Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 24 noiembrie, Sfânta Liturghie la Paraclisul arhiepiscopal „Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul
Preotul Petru Ciobanu a trecut la cele veșnice
Părintele Petru Ciobanu, slujitor vreme de 72 de ani în biserica din localitatea Slatina, județul Suceava, a trecut la cele veșnice joi, 6 septembrie 2018, la vârsta de aproape 95 de ani. Numele său rămâne înscris pe răbojul unor vremi devenite istorice pentru Biserica noastră Ortodoxă Română datorită prieteniei pe care a legat-o cu vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului la jumătatea secolului trecut.
Despre personalitatea preotului Petru Ciobanu din Slatina Fălticenilor ne-a vorbit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Părintele Petru Ciobanu s-a mutat la cele veșnice în comuna pe care a slujit-o ca preot vreme de 72 de ani. În această perioadă, a refăcut integral biserica din comuna Slatina, în apropierea mănăstirii domnitorului Alexandru Lăpușneanu, și a zidit din temelii o biserică în satul Herla, fostă filie a parohiei sale, astăzi parohie de sine stătătoare. Dincolo de această lucrare misionară și administrativă bogată, a fost membru al Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iașilor și unul dintre cei mai cunoscuți preoți ai eparhiei. În anii ‘50 ai secolului trecut, atunci când ierodiaconul și ieromonahul Antonie Plămădeală, viitor episcop și mitropolit, a fost viețuitor al Mănăstirii Slatina, a legat cu acesta o adevărată prietenie. Viitorul ierarh l-a vizitat de mai multe ori în casa parohială de la Slatina, unde au avut discuții și lungi întâlniri, pe care mai târziu aveau să le evoce într-o bogată corespondență cum nu cred că mai este alta în istoria Bisericii noastre între un ierarh și un preot de mir. Preotul Petru Ciobanu și soția lui, presbitera Angela, au cultivat cel mai mult darul rar al prieteniei. În casa lor au poposit de multe ori mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, călugări, duhovnici și oameni de cultură. Amintim dintre ei pe Patriarhii Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu; Mitropoliții Antonie Plămădeală și Bartolomeu Anania; arhiereii Eftimie Luca, Adrian Hrițcu, Irineu Crăciunaș, Pimen Zainea, Casian Crăciun și Visarion Bălțat; marii duhovnici arhim. Cleopa Ilie și arhim. Sofian Boghiu – care a și pictat biserica din Slatina; profesorii de teologie pr. Dumitru Stăniloae, Olivier Clément, Hans Urs von Balthasar, Wilhelm Nyssen; scriitori precum Ioan Alexandru, Geo Bogza și alții. Tuturor le-a fost gazdă ospitalieră. Familia preotului Petru Ciobanu a călătorit, la rândul ei, de multe ori în străinătate, la invitația unora dintre cei amintiți”.
În urmă cu aproximativ 15 ani, familia preotului Petru Ciobanu a încredințat arhimandritului Timotei Aioanei, actualul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, „tezaurul vieții lor”, așa cum au numit cele câteva sute de scrisori și vederi pe care Mitropolitul Antonie Plămădeală le-a trimis în diferite perioade ale vieții sale. Aceste preoțioase documente epistolare au fost publicate în 2 volume la Editura Andreiana a Mitropoliei Ardealului.