Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Şcoala de vară „Edulife”, organizată la Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”-Harşu din Craiova, s-a încheiat săptămâna trecută. Cei 40 de participanţi, elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 14
Rugăciunea este vorbirea omului cu Dumnezeu, ea poate fi făcută în mai multe forme și în mai multe moduri. Astfel, una dintre formele cele mai cunoscute și mai răspândite în lumea monahală, și nu numai, este
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 3, din Balasan, judeţul Dolj, vor beneficia în perioada vacanței de vară de serviciile sociale, educaționale și recreative oferite de Centrul social pentru copii „Best Life” al
Noi cursuri de calificare au loc în localităţi rurale din judeţul Gorj în cadrul proiectului social “Trans-FORMARE pentru o viaţă mai bună în mediul rural”, proiect derulat de Asociaţia Vasiliada a
Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a fost prezent la începutul acestei săptămâni în mijlocul credincioşilor din Parohia Bălăneşti, comuna Mărunţei, judeţul Olt.
Tabăra de excelență „Science – Intelligence – Research”, organizată la Mănăstirea Tismana, s-a încheiat joi, 9 iulie. La finalul activităţilor, cei 70 de olimpici din Mitropolia Olteniei au primit
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 9 iulie, Primăria orașului Ocnele Mari și Parohia Trăistari organizează Memorialul „Vasile Militaru”,
Cursurile intensive de cântare bisericească și catehism pentru cântăreții bisericești s-au încheiat miercuri, 8 iulie. Finalul celor trei săptămâni didactice, organizate de Arhiepiscopia Craiovei la
Arhiepiscopia Craiovei organizează, prin Fundaţia „Cuvântul care zideşte", o tabără de excelenţă pentru copiii olimpici din toate cele cinci eparhii ale Mitropoliei Olteniei. Activitatea are loc în perioada 6-
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a resfinţit duminică biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului" din Parohia Seic, comuna Cătunele, judeţul Gorj. După
Preoția este cu certitudine o chemare. „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui” (Mt. 6,
Facultatea de Teologie din Craiova organizează, în perioada 6-21 iulie, înscrieri pentru sesiunea de admitere, secțiile Teologie Pastorală și Artă Sacră. Dosarele se primesc la secretariatul facultății, din
Pentru intensificarea activității pastoral-misionare din Protopopiatul Horezu, clericii Cercului pastoral-misionar „Horezu 2” s-au întâlnit săptămâna trecută la Biserica „Înălțarea Domnului” din
În perioada 15 iunie - 8 iulie 2015 se desfășoară la tabăra de lângă Mănăstirea Tismana cursurile de pregătire profesională pentru cântăreții bisericești. La această activitate s-au înscris 34 de
În amintirea rugăciunilor și minunilor făcute de Sfântul Nicodim pe plaiurile Mehedințiului, pe vremea când erau bântuite de ciumă, dreptslăvitorii creștini se adună an de an la Ciumarca satului Godeanu.
Copiii de la Centrul social multifuncțional „Best Life” au participat în această perioadă la o serie de activități recreativ-educative, menite a le dezvolta abilitățile de viață independentă. În cadrul un
Chiar dacă au luat vacanţă, copiii sunt încă antrenaţi în diferite proiecte ale Bisericii, având posibilitatea să înveţe lucruri noi şi să îşi consolideze şi cunoştinţele religioase, toate acestea
Parohia „Sfinţii Ioachim şi Ana”-Harşu din Craiova găzduieşte în această perioadă o serie de activităţi pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Întâlnirile, aşezate sub genericul
Arhiepiscopia Râmnicului și Centrul de cercetare a conlucrării Bisericii Ortodoxe cu Armata României „General Paul Teodorescu”, cu sediul la Mănăstirea Dintr-un Lemn, din județul Vâlcea, au organizat, în
În cea de a patra Duminică după Rusalii, IPS Părinte Mitropolit Irineu s-a aflat în mijlocul credincioșilor craioveni de la Paraclisul „Sfântul Ilie”. În cadrul Sfintei Liturghii au primit Taina Hirotoniei t
Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel a fost întâmpinată cu bucurie de credincioşii Olteniei, care au adus prinos de rugăciune în sfintele locaşuri de închinare. La ceas de aleasă
Absolvenţii Facultăţii de Teologie din Cetatea Băniei, secţiile Teologie Pastorală şi Artă Sacră, au depus vineri, 26 iunie, jurământul de credinţă. Evenimentul a avut loc la Paraclisul Mitropolitan
Astăzi, de praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, mai multe locaşuri de închinare din Arhiepiscopia Craiovei îşi serbează hramul. Între acestea, Biserica „Sfinţii Apostoli” din Craiova este
Centrul de Recuperare şi Reabilitare din Govora a găzduit săptămâna trecută manifestarea „Iubirea de aproapele meu”, organizată de Liga Femeilor Creştin-Ortodoxe - Vâlcea, Societatea Culturală „Anton
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu