Recunoştinţă şi recunoaştere

Alexandru Pripon, 19 Aprilie 2010

Zilele trecute, într-un spaţiu banal, m-am întâlnit cu un fost profesor din perioada liceului. Un om deosebit, de o mare inteligenţă, care a ştiut să lase în sufletele elevilor câte o întrebare, dar fără un răspuns imediat. Astfel, atunci când răspunsul se ivea, problema respectivă rămânea subliniată, fixată în gând, dacă nu chiar în suflet. Puţin îmbătrânit şi slăbit de boală, mi-a vorbit respectuos, părând să nu observe că îl priveam cu aceiaşi ochi ca în adolescenţă. La despărţire, i-am mărturisit: "Mă bucur că v-am văzut". Mi-a răspuns, la fel ca altădată, lăsând o întrebare nerostită să îşi caute răspunsul: "Eu nu mă bucur că m-aţi văzut, ci că m-aţi recunoscut"...

Deunăzi, mergând pe stradă alături de o cunoştinţă, cadru didactic, am trecut pe lângă un grup de tineri. Mai degrabă prin mijlocul lui, căci nimeni nu s-a sinchisit să ne facă prea mult loc. Am remarcat doar o tăcere bruscă a nevârstnicilor gălăgioşi de până atunci. După câţiva paşi, persoana de lângă mine mi-a spus întristată: "I-ai văzut?

Mi-au fost toţi elevi. Nici măcar nu m-au salutat". Şi, deodată, am primit răspunsul căutat, căci l-au văzut, dar, aparent voit, nu l-au recunoscut.

Oare ce poate cauza această bruscă amnezie? Ce ne poate determina să privim la un fost profesor trecând tăcuţi pe lângă el? Să fie sfiala? Sau lipsa de respect? Internetul, ca spaţiu de căutare, ne oferă o amară dezlegare a misterului. Aprecierea faţă de cadrele didactice tinde să devină o rara avis, captivă în colivia curentelor politice sau ideologice ale zilei. Tinerii, spectatori sau participanţi la discuţii ireverenţioase, îşi coboară dascălii de pe meritatul piedestal pe care i-au aşezat generaţiile trecute, privindu-i ca pe nişte persoane lipsite de pregătire şi de scrupule. Recunoştinţa datorată celor ce modelează cugete este înlocuită de o atitudine complet nemeritată, împinsă până la dispariţia... "recunoaşterii" pe stradă.

De ce ne-am mira? Citim, în publicaţiile online, articole dure, urmate, pe forum, de păreri de-a dreptul jignitoare la adresa sistemului de învăţământ şi, implicit, a profesorilor. Câte un caz izolat, deloc reprezentativ, duce la generalizări pripite şi la blamarea unei întregi categorii sociale. Şi nimeni nu pare să remarce faptul că minimalizarea importanţei procesului de predare-învăţare este o tentativă de minimalizare a importanţei noastre, ca popor, într-o lume pornită, deloc întâmplător, să răstoarne valorile consacrate. Lovind cu piciorul în sistemul care ne-a format nu facem altceva decât să ne contestăm propria valoare şi judecată, roade ale sistemului blamat. Şi considerăm că ar fi cazul să le explicăm acest lucru atât autorilor aflaţi în goana după senzaţional şi bombastic, cât şi comentatorilor ascunşi în spatele anonimatului oferit de internet, dispuşi să critice, fără discernământ, orice atitudine diferită de a lor.

Ultimele evenimente electorale au declanşat un proces care nu mai poate fi oprit prea uşor. În timpul campaniilor, s-a produs o scindare în societatea românească, fiecare vopsindu-şi chipul în culorile războiului, culori specifice câte unui partid. Am asistat, mai ales pe internet, la confruntări crâncene, presărate cu injurii şi ameninţări, desfăşurate pe un uriaş câmp de luptă virtual. Alegerile au trecut, însă tendinţa a rămas. Avem de-a face, în continuare, cu bătălii dezorganizate, acţiuni de gherilă îndreptate împotriva oricui, din orice motiv. Şi ni se pare (sperăm să fie doar o părere) că există persoane care abia aşteaptă un subiect oarecum controversat pentru a se lansa în diatribe veninoase, lovind în jur cu înverşunare. Aducerea în discuţie a unor probleme din învăţământ şi manifestările sindicale ale profesorilor au fost prilejuri de ponegrire a unui întreg sistem. Ne întrebăm, puţin maliţios, dacă nu cumva vajnicii contestatari internauţi ai procesului de predare-învăţare au fost (sau sunt) corigenţi în perioada şcolarizării, căci prea sunt încrâncenaţi în această luptă ce nu foloseşte nimănui.

Am citit, prin diverse cotloane ale internetului, discuţii ale elevilor nemulţumiţi de câte un cadru didactic exigent. Cuvintele folosite sunt de nereprodus, având toate şansele să îl ruşineze şi pe un expert al limbajului de mahala. Am găsit, însă, şi discuţii ale părinţilor, cu aceleaşi nemulţumiri exprimate similar, contestând metode de predare şi, nu în ultimul rând, pregătirea unui profesor. Am remarcat, astfel, o dată în plus, că noi, românii, continuăm să avem pretenţia de a ne pricepe la orice, educându-ne şi copiii în acelaşi spirit nefericit.

Vă veţi întreba, şi pe bună dreptate, de ce am început acest articol cu exemple din viaţa reală, transferând, apoi, explicaţiile în lumea virtuală. Răspunsul este simplu: unii tineri din zilele noastre ajung să accepte prea uşor "educaţia" oferită de internet (poate în lipsa unui număr de ani de acasă?), scotocind după modele găunoase într-un spaţiu care acceptă cu nepăsare şi ignoranţa, şi ipocrizia, şi delăsarea ce îşi caută zadarnic izvorul în atitudini de frondă. Iar efectele le regăsim în viaţa de zi cu zi, fără a şti cui să-i atribuim cauzele. În nici un caz nu este de vină şcoala, ca instituţie, nici profesorul pe care unii evită să îl salute pe stradă.

Internetul, cu bune şi cu rele, este alcătuit, la fel ca viaţa de zi cu zi, din bulevarde şi pieţe, parcuri şi cafenele, locuri în care se întâlnesc oameni cu pregătiri şi preocupări diferite. Din spatele monitorului, toţi suntem la fel, posesorii unui număr de identificare (IP), care ne permite să ne preumblăm prin diverse spaţii comune. Ar fi, însă, excelent dacă am reuşi, măcar prin comportamentul nostru civilizat, să ne exprimăm recunoştinţa faţă de cei care ne-au educat. Pentru ca apoi, după ce părăsim computerul, revenind în lumea reală, nu doar să vedem, ci să şi recunoaştem un profesor, salutându-l cu respectul cuvenit. Depinde doar de noi dacă vom fi sau nu, în spaţiul web şi în viaţa de zi cu zi, nişte anonimi rău-crescuţi, încrâncenaţi fără motiv împotriva tuturor, protagonişti ai unei lupte de gherilă ce nu ne aparţine.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!