Memoria Bisericii
Preotul militar Vasile Mateescu în temniţa comunistă

Preotul militar Vasile Mateescu în temniţa comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 17 Februarie 2017

S-a născut la 22 octombrie 1882, în localitatea argeşeană Valea Danului. După Seminarul Central din Bucureşti, tânărul Vasile Mateescu s-a înscris la Facultatea de Teologie, unde va urma doar trei ani. Primeşte darul hirotoniei, ajungând să slujească la Parohia Vâlsăneşti, judeţul Argeş. În 1916, este mobilizat pe front, activând ca preot militar până în 1922. Revine la Parohia Vâlsăneşti. În 1925, după adoptarea Legii clerului militar, preotul Mateescu decide să se înscrie ca slujitor în rândurile Armatei Române, unde va urma o carieră strălucită. Slujeşte ca preot militar până în 1929, în Garnizoana Piteşti, cu gradul de căpitan, după această dată devenind confesor de divizie. În 1936, este delegat la conducerea Serviciului religios al Corpului I Armată, cu reşedinţa în Piteşti, iar în 1940 este avansat la gradul de locotenent-colonel şi titular al Serviciului Religios al Corpului I Armată. Participă la campania din est, slujind şi luptând până la Odesa. În toamna anului 1941, se întoarce la Piteşti, având în subordine serviciile religioase ale garnizoanelor din Piteşti, Craiova, Caracal, Calafat, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung şi Curtea de Argeş. În iulie 1942, este trimis din nou pe frontul de est, ajungând până în bazinul Donului, aproape de Stalingrad. Cu puţin timp înainte de dezastrul de la cotul Donului, părintele Mateescu este rechemat în ţară. În 1943, în urma unei cereri a superiorilor militari, este pensionat prin decret regal. Cât a fost combatant, atât în Primul, cât şi în al Doilea Război Mondial, părintele Mateescu a fost apreciat de toţi comandanţii săi cu calificativul „excepţional” şi decorat de şase ori. De pildă, pentru meritele sale pe front, părintele Mateescu a primit ordinele „Sfântul Stanislas, cu spade şi fundă”, „Coroana României” şi „Steaua României”. După instaurarea regimului comunist, este luat în vizorul autorităţilor comuniste, în evidenţele Siguranţei figurând ca unul care „cultivă o stare de spirit ostilă Guvernului”. Deşi prin statutul de confesor militar nu se implicase politic, după 1947 organele de represiune comuniste îl suspectau de apartenenţă la Partidul Naţional Ţărănesc. De fapt, era vorba de o confuzie intenţionată a autorităţilor comuniste, în scopul trimiterii lui în spaţiul carceral. Relaţiile de amiciţie cu persoane cunoscute cu trecut politic ţărănist în Piteşti, pe care preotul Vasile Mateescu le întreţinea în toamna anului 1947, erau considerate de Siguranţă încercări de coagulare a unor legături subversive la adresa regimului comunist, în contextul anihilării Partidului Naţional Ţărănesc şi a liderilor săi. Pe acest scenariu, la 30 decembrie 1947, părintele Mateescu este reţinut de Siguranţă, sub suspiciunea de „uneltire contra ordinii sociale”. Părintele face recurs la măsura reţinerii, reuşind să obţină eliberarea şi cercetarea în stare de libertate. Abuzul autorităţilor comuniste era vădit, mai ales după Sentinţa nr. 318 din 26 februarie 1948, când instanţa Tribunalului Militar Bucureşti l-a declarat pe părintele Mateescu neculpabil, din lipsă de probe. La 28 mai 1952 este arestat din nou, sub aceeaşi acuzaţie falsă de apartenenţă la politica ţărănistă. Prin Decizia nr. 563/1952 este trimis în detenţie administrativă pe o perioadă de 24 de luni în colonie de muncă. Cunoaşte penitenciarul din Piteşti (mai 1952), apoi colonia de muncă de la Chirnogi (ianuarie 1953). În februarie 1953 este mutat în Penitenciarul Văcăreşti, „pentru spital”. Probabil, datorită stării de sănătate precare, la 19 august 1953 este eliberat, în urma unei decizii a comisiei Ministerului Afacerilor Interne. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!