„Preotul ca monografist și muzeolog”

„Preotul ca monografist și muzeolog”

Prof. Dr. Dorin Stănescu, 16 Aprilie 2019

Acțiunea lui Dimitrie Gusti de a cerceta satele României interbelice, dedicarea sa acestui nobil scop, a reprezentat în epocă un viu exemplu, pe care mulți intelectuali din mediul urban, dar mai ales din cel rural, l-au considerat demn de urmat. Înțelegând importanța cunoașterii trecutului și prezentului satului românesc, rolul determinant al acestuia în cadrul civilizației românești, sute de învățători și preoți au pornit pe drumul studierii monografice a satului românesc. Din aceste încercări s-au născut istoriile unor localități, lucrări care și astăzi sunt veritabile izvoare istorice și surse documentare pentru istoricii și monografiștii contemporani.

Din salba de cărți cu tentă monografică, rămase în special de la preoți, ne-a atras atenția un autentic ghid elaborat de un tânăr diacon, Iosif E. Naghiu, la începutul anilor 1940, intitulat chiar așa, „Preotul ca monografist și muzeolog”.

Broșura, aflată la Biblioteca Academiei Române, este valoroasă inclusiv prin faptul că, astăzi, mai există doar câteva exemplare în țară. Multe dintre acestea au dispărut în anii ateismului comunist, când, din start, o tipăritură cu un asemenea titlu era condamnată la distrugere.

O campanie pilduitoare

Participant la una dintre campaniile monografice ale școlii lui Dimitrie Gusti, Iosif E. Naghiu avea să se inspire din experiența trăită în vara anului 1939, când, sub umbrela Institutului de Cercetări Sociale din Cluj, alături de alți 60 de studenți și profesori, s-a aflat în Țara Moților, mai exact în Iara și Baia de Arieș din județul Turda de atunci. Tânărul diacon a publicat două lucrări rezultate din prezența sa pe teren: un articol pentru revista „Transilvania”, apărut în 1939 și în care a relatat expediția, și broșura în care și-a expus concluziile despre importanța cercetării satului românesc și mai ales despre rolul preotului.

Iosif E. Naghiu considera că preotul din satele României interbelice era singurul intelectual care poseda o cultură academică, iar din acest motiv, misiunea sa mai grupa și valența culturală, preotul era văzut ca un puternic și coeziv factor cultural al lumii rurale. Satul românesc, spunea autorul, „zariște cosmică și conștiință a destinului, emanat de veșnicie (Lucian Blaga) trebue să fie pentru cel trimis de Biserică să păstorească turma cea cuvântătoare și un obiect de studiu, o preocupare științifică, pe care ani de zile să o studieze din cât mai multe puncte de vedere”. Parohia poate fi și chiar ar trebui să fie și un subiect de studiu.

„Rețeta” unei monografii

Pilduitor pentru viziunea de atunci a mediilor intelectuale, aflate sub puternica influență gustiană, este și faptul că preotul avea misiunea și datoria clară ca, încă de la sosirea în parohie, să-și cunoască „în chip științific satul”. O obligație elementară era aceea a întocmirii, în primul rând, a monografiei bisericii unde slujea. Rostul monografiei era de „a face un serviciu științei și nouă înșine”, iar valoarea acestui demers era incomensurabilă, deoarece „numai monografiile alcătuite de preoți ne vor da o icoană clară a sufletului sătesc”.

Pentru atingerea acestui scop, Iosif Naghiu propunea un model, „o rețetă” de alcătuire a unei astfel de monografii care trebuia obligatoriu să cuprindă trei capitole.

Primul capitol era cel dedicat prezentării trecutului bisericii. „Dar cum alcătuim acest capitol? Să nu credeți că un autor începe și scrie din memorie. Erudiția contimporană înseamnă în mare măsură falimentul memoriei”, spunea Naghiu referindu-se la numărul mare de surse edite și inedite existente. Dispunând de o pregătire de erudit bibliograf, el oferea și o tehnică de lucru: se căutau întâi sursele tipărite, se făceau fișe în care se inserau informația, cartea, autorul, pagina, iar apoi se mergea la izvoarele inedite. `Cel dintâi izvor ni-l oferă arhiva parohială. Actele vechi sunt de importanță mare.” Din această arhivă, sfătuia el cititorul, se pot extrage o mulțime de informații despre viața religioasă, preoții care au activat, istoria zidirii bisericii și a ctitorilor săi. Cărțile vechi de cult aflate în biserică aveau și ele un rol important, întrucât, în vechime, exista obiceiul ca pe unele pagini preoții să facă diverse însemnări cu caracter istoric și nu numai.
Al doilea capitol al monografiei unei biserici se referă la studiul icoanelor și artei acestora. „Pictura ortodoxă are în sine atâta spiritualitate, încât omenescul aproape dispare”, remarca autorul. El îi sfătuia pe preoți despre ce elemente trebuiau să fie cercetate: „la o icoană ne interesează să studiem: vechimea, pictorul, locul în care s-a pictat, povestea vieții ei, cuprinsul”. Ca o mențiune personală, Iosif Naghiu vorbea despre experiența din campania din Țara Moților, unde în casele oamenilor găsise numeroase icoane catolice, iar neștiința lor trebuia îndreptată. Un mic exemplu era și acela că icoanele se puteau deosebi prin simplul detaliu că `în ortodoxie răstignirea are 4 cuie, nu 3 ca la catolici”.

Cel de-al treilea capitol trebuia să descrie arhitectura bisericii, elementele care îi confereau acesteia unicitate și valoare.

Odată redactată monografia, trebuia valorificată și publicată în volum, reviste sau ziare, „iar dacă nu, o înscriem în cartea de aur, în cronica parohiei, unde va fi răsfoită de mulți cercetători”.
Partea a doua a muncii monografice a preotului era cea legată de scrierea monografiei satului, unde și aici se dădeau exemplul despre cum se întocmește aceasta `după metoda bucureșteană în două capitole: I. Cadre (cosmologic, istoric, biologic, psihic). II. Activități (economice, standardul de viață, justiția etc).

Muzeul sătesc - icoană a lumii rurale

O componentă importantă a activității și misiunii culturale a preotului era și aceea de a se implica în organizarea unui muzeu sătesc care trebuia să fie „o icoană a tot ce a fost și a tot ce e mai caracteristic în sat~. Muzeul sătesc trebuia să cuprindă o secție religioasă cu icoane, fotografii bisericești, cărți, obiecte preoțești, apoi secții artistice, istorice, genealogice, economice și medicale. „Dacă din acel sat s-a ridicat vreo figură marcantă, e bine să se facă o sală specială. În satul lui Coșbuc se face un muzeu Coșbuc, în satul lui Creangă se face un muzeu Creangă etc.”

Epilog

Despre diaconul Iosif E. Naghiu, autorul acestei broșuri, se mai cunosc puține lucruri astăzi, iar acest fapt se datorează discreției cu care acesta s-a manifestat și a trecut prin viață, dar și vitregiilor istoriei. Absolvent al Facultății de Litere și Filozofie din Chișinău și al Facultății de Teologie din Cernăuți, el s-a afirmat ca un tânăr publicist valoros, ca un om de cultură care i-a cunoscut și a stat în preajma unor personalități de talia lui Nicolae Iorga ori Gala Galaction.

Iosif E. Naghiu a avut neșansa unui început promi­țător într-o epocă tulbure. Regimul comunist i-a impus domiciliul forțat la Săveni, un orășel din zona de nord a Moldovei. Aici și-a câștigat existen­ța ca profesor de limba latină la liceul orașului. Cei care l-au cunoscut și-l aminteau ca pe o figură discretă, ca pe un om pasionat de carte și de cercetare. În urma sa au rămas câteva studii, precum cel despre biblioteca Mănăstirii Neamț, o biobibliografie a Episcopului Nicolae Colan, „Mărturii privitoare la activitatea căminului cultural şi a Universităţii populare din Ungureni-Botoşani (1927-1947)”, dar și „Cercetări Teologale”, o serie de studii din care face parte și lucrarea care a generat articolul de față.

Putem conchide că misiunea aceasta polivalentă a preotului, de autentic factor cultural la sate, de păstrător al tradiției, al memoriei așezării, de documentarist și monografist, este și astăzi actuală. De fapt, este o misiune permanentă, cu atât mai actuală cu cât, în anul acesta omagial al satului românesc, preoții au același rol determinant în comunitățile pe care le păstoresc.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!