Pîrvu Mutu, portretistul desăvârşit

Zugrav şi pictor de icoane, Pîrvu Mutu a fost un adevărat creator de şcoală în epoca lui Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Opera sa se caracterizează prin accentuarea trăsăturilor laice, prin sensul realist al tablourilor votive şi autoportretelor. Remarcabil desenator şi bun colorist, el a fost şi un autentic dascăl de zugrăvie. Este considerat un reprezentant de seamă al stilului brâncovenesc. Folosind o gamă cromatică bogată, artistul defineşte figurile în primul rând prin desenul sintetic, cu mare putere de evocare.

Născut la 12 octombrie 1657 în Câmpulung-Muscel, Pîrvu Pîrvescu, supranumit „Mutu“ din cauza greutăţii sale în vorbire, şi-a început pregătirea de pictor la Mănăstirea Negru Vodă din oraşul natal, pe care şi-a desăvârşit-o în Bucovina, unde a venit în contact atât cu vestitele ansambluri de pictură murală, cât şi cu iconarii ruşi şi greci solicitaţi pe atunci de ctitorii locali. Provenind dintr-un mediu de cărturari, fiind el însuşi un om cultivat, Pîrvu Mutu a ştiut să aleagă din tot ceea ce îi oferea pictura vremii tocmai acele mijloace care se potriveau cu eforturile de autodefinire, în sens modern, după modelul principalilor reprezentanţi ai culturii româneşti de atunci.

De la iubirea de icoane la iubirea vieţii monahale

De aceea, el a acordat o atenţie particulară artei portretului, înţeleasă ca o posibilitate de exprimare a prezentului istoric, a personalităţii umane în adâncurile structurii sale. Portretele lui Pîrvu Mutu sunt investite cu o mare putere de evocare, fiind echivalentul în pictură al portretelor pe care, în aceeaşi perioadă, cronicarii moldoveni şi munteni le realizau în scris. Întors în Ţara Românească, a lucrat o vreme ca pictor de casă al boierilor Vlădeşti, pentru care a pictat biserica Mănăstirii Aninoasa-Muscel, din păcate refăcută. S-a remarcat şi prin pictarea mai multor biserici pentru familia Cantacuzinilor, dintre care, mai importante sunt cele din Filipeştii de Pădure, Bordeşti, Măgureni, Lespezi, Robaia, Sinaia, Râmnicu Sărat. Opera sa este impresionantă, cuprinzând numeroase ansambluri de pictură murală şi un mare număr de icoane. A fost în acelaşi timp un adevărat maestru, un „dascăl“, cum i-a plăcut să se numească, atelierul său din Bucureşti fiind, de fapt, o mică şcoală de pictură. Dintre ucenicii pe care el i-a deprins cu arta zugrăviei, cel mai cunoscut este Radu Zugravul. În ultima parte a vieţii, Pîrvu Mutu a intrat în monahism la Schitul Robaia, unde a şi murit în anul 1735.

Între echilibrul expresiei şi stilul propriu

Familiarizat cu principalele monumente de pictură din Ţara Românească şi Moldova, la curent cu noile orientări ale picturii cretano-athonite, Pîrvu Mutu a cunoscut şi inovaţiile promovate de pictura Renaşterii târzii, dar şi pictura barocă, prin intermediul gravurilor de reproducere, pe care le-a putut cerceta în vestitele biblioteci ale Cantacuzinilor, mai toţi „şcoliţi“ în Italia. Aflat la confluenţa atâtor tendinţe, acesta a ştiut să păstreze echilibrul expresiei şi să afirme un stil propriu, caracterizat printr-o remodelare temperată a limbajului tradiţional pentru a deveni apt să satisfacă exigenţele epocii. Analizând picturile mai bine păstrate, căci unele au fost distruse, iar altele refăcute, se constată că artistul îşi dă adevărata măsură nu în imagini religioase, uneori stângace şi convenţionale, ci în portrete, galeriile sale cu figuri de ctitori anticipând arta portretului din Ţara Românească în primele decenii ale secolului al XIX-lea.

A definit fizionomia celor 55 de membri ai familiei Cantacuzinilor

Capodopera artistului este tabloul votiv pictat în pronaosul Bisericii „Sf. Trei Ierarhi“ din Filipeştii de Pădure (1692), ctitoria agăi Matei Cantacuzino. El a reuşit să definească fizionomia fiecărui membru al familiei Cantacuzinilor, 55 la număr, creând totodată un ansamblu omogen, o compoziţie pe cât de unitară, pe atât de expresivă. Vestită este, de asemenea, şi pictura bisericii din Măgureni, pe care Pîrvu Mutu a executat-o în 1694 cu cheltuiala lui Pîrvu Cantacuzino, fiul postelnicului Toma Cantacuzino. A pictat şi Mănăstirea Sinaia, fiind considerat de spătarul Mihai Cantacuzino cel mai potrivit pentru realizarea acesteia. Pictura în frescă a bisericii fostei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului“ din Râmnicu Sărat îi aparţine tot lui Pîrvu Mutu, al cărui portret se află la intrarea în pronaos. A executat împreună cu ucenicul său Radu şi pictura Mănăstirii Bordeşti, unde şi-a pictat autoportretul, având în mâna dreaptă penelul ridicat, iar în mâna stângă o paletă de culori. Recunoaştem în această imagine afirmarea răspicată a demnităţii de artist şi totodată o anticipare cu multe decenii a autoportretului lui Ştefan Luchian, care, pictându-şi chipul, şi-l intitula cu modestie ,,un zugrav“.

Pictor de icoane

Lui Pîrvu Mutu i se atribuie, pe lângă numeroasele ansambluri de pictură murală, şi foarte multe icoane. Ne reţin atenţia icoanele împărăteşti din Biserica Colţea din Bucureşti, ambele ferecate, sau icoanele Iisus Pantocrator tronând şi Maica Domnului cu Pruncul tronând, din paraclisul Mănăstirii Ghighiu, care au pe spate inscripţii cu vopsea neagră, probabil mai târzii, ce indică paternitatea lui Pîrvu Mutu.

Cele mai reuşite din punct de vedere artistic şi tehnic, cele mai interesante şi semnificative pentru creaţia artistului şi epocii sale sunt, fără îndoială, icoanele împărăteşti din catapeteasma Bisericii „Sf. Trei Ierarhi“ din Filipeştii de Pădure şi icoana de hram a bisericii fostei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului“ din Râmnicu Sărat, care astăzi se află în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti. Neobişnuite în contextul artistic din Ţara Românească şi, în acelaşi timp, semnificative prin numeroase elemente provenite din pictura moldovenească de la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul celui următor, icoanele împărăteşti din catapeteasma Bisericii „Sf. Trei Ierarhi“ oglindesc rezultatele familiarizării lui Pîrvu Mutu cu arta Moldovei. De asemenea, ele ilustrează o mai largă deschidere şi înţelegere de către societatea vremii din Ţara Românească faţă de creaţia artistică românească de la nord de Milcov.

Icoana Adormirii Maicii Domnului, în care influenţele moldoveneşti lasă locul trăsăturilor ce ţin de tradiţia artei munteneşti, este, prin realizarea sa de o înaltă ţinută artistică, una dintre cele mai valoroase şi reprezentative opere de pictură brâncovenească. Privirea lui Iisus se pierde în depărtare, iar albastrul străveziu şi distant în care sunt realizate mandola şi îngerii, în contrast cu cromatica mai caldă din jur, sugerează imaterialitatea lor şi conferă o dimensiune spirituală operei.

Începând cu anul 1997, în cadrul Sectorului Social-Caritate, al Arhiepiscopiei Bucureştilor, îşi desfăşoară activitatea şi un Centru Social-Filantropic. În cinstea marelui pictor, din anul 2000, în cadrul acestui aşezământ, s-au pus bazele Centrului de pictură „Pîrvu Mutu“, unde în jur de 30 de copii, cu vârste între 7 şi 14 ani, învaţă tainele icoanei bizantine.