Memoria Bisericii
Preotul gălăţean David Portase-Prut în temniţa comunistă

Preotul gălăţean David Portase-Prut în temniţa comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 08 Februarie 2017

S-a născut la 9 iunie 1910 (în alte documente figurează cu data de 23 iulie 1911), în satul Urleşti, comuna Corni, judeţul Covurlui. După absolvirea Facultăţii de Teologie, la 1 ianuarie 1939, primeşte darul preoţiei pe seama Parohiei Căprieni, judeţul Lăpuşna. În iunie 1940, la răpirea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, părintele Portase se refugiază în ţară, ajungând să slujească la Parohia Smulţi I, judeţul Covurlui. Încă din studenţie are preocupări culturale notabile, atât prin creaţie poetică, cât şi prin adunarea unor materiale literar-folcloristice din ţinutul natal. De altfel, încă din 1939 publică două volume de poezii.

În 1940, după pierderea Basarabiei de către România, părintele Portase publică volumul de versuri „În vuetul anilor”, unde cu talent literar îşi exprimă dorul după locurile în care a slujit ca preot. Activează intens pe câmpul misionar al Bisericii, în parohie şi eparhie, dar mai ales în vremea celui de-al Doilea Război Mondial. Încă de la înfiinţarea Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria (august 1941), părintele Portase lucrează la Tiraspol, apoi la Odesa, alături de arhimandritul Antim Nica, vicarul acestei entităţi misionare. Părintele Portase este secretar în redacţia revistei „Transnistria creştină”, unde publică materiale literare şi religioase (ex. „Bat clopotele până la Bug. Gânduri pascale”). După război se refugiază din nou la Galaţi, de la 1 octombrie 1946 slujind la Biserica „Sfântul Haralambie”. Pentru a preîntâmpina influenţa politicii comuniste în Biserică (ex. sindicatul preoţilor, care dorea alegerea unui „episcop democrat”), părintele Portase, în calitate de membru PSD, depune eforturi considerabile şi mobilizează preoţii gălăţeni pentru alegerea în scaunul de chiriarh al Dunării de Jos pe Episcopul Antim Nica, fost titular la Episcopia de Ismail şi Cetatea-Albă (ianuarie - august 1944). În acest context, de nenumărate ori, este semnalat în evidenţele Siguranţei comuniste ca autor al unor articole „antisovietice în care îşi varsă toată ura sa asupra Uniunii Sovietice”. Demersul său eşuează, mai ales după ce în februarie 1948, la fuziunea PSD cu PCR, decide să renunţe la politica militantă. Slujeşte în continuare la Biserica „Sfântul Haralambie” din Galaţi, permanent fiind urmărit de Securitate.

În documentele Securităţii este considerat „fost şef de sector legionar la Smulţi”, o etichetă care probabil nu se verifica, dar îl situa pe părintele Portase în rândurile potenţialilor inamici ai regimului. Arestarea sa s-a consumat în al doilea val de arestări, la 18 ianuarie 1958. După o anchetă sumară, prin Ordinul MAI nr. 10.003 din 15 aprilie 1958, părintele era trimis în detenţie administrativă, în lagăr de muncă, pentru o perioadă de 60 de luni. De fapt, părintele Portase încă din 17 februarie 1958 (data de aplicare a ordinului MAI) fusese trimis în lagărul de muncă forţată de la Culmea. Cunoaşte universul concentraţionar românesc de la Galaţi (1959), Jilava (februarie 1960 - tranzit), Culmea (februarie 1958 şi martie 1960) şi Periprava (aprilie 1960). În mai 1958, aflat în lagărul de la Culmea, a făcut greva foamei, motiv pentru care a primit „7 zile carceră”. Alte „5 zile izolare” a primit la 27 octombrie 1960 la Periprava, pentru că ar fi ascuns „zarzavat în wc”. La 23 august 1961 a fost eliberat din lagărul de la Periprava. La 1 martie 1965 a fost reintegrat în slujire, la Biserica „Sfântul Spiridon” din Galaţi. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!