Editorial
Politeţea gadarenilor şi cetatea lui Iisus

Politeţea gadarenilor şi cetatea lui Iisus

Nicolae Dascălu, 09 Iulie 2014

Călătorind pe şoselele patriei, întâlneşti adesea, la intrarea în localităţi, salutul de întâmpinare: Bine aţi venit! Desigur, obiceiul vine din vechime şi arată bunăvoinţa localnicilor faţă de străinul care trece pe acolo. Pe drumul către cetatea gadarenilor, Domnul Iisus Hristos nu întâlneşte o astfel de urare. L-au întâmpinat doi demonizaţi care ieşeau din morminte şi o turmă mare de porci care păştea în apropierea lor (Matei 8, 20).

Vindecarea celor doi oameni şi înecarea porcilor în mare au fost evenimente aducătoare de teamă şi îngrijorare în cetate. De aceea, sfatul grăbit al cetăţenilor a provocat o reacţie ciudată din partea lor. Gadarenii decid să vină la Iisus nu pentru a-L primi cu drag în cetate, ci pentru a-L invita, politicos, să se îndepărteze de ei: „Şi iată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor“ (Matei 8, 34).

Nu este cazul să căutăm acum motivele pentru care au acţionat ei în acest mod, fiindcă, în libertatea lor, oamenii emit uneori judecăţi iraţionale. Dar Iisus trece în cetatea Sa (Matei 9, 1) şi în alte locuri este primit cu bucurie. Astfel, după convorbirea cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob, Domnul Hristos este rugat să rămână în cetate (Ioan 4, 40).

Cetatea, mai mică sau mai mare, este locul în care oamenii convieţuiesc şi interacţionează în modul cel mai direct. Sunt dependenţi unii de alţii şi se influenţează reciproc, sunt diferiţi, dar devin solidari în situaţii de criză. Polis-urile greceşti sunt renumite pentru modul lor specific de a-şi asigura forţa şi statornicia. Cetatea este închiderea care se deschide doar celor care se conformează regulilor ei. Prin contrast, pustia este locul libertăţii depline, în care totul poate fi luat de la capăt.

Iisus se retrage şi El în singurătate, însă cetatea este locul preferat al propovăduirii şi al întâlnirilor providenţiale: Ierusalim, Capernaum, Ierihon... Mai târziu, creştinismul se răspândeşte dinspre marile oraşe către localităţile mai mici din lumea veche. Cultura europeană poartă în toate fibrele istoriei sale urbane devenirea întru Evanghelie. Odiseea prefacerii din civitas terrena în Civitas Dei, după cunoscuta expresie a Fericitului Augustin, are pretutindeni mărturii, prin catedrale şi sfinţii ocrotitori ai oraşelor.

Cetăţile de astăzi nu mai au nici unitatea şi nici coeziunea din societăţile tradiţionale. Structurile întemeiate pe relaţii de tip familial şi pe conştiinţa coeziunii spirituale au fost înlocuite de relaţii funcţionaliste de tip contractual. Oamenii vând mai mult decât oferă şi cumpără mai mult decât primesc în dar. Economia, finanţele şi comerţul le reglează traiul cotidian, încât, absorbiţi de planul orizontal, nu mai au timp să caute spre cer. În „satul global“ se-aud voci diferite, care cu greu pot fi aduse la unison.

Iisus este însă aici, El ne întâmpină la fiecare răscruce a labirintului din cetatea noastră, să ne privească drept în ochi şi să ne vindece, cu blândeţea puterii Sale, de duhuri necurate şi de bolile acestui veac. Rugămintea noastră nu poate fi decât aceea a pelerinilor către Emaus: „Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua“ (Luca 24, 29).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!