Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Oltenia Programul liturgic închinat praznicului Sfintei Muceniţe Tatiana, la Craiova

Programul liturgic închinat praznicului Sfintei Muceniţe Tatiana, la Craiova

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Oltenia
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 11 Ianuarie 2019

Sute de credincioşi sunt aşteptaţi să ia parte, începând din această seară, la praznicul Sfintei Muceniţe Tatiana Diaconiţa, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova. Programul liturgic va începe cu slujba Vecerniei unită cu Litia, după care racla în care se găsesc moaştele sfintei muceniţe, ale Sfinţilor Serghie, Vah şi Nifon va fi scoasă în procesiune, în jurul sfântului locaş. Mâine, 12 ianuarie, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, sub bagheta dirijorului Victor Şapcă.

Moaştele Sfintei Muceniţe Tatiana au ajuns pentru prima dată în ţara noastră în anul 1204, atunci când renumita familie a Asăneştilor îi aduce capul la Târnovo şi apoi la Bucovăţ, lângă Craiova. În anul 1393, capul sfintei este dus de la Roma la Niceea şi apoi la Biserica „Sfinţii Apostoli” din Constantinopol. După ce Constantinopolul cade sub turci (1453), în timpul domniei lui Nea­goe Basarab, boierii Craioveşti aduc capul Sfintei Muceniţe Tatiana, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa, în judeţul Vâlcea. Cu prilejul sfinţirii bisericii domneşti din Curtea de Argeş, au fost aduse moaştele Sfintei Muceniţe Tatiana (capul) de la Mănăstirea Bistriţa, alături de cele ale Sfinţilor Serghie şi Vah. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul sfintei a fost depus mai întâi la Episcopia Râmnicului şi apoi adus la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova, unde se găseşte şi astăzi. Capul sfintei muceniţe a venit la Craiova, alături de moaştele Sfântului Nifon şi de cele ale Sfinţilor Serghie şi Vah, prin stăruinţele Mitropolitului Olteniei din acea vreme, Firmilian. Astfel, prin hotărârea Sfântului Sinod şi prin rânduiala lui Dumnezeu, capul sfintei se găseşte şi astăzi la Catedrala Mitropolitană din Craiova.
Numele muceniţei este de origine latină şi derivă din numele bărbătesc Tatius, nume purtat şi de un rege al Sabelilor. În cinstea sfintei muceniţe s-au construit în Rusia numeroase mănăstiri şi biserici. Sfânta Muceniţă Tatiana este cinstită de Biserica Ortodoxă pe data de 12 ianuarie a fiecărui an.