Memoria Bisericii
Preotul Nicolae Puia din Şuncuiuş, judeţul Bihor, sub persecuţia comunistă

Preotul Nicolae Puia din Şuncuiuş, judeţul Bihor, sub persecuţia comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 21 Aprilie 2017

S-a născut la 12 decembrie 1911, într-o familie de plugari din localitatea bihoreană Şuncuiuş. După şcoala primară din satul natal (1918-1922), a urmat Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, respectiv Academia de Teologie din Oradea (1933). Ulterior, primeşte darul preoţiei, ajungând să slujească la Parohia Fiziş, comuna Finiş, judeţul Bihor, iar din 1936 în localitatea natală. Interacţiunea cu organele de represiune comuniste s-a datorat ajutorului oferit de preotul Nico­lae Puia unui fugar. În primăvara anului 1948, în locuinţa preotului greco-catolic Silviu Sălăgean, preotul ortodox Puia l-a întâlnit pe Ioan Mureşan, fost primar al oraşului Beiuş în vremea ulti­mu-lui război mondial, care se sus­­­trăsese de la arestarea de către autorităţile comuniste. După acest moment, pentru două săptămâni, părintele Puia îl găzduieşte şi îi oferă hrană fugarului Mureşan. Acesta din urmă schimbă locul de şedere, pentru ca în octombrie 1948 să ceară din nou găzduire preotului Puia. La puţin timp, în Şuncuiuş se răspândeşte zvonul că Mure­şan ar fi ascuns de către un lo­cuitor. Securitatea operează percheziţii, însă nu-l găseşte pe fugar. Acesta este ţinut de preotul Puia până la 8 ianuarie 1950, când se hotărăşte să plece. Abia în 1951 Mureşan este arestat de Securitate. În mod inevitabil a urmat arestarea părintelui Puia, care s-a consu­mat la 1 septembrie 1952. Alături de preotul Puia au mai fost arestaţi preotul Sălăgean şi soţia lui. În ancheta Securităţii de la Oradea, părintele Puia a arătat sprijinul acordat lui Ion Mureşan. La întrebarea de ce nu l-a dat predat Securităţii, părin­tele Puia a răspuns: „Nu l-am denunţat autorităţilor, pentru că nu voiam (ca preot) să-l am pe conştiinţă, că eu l-am predat pe mâna autorităţilor”. Prin Sentinţa nr. 65 din 4 februarie 1953 a Tribunalului Militar Oradea, părin­tele Puia a fost condamnat la 1 an închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „omisiu­nea denunţării”. Faţă de această sentinţă, părintele Puia a solic­i­tat recurs. Prin Decizia nr. 148 din 7 mai 1953 a Tribunalului Militar pentru Unităţile Minis­te­rului Securităţii Statului s-a admis recursul, prin casarea sentinţei, pentru „stabilirea greşită a faptelor”. Din acest motiv, procesul părintelui Puia s-a întors la instanţa de fond. Prin Sentinţa nr. 440 din 1 iulie 1953 a Tribunalului Militar Ora­dea s-a dispus punerea în li­ber­tate a părintelui Puia şi reînceperea procesului. Ulterior, prin Sentinţa nr. 492 din 24 iulie 1953 a Tribunalului Militar Ora­dea, părintele Puia a fost găsit culpabil pentru infracţiunea de „favorizare a infractorului”, însă declinând competenţa Tri­buna­lului Popular raional Beiuş. În cele din urmă, prin Sentinţa penală nr. 3202 din 10 noiembrie 1953 a Tribunalului raional Beiuş, părintele a fost achitat. În timpul detenţiei, părintele Puia a cunoscut închisorile de la Cluj (septembrie 1952), Timişoara (septem­brie-oc­tombrie 1952) şi Oradea (din octombrie 1952). În aprilie 1953 a fost internat într-un spital din Timişoara. La 2 iulie 1953 a fost eliberat.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!