Memoria Bisericii
Preotul sucevean Ioan Hurmuz în temniţa comunistă

Preotul sucevean Ioan Hurmuz în temniţa comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 10 Februarie 2017

S-a născut la 4 iunie 1910 în localitatea Fântâna Mare, judeţul Baia. După absolvirea Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, primeşte darul preoţiei, ajungând să slujească la o parohie din Basarabia. La pierderea provinciei dintre Prut şi Nistru se refugiază în ţară, unde mai apoi va primi în păstorire Parohia Bogata, comuna Baia, judeţul Suceava. Pentru perioada anterioară instaurării regimului comunist din România, datele biografice referitoare la părintele Hurmuz sunt lapidare în dosarul întocmit împotriva sa de către organele de represiune. Conflictul părintelui Hurmuz cu autorităţile comuniste a apărut în a doua jumătate a anului 1948. În decembrie 1948, potrivit unui martor, părintele Hurmuz ar fi spus unor cetăţeni, care munceau în zilele de sărbătoare la cererea autorităţilor comuniste: „Să vă fie ruşine că faceţi clacă în Sfânta Duminică şi în post”. De asemenea, în contextul în care autorităţile comuniste trecuseră la aplicarea planului de secularizare a societăţii româneşti prin măsuri legislative şi politice, precum scoaterea religiei din şcoli sau actele de intimidare faţă de manifestările religioase, la 26 august 1948, de la înălţimea amvonului, părintele Hurmuz spunea credincioşilor „să nu se lase de datinile strămoşeşti, căci mulţi au încercat până acum să le strice, dar nu au reuşit şi nici astăzi nu vor reuşi”. Tot părintele Hurmuz îi încuraja pe credincioşi „să nu se descurajeze de greutăţile care sunt în timpul de astăzi, căci [comuniştii, n.n] nu vor rezista mult şi se vor prăbuşi, [deoarece] conducerea de azi este fără Dumnezeu”. Câteva zile mai târziu, părintele Hurmuz era invitat la Securitatea din Fălticeni, pentru a da explicaţii pentru „ieşirea sa”. A fost arestat, apoi anchetat sub acuzaţia de „instigare publică prin agitaţie” (art. 327, Codul penal). În fapt, părintele suporta această umilinţă după denunţul unui cetăţean, în care era acuzat că ar fi predicat împotriva regimului. De altfel, în timpul procesului, într-un memoriu înaintat instanţei, credincioşii Parohiei Bogata arătau că preotul Hurmuz nu predicase împotriva puterii politice. Ulterior, prin Sentinţa nr. 765 din 16 iunie 1949 a Tribunalului Militar Iaşi, părintele Hurmuz a fost condamnat la 5 luni închisoare corecţională. La momentul condamnării, părintele Hurmuz, aflat în stare de arest, profitând de neatenţia celor care îl escortau, a reuşit să se sustragă de pe holurile tribunalului. În acest timp, părintele Hurmuz a înaintat un memoriu Patriarhului Justinian Marina în care îi arăta nedreptatea la care era supus de către autorităţile comuniste, doar pentru statutul său de preot. În consecinţă, Patriarhul Justinian trimitea memoriul ministrului Alexandru Drăghici, cu următoarea rezoluţie: „2.VII.1949, În original ministrului Afacerilor Interne-sectorul Securităţii, cu rugămintea de a cerceta şi, de este întemeiată cererea, să i se facă dreptate preotului, Justinian”. Documentul era trimis de la Cabinetul Patriarhal cu o adresă însoţitoare direct ministrului Drăghici. Răspunsul către Patriarhul României a venit prin Ministerul Cultelor, cu un refuz iprocrit al Securităţii, anume că persoana în cauză fusese deja condamnată şi că nu se poate implica în problemele justiţiei. În acest timp, prin Decizia nr. 1897 din 29 septembrie 1949 a Curţii Militare de Casaţie şi Justiţie, recursul pe care îl formulase avocatul apărării a fost respins, motivându-se că inculpatul nu era în stare de arest. Probabil în urma presiunilor exercitate asupra familiei sale, la 14 ianuarie 1950 părintele Hurmuz s-a predat autorităţilor de stat.
A cunoscut închisoarea de la Iaşi-Galata (ianuarie 1950). La 12 iunie 1950 a fost eliberat.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!