La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Prima Sfântă Liturghie la Altarul Catedralei Naționale
După înveșmântarea în har a Catedralei Naționale, la Sfânta Masă a Altarului, prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită ieri, 25 noiembrie, de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și IPS Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, dimpreună cu un numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Conform tradiției, toți credincioșii, bărbați și femei, se vor putea închina în Altarul sfințit al Catedralei Naționale până în seara zilei de joi, 29 noiembrie.
În această zi însemnată, noua zidire, Catedrala Națională, a devenit, prin înveșmântarea în harul Preasfintei Treimi, casă a lui Dumnezeu. Astfel, pe Sfânta Masă din Altar a fost săvârșită prima Sfântă și Dumnezeiască Liturghie. Alături de cei doi patriarhi, din soborul de ierarhi au făcut parte Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, IPS Părinte Emanuel, Mitropolitul grec ortodox al Franței, și IPS Părinte Elpidofor, Mitropolit de Prousa (Patriarhia Ecumenică); PS Părinte Qais, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei și a Întregului Orient); PS Părinte Luchian, al Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Ungaria și administratorul Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Timișoara, precum și ierarhi români. Alături de ierarhi s-au rugat la slujbă arhimandriți, stareți ai mai multor mănăstiri din întreaga țară; preoți profesori de teologie; diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale și Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
Catedrala Națională, a spus Sanctitatea Sa Bartolomeu, în cuvântul de învățătură după rostirea Sfintei Evanghelii, reprezintă nu numai visul de peste un veac al tuturor întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe Române, ci „înalta aspirație pe care a nutrit-o îndeobște întregul popor român binecredincios și arzătoarea năzuință a regilor de odinioară Carol I și Ferdinand” și mai ales împlinirea în faptă a cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, menționate în Evanghelia duminicii, și anume „Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 27).
În pofida potrivniciilor vrăjmașului, care „îi povățuiește și îi călăuzește pe cei care lucrează împotriva noastră”, a mai spus Sanctitatea Sa, „frățiile voastre ați avut nădejde tare că preaputernica dreaptă a Celui Preaînalt avea să vină, negreșit, în ajutorul strădaniilor sfinte la care nu ați renunțat. Astfel, ceea ce cândva părea omenește cu neputință, din pricina obstacolelor ridicate de cel viclean, în cele din urmă s-a dovedit a fi cu putință și s-a realizat. În felul acesta, astăzi putem să aducem slujirea noastră cuvântătoare și să înălțăm lui Dumnezeu rugăciuni de mulțumire și recunoștință, atât din partea poporului român, cât și a noastră, a tuturor, sub cupolele mărețe ale acestei preafrumoase și monumentale realizări a arhitecturii bisericești. Se spune că acel împărat și teolog de odinioară, Justinian cel Mare, atunci când, după încheierea lucrărilor de construcție, a intrat în Catedrala «Sfânta Sofia», catedrala fără pereche, ridicată de el în Constantinopol, ar fi exclamat: «Te-am învins, Solomoane!». Tot așa, Preafericite Frate Patriarh Daniel, puteți să spuneți astăzi: «Am învins toate greutățile venite de la cel rău și, iată, Doamne Iisuse Hristoase, Izbăvitorul neamului românesc, Ție îți aducem acest locaș de închinare, vrednic de Tine și preastrălucit!», a arătat Patriarhul Ecumenic.
De asemenea, Sanctitatea Sa a explicat că un astfel de obiectiv are menirea de a aduce împreună, de a uni, pe fiii unui popor. „Astăzi, vă vedem cu ochii cugetului, cler și popor, ierarhia și statul român, cetățeni în funcții de conducere și cetățeni de rând, vă vedem pe toți, cu mic, cu mare, copii și vârstnici, oameni de seamă și oameni mai puțini cunoscuți în lume, meșteșugari și oameni de știință, muncitori și artiști, români din București, din cele mai îndepărtate colțuri ale țării și din diaspora românească din toată lumea; vă vedem cum veniți să vă aduceți contribuția cu mulțumire, nu cu mâna tremurândă, ci cu bucurie și pătrunși la inimă, fiecare după posibilități și cu voie bună, așa încât obstacolele să fie date la o parte, ca să se asigure sumele de bani necesare - deloc neglijabile - cu care să se procure materialele de construcție și de finisare, sfintele vase liturgice, icoanele, mobilierul și ornamentele. Pe toți vă vedem în cuget cum dați o mână de ajutor ca să se împlinească, cu lucrarea lui Dumnezeu, făgăduința-legământ făcută de neamul românesc și să se încheie, să se înzestreze și să se împodobească cât mai frumos catedrala de frunte a patriei dumneavoastră, astfel încât aceasta să fie pe măsura valorilor spirituale mărețe ale Ortodoxiei și ale tradiției istorice naționale a românilor”, a exprimat Patriarhul Ecumenic.
Dimpreună cu această nouă biserică, fiecare credincios este chemat zi de zi, ajutat fiind de sunetul clopotelor, la zidirea unei biserici vii, duhovnicești, prin lepădarea „idolilor falsului iluminism, ai secularizării, ai idealismului, ai materialismului și ai ateismului pasiv individual sau militant de stat” și prin „zidirea cu credință tare, pocăință, nevoințe duhovnicești, virtuți, fapte bune și bine plăcute lui Dumnezeu”, a explicat Sanctitatea Sa.
„Dealul păcii și al sfințeniei”
La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul Ecumenic a înălțat rugăciune către Dumnezeu ca Părintele Patriarh Daniel, dimpreună cu cinstita ierarhie, sfințitul cler, demnitarii și toți fiii binecredincioși ai Bisericii Române, să aibă parte de zile îndelungate, sănătate sufletească și trupească; să se bucure de lumina acestui far-catedrală și să se închine totdeauna în el cu vrednicie, în duh și în adevăr.
„Astăzi, prin sfințirea catedralei cu hramul «Înălțarea Domnului» și «Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat», Dealul Arsenalului, adică locul în care se reparau și se depozitau arme, s-a transformat în «Dealul păcii și al sfințeniei», în Dealul harului și al binecuvântării nu numai pentru București, ci și pentru întreaga Românie. Marele far duhovnicesc a aprins pe culmea lui noua catedrală și biserică patriarhală; va străluci până în depărtări lumina lui Hristos și va transmite mesajul speranței și al mântuirii celor de aproape și celor de departe”, a spus Patriarhul Bartolomeu.
La finalul cuvântului, Patriarhul Ecumenic a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru invitația de a fi părtaș la această mare bucurie a binecredincioșilor ortodocși români și a mărturisit că toți membrii Bisericii și întregul popor român au un loc special în inima Sanctității Sale.
Daruri şi cuvinte de mulţumire şi felicitare
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, i-a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană cu Înălţarea Domnului, realizată în Muntele Athos. La rândul său, Patriarhul României i-a oferit Patriarhului Ecumenic, în semn de preţuire şi recunoştinţă, o icoană bizantină în mozaic, cu chipul Sfântului Apostol Andrei. „Sfântul Apostol Andrei este ocrotitorul spiritual al Patriarhiei Ecumenice, al Patriarhiei Române şi al Mitropoliei de Patra. Suntem bucuroşi că astăzi am concelebrat Sfânta Liturghie ca semn al comuniunii noastre frăţeşti, dar şi al unităţii Bisericilor”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În continuare, Preafericirea Sa i-a oferit Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Hrisostom un set de sfinte vase, realizat în Atelierele Patriarhiei Române.
La rândul său, Mitropolitul Hrisostom de Patra i-a oferit Întâistătătorului Bisericii noastre o icoană cu răstignirea Sfântului Apostol Andrei în Patra, felicitându-l totodată pe Patriarhul României pentru lucrarea sa ce uneşte în evlavie întregul popor român. „Această prăznuire cu adevărat luminoasă ne aduce multă bucurie duhovnicească. Cel dintâi la această sărbătoare este Domnul nostru Iisus Hristos. Cel care ne-a chemat la cină este Sfântul Apostol Andrei, iar cel care dă această masă duhovnicească sunteţi Preafericirea Voastră, Preafericite Părinte Patriarh Daniel. În aceste zile auzim glasul Sfântului Apostol Andrei: «L-am găsit pe Mesia». Acesta este un motiv de bucurie duhovnicească pentru întreaga omenire. Astăzi, în chip minunat, Sfântul Apostol Andrei se află în mijlocul nostru, întrucât fiii săi duhovniceşti de pe aceste meleaguri, unde a venit şi a propovăduit cuvântul Evangheliei, slăvesc pe Dumnezeu şi rămân uniţi în duhul iubirii, în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi se face bucurie în cer şi pe pământ, întrucât s-a sfinţit această măreaţă catedrală, ridicată din dorinţa arzătoare a Preafericirii Voastre şi din evlavia poporului român, ca mulţumire adusă Sfântului Apostol Andrei pentru binefacerile revărsate asupra neamului românesc şi ca o ofrandă a fiilor evlavioşi către Tatăl”, a reliefat IPS Părinte Mitropolit Hrisostom. Mitropolitul de Patra a mai subliniat că este o adevărată minune faptul că într-un timp atât de scurt a fost înălţată Catedrala Mântuirii Neamului, un deziderat al întregului popor român. De asemenea, ierarhul a amintit şi de legăturile istorice care există între Grecia şi România, mulţumindu-i Patriarhului României pentru invitaţia la evenimentul istoric al sfinţirii Catedralei Naţionale.
„Sfântul Andrei ne ajută să gândim şi să lucrăm duhovniceşte”
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit la final de bucuria făcută poporului român de către Mitropolitul Hrisostom de Patra, prin aducerea spre închinare a mâinii drepte a Sfântului Apostol Andrei. „Ne-aţi făcut o mare bucurie aducându-ne cinstita mână a Sfântului Andrei. Mai întâi ne-aţi adus cinstitul cap, în 2011, după ce în 1996 la Iaşi, vrednicul de pomenire Mitropolit de Patra, Nicodimos, ne-a adus pentru prima dată în România sfântul odor. Capul Sfântului Apostol Andrei ne-a ajutat să gândim frumos la această catedrală, iar mâna Sfântului Apostol Andrei ne-a arătat mâna care a făcut catedrala, pentru că Sfântul Andrei a construit catedrala, folosindu-se de priceperea constructorilor şi a pictorilor. Deci, Sfântul Andrei ne ajută să gândim duhovniceşte şi să lucrăm duhovniceşte, să fim misionari în timpul nostru, după modelul său din primul secol”, a evidenţiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
De asemenea, Patriarhul României le-a mulţumit tuturor celor care au participat la slujba de sfinţire a Catedralei Naţionale şi la Sfânta Liturghie, înaltelor autorităţi de stat, centrale şi locale, ierarhilor străini şi ierarhilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, tuturor invitaţilor din cadrul diferitelor instituţii ale statului român, precum şi mulţimii preoţilor şi credincioşilor prezenţi. Preafericirea Sa i-a felicitat pe credincioşii şi credincioasele care poartă numele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi al Sfântului Mare Mucenic Mercurie, prăznuiţi în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie. Conform tradiţiei, toţi credincioşii, bărbaţi şi femei, se vor putea închina în Sfântul Altar nou sfinţit al Catedralei Naţionale până joi seară.