Lumina literară şi artistică
Foto: Cătălin Eremia

Poezie: Florian Silișteanu

13 Septembrie 2015

Poetul Florian Silișteanu s-a născut la 9 octombrie 1962. A publicat următoarele volume: „Cearta cu umbra", Editura Calende (poezie), 1998; „Nunta de semne" , Editura SemnE (poezie), 2004; „Fratele meu, Dumnezeu" Editura SemnE (poezie), 2006; „Pământ nicăieri", SemnE (poezie), 2008; „Seraphim - bird's exchange/ 'Serafim - schimbul de pasăre~ Reflection Publishing (poezie, ediție bilingvă), 2014, California.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A primit mai multe premii pentru poezie și reportaj; a fost reporter special la cotidianul „Curierul Zilei" din Pitești, reporter la Prima TV, corespondent de război în Iugoslavia, în urma acestei experiențe publicând cartea „Meseria de martor - de la mineriadă pe frontul din Iugoslavia", Editura Paralela 45 (2000). A fondat mai multe publicații săptămânale: „Manifestul român"; „Vocea romilor" și „Ziarul de la sat". În prezent, locuiește în Statele Unite ale Americii, unde a inițiat și conduce postul de radio online www.radioteiubesc.com, cu sediul în Sacramento, California.

CEAS CU PĂSĂRI
se așază în vitrină patul printre ceasuri noi
a sosi adoarmă iară timpul obosit flămând
pune pasere așterne din mătăsuri perne moi
oră nouă bate somnul din pământ
prima potrivită se arată pruncilor
Dumnezeu învelește cerul peste mâini
a venit în fața casei anotimpul nucilor
și la poartă latră lumii niște câini
dincolo de sticla magazinului
bate ora două iar aștept să se lumină
trece o femeie prin distanța crinului
frigul meu suspină
număr steaua singura o număr de trei ori
mereu lipsă iese abur din qintalul nopții
îngerii iar se ascund pe sub podul unei flori
de la stânga - dreapta sorții
ceasul ăsta e cu păsări nici nu are minutar
numai morții mele stau priveghi ca un pândar
ziua-ncepe timpul pleacă să măsoare
cât a mai rămas din soare
iată
rază numai una
Domnul îmi întinde mâna.

ÎNGERUL MEU DE PE UMĂR
PARCĂ-AR FI TATA MAI TÂNĂR
bunei mele prietene Caliopi Dicu

mi-am făcut nod la cravată să m-arăt de altădată
îngerul meu de pe umăr parc-ar fi tata mai tânăr
când ducea caii la câmp când juca la horă-n sat
și punea la brâu de stea altă trudă - viața mea

apoi nodul s-a pierdut în alt nod s-a desfăcut
tata nu mă cunoștea dar pe nume mă chema
era orb eu eram plâns
îngerul nedus la tuns
era chel era urât
dintre toți cel mai tăcut
și la aripi descusut

tinerețe n-am știut doar vedenii am avut
și la pas când măsuram maicii mele închinam
nici pe dânsa n-o mai am
o fi pasăre pe ram ori o fi distanță toată
pusă de Domnul în soartă

Of că veni vorba de Domnul
știu o pasăre știu două dar nici una nu îmi ouă
și nici cântecul nu-l știe prima pasăre că-i vie
iar cealaltă ciugulește de pe câmp ce nu mai crește
urmă nouă... se-nchină taina
Domnul îmi cârpește haina

numai nodul la cravată... nu e nod
ci lumină deocheată.

POCITANIA
după mine păsările sunt un fel de apă pe care o bem înainte
cel cu gâtlejul uscat nu stă niciodată la rând
primul care a băut păsări a fost înger
după masa aceasta cu cinci picioare
la care vă holbați se ascunde setea
despre îngeri numai de bine despre cel însetat doar semne

cu doar un ceas și jumătate înainte de a striga venirea mea pe lume
mama a fost însetată
ea a îndurat spre tata care era pe ogor întâiul cu semințe
din fiecare răsărea grâul din acesta pâinea
iar din pâine dospea doar distanța
care se lăsa ciugulită de pasăre

printre oameni mergea mereu unul sfânt care
era orb însoțitor de soartă
din cer cad aripi
de mâine
înflorește gutuiul.

SURD ȘI APROAPE SONOR
când oamenii se adună în cercul unui cântec
Domnul se așază la masă
rupe din pâinea distanței
din aceasta ies aburi și din aburi păsările
cele pe care le alungăm în duminica unui cuțit

uneori se face atât de târziu prin moartea noastră încât
nicăieri în lume nu mai găsești poarta deschisă
nici la fereastră mușcata
numai dincolo de casa în care locuiește un deal
o femeie
dumneavoastră dacă tot ați venit
când plecați?

CÂNTEC NOU SE STRÂNGE DARUL
Danielei Morgenstern

au norii de la o vreme niște umbre pe sprâncene
vine Dumnezeu spre casă ori se duc greieri la coasă
ori se scoate din fântână mâna moartă de la mână
ori se primenește focul șchiopătând mereu norocul

când pe deal o stea se-arată parcă-i mama altădată
când era tânără toată când cocea pâine în vatră
până când de după stea altă umbră mama mea

numai tu de numai bine latră câinele a pâine
numai eu de după tu bea din sete cântecul
numai noi și îngerul stă la pândă fulgerul
căutând printre inele nunta ta și-a mamei mele

niște greieri vor să cânte alții icoane să pupe
vin de peste tot nuntașii sărutând mâinilor nașii
cântec nou se strigă darul se aprinde nou amnarul
fiecare dă cât poate numai eu pe jumătate
că nu am de unde da că nu am pe unde sta
și nu am de unde lua decât din distanța mea

stai Tu Doamne paznic omului de după praznic
stai și pe furiș ascultă când de iarbă iarba-i mută
că n-o paște nimeni și nu-i șterge lacrima
că și iarba se mărită dacă Tu n-o vrei cosită
că uscată când a fost măritată era-n post
și când verde a murit doar Tu Doamne i-ai trăit
doamnelor și domnilor
cinstiți meseni
... s-a furat mireasa!
(8 august 2014, Reno - Nevada - USA)

DE PRIDVOR DE CEAS ȘI NUCĂ
foaie verde legănată pune mamă semn la poartă
pune focului scuipat să se stingă de păcat
și așază rânduială că vine Domnul și scoală
și fă nod de vrabie și din aripi sabie
să taie mărunt-mărunt pâine nouă din cuvânt

apoi mamă de-o vrea Domnul scutură distanței pomul
să culeagă cineva și din fericirea mea
și să ia cu mâna toată și cu spița de la roată
să învârtă ceasului dumicatul prânzului
foaie verde legănată dă un cuc ora exactă

iar spre seară de-o fi altul gură lumii - dumicatul
să îl ia și să-l postească altă haină preoțească
îngerii să o măsoare dinspre apă înspre soare
să o pună la uscat la rugat și dezlegat
foaie verde legănată doar la mijloc verde toată

foaie verde legănată pune mamă semn la poartă
că vine o apă mare și ne spală pe picioare
Lacrima lui Dumnezeu din care-am băut mereu
și degeaba am băut că pe Dânsul l-am durut
și degeaba pe la porți am tăcut jucând la cărți
și nimic Doamne n-am vrut de-am luat cheia de la gât
foaie verde legănată lasă-mi Doamne înc-o dată
poarta lumii descuiată.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!