An omagial
Portretul unui preot al satului de odinioară

Portretul unui preot al satului de odinioară

Prof. Dr. Dorin Stănescu, 21 Februarie 2019

Anul omagial al satului românesc instituit de Biserica Ortodoxă Română are în generoasa lui tematică și reliefarea activității preoților, învățătorilor și primarilor gospodari. Este motivul pentru care articolul de față se dorește a fi o evocare a unei frumoase activități pastorale duse acum un veac de către unul dintre acei mii de preoți ai României vechi care și-au înțeles și și-au asumat misiunea de apostolat în lumea satului, îngrijind de sufletele oamenilor și militând pentru ridicarea satului românesc. Exact așa cum, într-un efort similar, alte mii de învățători animați de ideile lui Spiru Haret își dedicaseră viața luminării și educării fiilor și fiicelor satului.

Sursa noastră documentară este o veritabilă carte de istorie locală, pe care preotul la care facem referire și-a asumat-o ca autor și a publicat-o acum 98 de ani și pe care o aducem astăzi în atenția cititorilor. În 1921, apărea la Tipografia Cărților Bisericești din București o broșură a preotului Alexandru Cristea, intitulată „Chestionar sau Monografia Parohiei Târgu-Ivești”, „Anexa Procesul verbal no. 4 de constituirea Eforiei Bisericii”. Se impune precizarea că Iveștiul de astăzi este o comună în județul Galați, dar la acea epocă era parte a fostului județ Tecuci.

În ciuda faptului că broșura cuprindea doar 24 de pagini, era, de fapt, un model de chestionar pentru investigarea sociologică și istorică a vieții unei parohii, care putea servi ca sursă de inspirație pentru toți preoții din România Mare.

Autorul a conceput-o structurată pe problematici precum: istoria așezării Târgu-Ivești, descrierea parohiei, a bisericii, ocupațiile locuitorilor, cercurile preoțești, activitatea pastorală etc. Chestionarul monografic anticipa cumva ceea ce urma să se întâmple în deceniile următoare, când, la București, sub bagheta lui Dimitrie Gusti se cristalizau și germenii impresionantului proiect sociologic al cercetării satelor românești.

O autobiografie incompletă

Cine era, așadar, preotul Alexandru Cristea? Aflăm câteva date autobiografice esențiale chiar în broșura sa. S-a născut în 1871 în comuna Negulești, județul ­Tecuci, s-a căsătorit în 1893 cu Ecaterina Apostu, nepoata preotului din satul Ivești, Apostu Ioan, care a slujit până în 1909, an în care a murit, la vârsta de 98 de ani. Alexandru Cristea a fost hirotonit diacon în data de 11 noiembrie 1893 și preot la 14 noiembrie 1893, când a venit la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe”. Un an mai târziu avea să fie numit paroh. Cu mândrie, preotul avea să scrie: „Sunt cel întâi paroh cu 7 clase la parohie rurală, conform legii clerului mirean din întreaga țară”. Mai apoi, el își desă­vâr­șește studiile și primește răspunderi clericale: absolvă în 1901 Facultatea de Teologie din Cernăuți, în 1904 este hirotesit iconom, iar în 1907 este numit protoiereu al jude­țului Bacău. În februarie 1908 devine stavrofor și, în același an, a fost decorat cu „Răsplata muncii clasa I pentru Biserică”.

Din păcate, viața nu este prea blândă cu el. La doi ani după căsătorie rămâne văduv, fiind nevoit să se îngrijească și de fiul său, în vârstă de un an și opt luni. Copilul avea să fie crescut de soacra sa până la împlinirea vârstei de 7 ani, iar apoi preotul îl va lua și se va ocupa de educația sa: școala primară, liceul din Focșani și Facultatea de Litere din București. Dar, tocmai când se bucura de reușita atingerii maturității de către copilul său, Marele Război și-a cerut obolul. Fiul său cade eroic la Mărăști, la 4 august 1917. Ce dramă a putut să trăiască acest om! Poate și de aceea, pentru că a rămas văduv și nu s-a mai căsătorit, iar fiul său a pierit și el, preotul Alexandru Cristea s-a dedicat trup și suflet slujirii Bisericii și satului. Acestea sunt cele câteva date autobiografice împărtășite nouă de preotul Cristea. Nu cunoaștem, din păcate, detalii despre activitatea sa de după anul 1921 și nici anul trecerii sale la cele veșnice.

În slujba lui Dumnezeu și a satului

În lucrarea sa, Alexandru Cristea ne-a lăsat și bogate informații despre activitatea pastorală și socială pe care a desfă­șurat-o de-a lungul timpului: în 1893-1895 a amenajat cimitirul, în 1896-1901 a reparat biserica veche, iar între 1905 și 1906 a ridicat o nouă biserică și ulterior o casă parohială. În 1919, la inițiativa sa, a fost înființată Eforia Bisericească, o veritabilă instituție comunitară care avea ca scop buna gestionare și îngrijire a patrimoniului bisericesc și nu numai. De altfel, la finalul broșurii sale este tipărită o anexă care descrie mănoasa și importanta activitate a Eforiei Biseri­cești din Ivești manifestată în slujba comunității creștine de aici.

Preotul Cristea este înzestrat cu multă dragoste și energie, de aceea are și o intensă activitate publicistică. Nouă cărți și broșuri îi ies din condei: Episcopia Romanului (teză de licență publicată în 1901), Raport general de 10 ani de epitropie, Colecție de predici populare, Mănunchi de rugăciuni ce trebuie să știe un bun creștin sunt numai o parte din publicațiile sale. Nici activitatea didactică nu este neglijată, preotul, conștient de importanța învățăturii, activează fără plată în 1915 ca învățător la clasa a II-a pentru a convinge auto­ritățile să mai înființeze un post la școala din localitate. Până în 1919 a predat religia gratuit pentru elevii claselor I și a II-a. S-a preocupat de soarta financiară a sătenilor, astfel că a înființat și condus Banca Populară Izvor Bogăție între 1903-1921.­ De ­ase­me­nea, a înființat obștea „Sfântul Gheorghe”.

Asanare morală

Așadar, care era starea oamenilor și raportul lor cu credința ortodoxă la îngemănarea secolelor al XIX-lea și XX? Alexandru Cristea ne dezvăluie și lucrurile rele ale sătenilor, dar și pe cele bune. Astfel, el ne arată că viciile și păcatele cele mai răspândite printre sătenii săi erau: „pungă­șiile, bețiile și jocurile de cărți”. El duce o adevărată luptă pentru vindecarea lor și pentru asanarea morală a satului. Partea luminoasă, care-i dă curaj să fie în mijlocul oamenilor, este aceea că iveștenii în majoritate „sunt religioși, ținând sărbătorile și frecventând biserica. Toți contribuiesc pentru întreținerea bisericei, fiind parte donator, parte ajutători ai bisericei. Pot spune - zice preotul cu mândrie - că pot conta la ori și ce mișcare religioasă pe cel puțin 300 de oameni cinstiți, harnici și religioși…” Încheie remarcile despre săteni afirmând: „Mijlocul principal, de a putea fi strânși în jurul Bisericei într-o eventuală activitate de educație populară prin biserică, este purtarea exemplară a preotului din toate punctele de vedere unită cu un serviciu religios demn, cu predică, sfaturi înțelepte, îndemnuri și exemple vii și împărțirea cărților cu conținut moral religios”.

Educația și predicile preotului dau roade, căci după cum rezultă din Anexa Monografiei Parohiei Ivești, Eforia Bisericii are în componența sa oameni care se exprimă și gândesc astfel: „Statul ori câtă bunăvoință ar avea, ar face cu greu mai cu seamă în actualele împrejurări, totul pentru sfintele locașuri, aceasta pentru că, în urma războiului prin care am trecut, necesitățile sunt prea mari și în prea multe direcții. Sfântul locaș în care se înalță rugăciuni bunului Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna modelul frumuseții și curățeniei și nimic să nu-i lipsească, datori ­fiind cu toți la aceasta după cum fiecare din noi se îngrijește de gospodăria lui proprie”.

Așadar, din numai 22 de pagini ale unei broșuri uitate de vreme și rareori citită prin marile noastre biblioteci, reiese luminosul portret al unui preot de sat. Îmi place să cred și am convingerea că toți preoții de ieri și de azi poartă în sufletul lor câte ceva din dăruirea, energia și dragostea preotului Alexandru Cristea, cel care acum un veac a făcut apostolat în parohia din Ivești, în slujba lui Dumnezeu și a satului românesc.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!