum, cu numeroasele minivacanțe de iarnă și de primăvară din acest an, nu mai contează că se folosește o oră de Matematică sau de Desen...

Iată, scriu și eu aceste rânduri cam târziu, școala e pe sfârșite și, chiar dacă s-ar adopta ideea, la noi organizarea unei acțiuni durează mai mult decât desfășurarea ei... Dar oare un jurnalist, ca mine, trebuia să se gândească din timp la asta sau alții? Se încheie un an școlar din care jumătate s-a desfășurat în Centenar, fără Centenar. Trist.

Spuneam că e o clasă de exemple, nu unul singur. Ce-ar fi dacă la discuția despre Centenar și despre România ar fi invitat oameni ca Ana Blandiana, Alex Ștefănescu sau Marius Oprea? Vă asigur eu că ar veni! Dar ce-ar fi dacă ar fi invitați Smiley, Pavel Bartoș sau Marius Moga, preferaţi ai copiilor? Nu știu dacă ar veni, dar n-ar merita oare încercat?

Idei mai sunt multe. Gratis, toate. Dar...


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!