Interviu
Post și rugăciune la început de vară

Post și rugăciune la început de vară

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este pentru cei im­pli­cați cu adevărat în viața Bisericii o perioadă de rugăciune, de renunțare la alimente și curățire sufle­tească. Însă, pentru cei ple­cați în concedii, pentru cei slăbiți sufletește, nu doar trupește, de căldura zilelor de vară, acest post este deja eliminat din calendarul personal. Pentru o mai bună înțelegere a acestui post, am vorbit cu părintele Vasile Gavrilă.

Preacucernice părinte, suntem în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, o perioadă mai dificilă, deoarece au început deja concediile și căldura nu ne mai predispune la post și rugăciune. Ce ne sfătuiți în acest sens?

Postul, prin excelență, este o jertfă și, în condițiile acestea neprielnice postirii, trebuie să-l asumăm ca o jertfă. Deci, tocmai condițiile de viață în care trăim ne fac să ducem postul ca o jertfă. Altfel, dacă ar fi postul ușor din punctul de vedere al hranei, chiar și al condițiilor, atunci n-ar fi decât o abordare culinară și asta nu ar ajuta la zidirea și la creșterea duhovnicească. Însă, în condițiile în care, așa cum ați spus, ne aflăm în perioada verii, a vacanțelor, a concediilor, când omul dorește mai mult să se odihnească, să se relaxeze, postul devine mai valoros. Pentru că postul, de fapt, ca să mă exprim printr-o sintagmă relevantă, se face „cu bucatele pe masă” și tocmai având în față aceste oportunități, prilejuri de relaxare, de distracție, dar totuși ne cumpătăm, facem o jertfă.

În ceea ce privește însă darul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am putea spune că nu este deloc dificil postul, pentru că este perioada în care legumele sunt proaspete, ne oferă o hrană deosebit de gustoasă și în același timp foarte sănătoasă.

În raport cu deplasările, sigur că atunci când suntem undeva, în niște condiții mai grele și nu putem posti întocmai după rânduială, există o posibilitate asumată de întreaga Biserică. Și anume: în condiții speciale se fac anumite dezlegări, pogorăminte. Omul poate să țină un post mai ușor, însă, ceea ce este fundamental, foarte importantă este cumpătarea. Știm, sunt perioade ale anului, adică posturile, în care este oprire strictă de la anumite alimente, dar și de la fapte, pentru că pe lângă hrană ne gândim și la divertisment, la distracție ș.a.m.d. Însă ce facem în celelalte perioade din afara postului? Atunci, viața noastră trebuie să fie trăită în cumpătare. Deci, această cumpătare trebuie să o avem și în perioada postului. Când omul se hrănește abundent cu alimente de post, atunci nu mai este post. Astfel, postul, într-o perioadă din aceasta, este foarte potrivit pentru că presupune o jertfă concretă, a voinței, pe lângă jertfa, să zicem, culinară. Ceea ce este foarte folositor pentru suflet.

Ne plecăm mai greu genunchii la rugăciune acum, când căldura ne înmoaie trupul și, din păcate, sufletul. Cum putem să avem o rugăciune curată?

Părinții Bisericii - și când folosesc această sintagmă mă refer la marii trăitori, marii pustnici, cuvioșii și cei care au practicat o asceză mai aspră și s-au îndeletnicit mai mult cu rugăciunea - spun că cei care se roagă doar în anumite momente, de fapt, nu se roagă. Omul nu trebuie să se oprească doar la rugăciunea ceasurilor, la rugăciunea anumitor timpuri, vremuri liturgice, ci rugăciunea adevărată, rugăciunea completă, rugăciunea - nu desăvârșită, pentru că în rugăciune trebuie să creștem permanent - adecvată, potrivită, creștină este rugăciunea de toată vremea, rugăciunea continuă. Omul trebuie să fie cu gândul la Dumnezeu permanent. Această dispoziție o poate avea omul în orice condiție. Oare omul, în condiții grele, de suferință, de prigoană, de necaz, de încercări mari, nu se roagă? Dar, într-o perioadă în care este mai cald, mai inconfortabil mai ales pentru trup, dar și pentru psihicul omului, e adevărat că se pleacă mai greu la rugăciune.

Însă trebuie să avem gândul permanent îndreptat către Dumnezeu, să avem rugăciunea lăuntrică, iar la această rugăciune să adăugăm câteva metanii, pentru că nu sunt împiedicate, nu sunt limitate de căldură sau de alte stări care creează un oarecare disconfort. Nu vorbim despre sute de metanii sau mii de metanii pe care le făceau călugării din pustietăți sau prin mănăstiri. Nu, câteva metanii pot fi făcute chiar și în această perioadă, nu sunt imposibil de făcut. Însă, repet, ceea ce este cel mai important, și pentru asta nu transpirăm foarte tare, este să fim cu gândul la Dumnezeu, să fim într-o stare de mulțumire - pentru că aceasta este starea euharistică - și într-o stare de smerenie. Aceasta este calea mântuirii!

În acest post trebuie să-i luăm ca ajutor pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În ce constă exemplul lor care trebuie să ne ghideze în acest post?

Exemplul Sfinților Apostoli constă în faptul că s-au ridicat la cea mai înaltă trăire la care au putut să ajungă oamenii. Ei s-au făcut ucenici și apostoli, adică L-au urmat pe Mântuitorul Hristos până la capăt. Să nu uităm că cei doi Apostoli, pe care îi serbăm noi la sfârșitul acestui post, și prin ei și pe ceilalți Apostoli - pentru că și soborul Apostolilor urmează după această sărbătoare -, au fost emblematici. Din acest motiv, Biserica le-a consacrat o sărbătoare. Deci, să nu uităm că ei au mers cu mărturisirea lui Hristos până la capăt. Când spun până la capăt, mă refer la faptul că nu s-au oprit nici în fața persecuției, nu s-au oprit nici în fața tentațiilor, ci avem în Apostoli - de data aceasta mă refer la toți - o icoană inegalabilă. Și anume: în momentul în care Duhul Sfânt S-a coborât peste ei la Cincizecime, Dumnezeu a intrat în inima lor, ei și-au deschis inimile atât de mult și atât de puternic, total către Dumnezeu, încât inimile lor au fost cucerite pentru totdeauna de Dumnezeu. Nu mai vedem la ei nici un fel de aplecare spre altceva, în afară de Dumnezeu.

Noi știm din Sfânta Scriptură că Sfântul Apostol Petru a fost la un moment dat mustrat de Sfântul Apostol Pavel pentru faptul că, predicând mai ales la iudei, a fost mai tolerant, mai îngăduitor cu aceștia. Reacția Sfântului Apostol Petru este una apostolică, duhovnicească: a primit mustrarea și s-a îndreptat imediat. Chiar și în condiții delicate de viață, ei au știut să răspundă așa cum i-a învățat Mântuitorul și să urmeze exemplul Lui. Iar pentru noi, cei de astăzi, gândindu-ne la contextul în care trăim, trebuie să ne raportăm la vremea lor și la modul lor de încheiere a vieții. Amândoi au murit ca martiri. Petru a fost răstignit pe cruce, iar Pavel a fost decapitat. Deci, au mers până la capăt. Acesta este exemplul, pentru că nu toți avem binecuvântarea sau avem șansa martirului. Și rețineți! Folosesc termenul „șansa“ pentru că Origen spunea la un moment dat că Dumnezeu a retras harul martirajului. De ce? Pentru că oamenii au slăbit în credință. Și iată, Origen a constatat lucrul acesta încă din vremea lui, la puțini ani după epoca martirilor. Deci, este un har pe care omul îl primește. Așadar, nu toți suntem chemați la această treaptă, însă toți suntem chemați să-L mărturisim pe Hristos până la capăt.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!