Editorial
Puterea vindecătoare a stăruinței în rugăciune

Puterea vindecătoare a stăruinței în rugăciune

Pr. Nicolae Dascălu, 29 Ianuarie 2017

Acum, când e la modă să ne preocupe neuroștiințele, am aflat că, în fiecare zi, prin creierul fiecăruia dintre cei șapte miliarde de locuitori ai planetei trec vreo 60.000 de gânduri. Cu siguranță că aceste evaluări s-au făcut pe un eșantion de contemporani ai noștri, însă îmi imaginez că, deși nu aveau atâtea mijloace de comunicare, străbunii noștri trăitori în condiții naturale mai lipsite de poluare se apropiau de rația noastră de gânduri cotidiene. Cert este că nu atât mulțimea gândurilor care ne înfierbântă sinapsele, ci mai ales intensitatea și profunzimea lor dau valoare umanului dintotdeauna.

Sunt gânduri de-o clipă, trecătoare asemenea fulgilor de zăpadă ce se topesc în aer, înainte de atingerea pământului; sunt altele ce ne stăruie obsesiv în minte, ca imbolduri spre mărețe idealuri sau ca răstigniri asumate ce ne modelează modul unic de a fi în lume. Gânduri bune și gânduri rele se luptă în cetatea minții, unele venind sau revenind periodic din afară, altele născute și crescute în adâncul ființei noastre. Cuvintele Părinților pustiei despre paza minții ar trebui să ne fie călăuze mai actuale ca niciodată. Căci gândurile ar rămâne simple virtualități dacă nu ar fi încălzite de puterea sentimentelor și de mobilizarea actelor de voință, de cuvinte și de fapte.

De fiecare dată când citesc versetele din Evanghelie despre dialogul Mântuitorului cu femeia cananeancă (Matei 15, 21-28), îmi revine în minte întrebarea: cât de insistenți ar trebui să fim în implorarea milei lui Dumnezeu pentru ca El să ne împlinească cererile din rugăciune?... În viața de zi cu zi, tenacitatea în formularea și repetarea cererilor cuprinde o gamă largă de mijloace, de la tânguiala frustă a cerșetorilor până la cele mai edulcorate tehnici de captare a bunăvoinței din sfera relațiilor publice și a rețetelor garantate de „fund raising”. Dar oare rugăciunea noastră trebuie să fie doar o listă de cereri? Pe de altă parte, nu e totuna să ceri pentru tine sau să insiști pentru alții, aproapele sau departele.

În relația noastră cu Dumnezeu, noi știm că atunci când ne rugăm cu adevărat, întreaga noastră ființă este transparentă înaintea Lui. Toate încrețiturile sufletului și moleculele cele de țărână se văd în sincera și netrucata lor realitate. Tăria în credință și smerenia în rugăciune atrag ploaia harului divin și împlinirea cererilor curate. Avem ca exemple mulți oameni de lângă noi, însă pilde sigure ne sunt drepții și sfinții din Vechiul și Noul Testament, prin care se adeveresc cuvintele din Evanghelie: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel ce caută găsește, și celui care bate I se va deschide” (Luca 11, 10-11).

Așa se împlinește rugăciunea stăruitoare a femeii cananeence: „O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești. Și s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela” (Matei 15, 28). Și această vindecare minunată amintește de binecuvântarea primită de la înger de Patriarhul Iacov, pelerin către Canaan, la rugămintea lui hotărâtă: „Nu Te las până nu mă vei binecuvânta” (Facere 32, 36). Deși, prin origine, nu face parte din poporul ales, mama rugătoare se face fiică a lui Avraam prin credința ei puternică și prin curajul iubirii întru cele ale binelui.

A cere vindecare pentru cei în suferință înseamnă a iubi cu adevărat pe Dumnezeu și a te ruga pentru propria ta mântuire.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!