Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Protosinghelul Veniamin Acojocăriţei, pelerin pe urmele Domnului

Protosinghelul Veniamin Acojocăriţei, pelerin pe urmele Domnului

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Repere și idei

În urma pelerinajului la Locurile Sfinte din primăvara anului 1975 (27 aprilie - 23 mai), părintele protosinghel Veniamin Acojocăriței și-a împlinit mai vechea dorință de a vizita Cetatea Sfântă și a se închina la locurile unde a trăit, a propovăduit, a pătimit și a înviat Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În întreaga călătorie a avut prilejul de a cunoaște cât mai multe noutăți istorice și geografice și de a-și îmbogăți sufletul și mintea.

Înzestrat de Dumnezeu cu deosebite calități în a descrie locurile, evenimentele istorice, caracteristicile oamenilor și chiar detaliile geografice și sociale pe care le-a întâlnit, ne-a lăsat ca mărturie spre folos prețioase file de jurnal.

Am consemnat până acum în pagini de ziar experiența duhovnicească a autorului în zilele sărbătorii Învierii petrecută la Biserica Sfântului Mormânt, drumurile spre Sinai, coborârea la Iordan, momentele vizitei Patriarhului Justinian Marina la Ierusalim, precum și multe alte momente emoționante.

În cele ce urmează așezăm în ordinea relatărilor din jurnal impresiile protosinghelului Veniamin Acojocăriței despre imaginea de ansamblu a Israelului, populație și aspectele geografice.

Aspectul general al Israelului

Cetatea Ierusalimului pentru toți creștinii este un loc sfânt pentru că acolo s-a consemnat istoria biblică și tot acolo a trăit și suferit sfintele pătimiri Domnul nostru Iisus Hristos.
Când auzim pomenindu-se de Betleem, Nazaret, Cana Galileii, Marea Tiberiadei, Emaus, Ierihon și Ierusalim, cei care cunoaștem scrierile sfinte ale Scripturii ne aducem aminte de cele petrecute în viața Mântuitorului nostru ­Iisus Hristos pe aceste locuri.

În timpul Mântuitorului, Ierusalimul și celelalte localități arătau puțin diferit față de zilele noastre. Erau niște cetăți cu ziduri puternice, astăzi păstrându-se doar în unele locuri zidurile groase și impunătoare, dar mai toate cetățile s-au extins, în afara zidurilor nemaiavând nevoie de temeluirile de odinioară...

Locurile pe care s-au petrecut unele evenimente din viaţa Mântuitorului Hristos sunt mai toate cinstite de către creştini, prin ridicarea unor biserici care amintesc despre evenimentele petrecute în acele locuri.

Aceste biserici şi clădiri care se înalţă şi predomină orice zonă în care au fost ridicate au schimbat mult aspectul vechi al cetăţilor...

Așa cum aflăm din Sfânta Scriptură, de pe muntele Eleonului, ucenicii Mântuitorului au admirat templul lui Solomon, făcându-l atent şi pe Mântuitorul ca să-l admire cum strălucea în adierea soarelui, fiind poleit cu aur. Astăzi, de aici nu mai poţi admira acel templu, pentru că nu mai există, pentru că s-au împlinit cuvintele care spuneau că „nu va rămâne din el nici piatră pe piatră”.
Astăzi, de pe acel munte poţi vedea o moschee. Mai există zidul vechi ridicat de David cu porţile: poarta lui David, poarta nouă, poarta Damascului, poarta frumoasă, poarta oilor etc. Porţi pe care şi Mântuitorul a intrat şi ieşit de multe ori…

Apoi, multe din clădirile vechi, cum ar fi Pretoriul, locul judecăţii, Gavata, Via Dolorosa, Golgota, Foişorul Cinei de Taină şi Casa Pogorârii Duhului Sfânt şi altele, sunt intrate în ansamblul tuturor clădirilor din cetate, legate unele de altele, cum e tot Ierusalimul vechi, cu străzi strâmte, cu anevoie de parcus, cu trepte de piatră. Lucrurile voluminoase și cele deosebit de grele care se cer a fi transportate pe aici se fac pe grumazul măgarilor, care urcă şi coboară neîncetat acele trepte.

Aceste străzi strâmte sunt unite uneori pe la locurile de sus şi au aspectul unor bolți. Nu bate soarele şi nici nu plouă, însă uneori este un aer greu respirabil.

O astfel de stradă strâmtă şi boltită duce până la poarta Bisericii Sfântului Mormânt cu fel de fel de magherniţe, cu diverse mărfuri. Tămâie, cruci, icoane, lumânări și altele.
Nu am întâlnit în aceste locuri acte de violențe. Excepţie face uneori cartierul fanaticilor, unde este aşezat căminul nostru românesc.

Populaţia

Ierusalimul are în el adunate tot felul de naționalități. Evreii au majoritatea, apoi arabii, grecii, catolicii, armenii şi ruşii. Sunt cu siguranță și alţii pe care nu i-am cunoscut. Drumurile sunt toate pietruite, iar cele pe care se circulă cu maşinile sunt asfaltate, chiar și cele mai îndepărtate, cum sunt cele din Peninsula Sinai (mii de km). Curăţenia străzilor lasă uneori de dorit. Am întâlnit patrule de ostaşi înarmaţi care asigurau paza.

Circulaţia la Ierusalim se face mai mult cu maşinile personale, taxiuri şi autobuze. Am văzut o singură linie de tren ce merge spre Tel-Aviv. În Ierusalim se formează coloane întregi de mașini. Nu prea întâlnești pietoni, pentru că folosesc mașinile și pentru distanțe foarte mici.

Or mai fi şi multe lucruri pe care le-am văzut şi le-oi fi uitat, dar pe cele mai multe dintre cele pe care le-am văzut le-am descris aici, aşa cum le-am perceput, înțeles și ce am simţit. Mi-am așternut aici cu bucurie toate impresiile mele.

Cei care au vizitat sau vor vizita Locurile Sfinte şi vor avea ochi mai ageri și minte mai pătrunzătoare vor putea scrie lucruri şi mai importante decât cele consemnate de mine. Aș fi interesat să citesc o asemenea descriere ca să văd ce a simţit şi cum au văzut alţii Ţara Sfântă.

Însemnări de final

Ţara Sfântă este importantă pentru aproape toate popoarele de pe faţa pământului pentru că în această parte a lumii s-a petrecut şi închegat viaţa religioasă a celor mai multe popoare. Dar cred că pot spune însă că din punctul de vedere al frumuseţei naturii nu este la fel de grăitoare ca alte părţi ale lumii, cum este în special ţara noastră…

Toată regiunea Țării Sfinte este aridă, pietroasă, uscată, seacă şi tristă. Dumnezeu i-a oferit importanţă într-o direcție, dar a lipsit-o de alte frumeseți. Pentru ce? Doar Dumnezeu ştie. La ei nu există un izvor să ţâşnească dintr-o vale…

 Am privit minute în șir munţii cei sterpi şi goi arşi de soare, fără vegetaţie pe ei şi cu nici un fel de vietate. Fiind acolo, de multe ori m-am gândit la munţii noştri îmbrăcați cu brazi şi fagi, ce au părțile din mijloc încinse cu paltini şi carpeni, iar la poale, falnici stejari şi ulmi.

La noi, pe jos te desfată florile: ghiocelul cel dârz și neînfricat de frig, viorelele, și ele harnice și îndrăznețe, lăcrămioarele, care varsă balsamul lor peste toate, ciuboțica cucului și multe altele. Și dacă ești oaspete al codrului și intri în casa lui mai adânc, nu te lasă să nu te servească cu nimic, îți oferă fragi, mure, zmeură și alune, iar pământul îți oferă hribi și ciuperci de tot felul, toate bune pentru hrană. De după tufe sare fricosul iepure, printre copaci zburdă căprioare. Izvoarele limpezi ca lacrima gâlgâie la vale, șoptind cântecul lor zi și noapte. Aceștia-s munții noștri! Mă gândesc la pășunile noastre ca un covor verde țesut cu ornamentația înflorită de galben, roșu și albastru.

Aici, am văzut măgari foarte chinuiți, încărcați în spate cu foarte grele poveri, lespezi de piatră pentru construcții, ce coborau și urcau trepte, iar în cele din urmă erau siliți să meargă. Am văzut cămile cocoșate, așa cum sunt ele, cu samarele în spate, triste. M-am uitat cu jale la ele, erau supărate și necăjite, nu vedeai în ochii lor seninătatea, mulțumirea și blândețea pe care o vezi în ochii animalelor din gospodăriile noastre.

După toată această bogăție istorică și geografică văzută și străbătută cu piciorul ne-am pornit spre țară, spre casă…

 

Citeşte mai multe despre:   Protosinghelul Veniamin Acojocaritei