Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Şedinţa lunară din Protopopiatul Cluj II s-a desfăşurat în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din cartierul clujean Grigorescu. Întâlnirea a început cu o slujbă de Te Deum, apoi, scriitorul
Elevii beneficiari ai Centrului Educaţional „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Roşia de Secaş au fost sărbătoriţi cu ocazia absolvirii claselor a IV-a şi a VIII-a. Trei dintre elevi au încheiat în această lună
Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe“ din Parohia Românaşi, judeţul Sălaj, a primit primii beneficiari. Astfel, 38 de elevi din clasele I-IV de la şcolile din Românaşi şi Poarta Sălajului au fost
Începând din vara anului 2014, proiectul „Alege Şcoala“ a prins contur în regiunea de Vest, Nord-Vest şi Sud-Vest Oltenia. De cinci ani, Fundaţia World Vision împreună cu Patriarhia Română fac efort comun
Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, Serbia, a adus publicului sibian o expoziţie cu fotografii ale celor 39 de biserici româneşti din Banatul Sârbesc, vernisajul având loc marţi, 9 iunie, la
În Parohia Platoul Romanilor din Alba Iulia a avut loc o nouă activitate cu participarea copiilor, adresată tuturor membrilor comunităţii. Este vorba de punerea în scenă de către elevii claselor a II-a şi a
În Duminica Tuturor Sfinţilor, Duminica părinţilor şi copiilor, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea a avut loc festivitatea de
În parohiile din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului au loc numeroase activităţi cu copiii. Unele dintre acestea se desfăşoară în cadrul unor parteneriate cu unităţile de învăţământ aflate în
Fundaţia World Vision România, în parteneriat cu Patriarhia Română, organizează azi, 9 iunie, începând cu ora 10.00, în Sala Mică a Casei de Cultură „Drăgan Muntean“ din Deva, în cadrul proiectului
Sâmbătă, 6 iunie, a avut loc a doua ediţie a Întâlnirii tinerilor ortodocşi din Episcopia Devei şi Hunedoarei. După ce au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor, mai multe parohii şi mănăstiri şi-au sărbătorit hramul. De asemenea, numeroase locaşe de cult au fost târnosite sau au primit binecuvântare în urma
La sediul celor două protopopiate din Făgăraş, judeţul Braşov, a avut loc ieri, 8 iunie, ultima conferinţă preoţească din Arhiepiscopia Sibiului. Lucrările conferinţei au fost prezidate de
Catedrala mitropolitană din Sibiu a găzduit sâmbătă, 6 iunie, prima reuniune a tinerilor ortodocşi din cetatea transilvană, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi
Arhiepiscopia Alba Iulia şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă au organizat evenimentul aniversar „Ziua Copilului - Zâmbet de copil", în cadrul căruia au fost sărbătoriţi cei 600 de copii din aşezămintele
Sâmbătă, 6 iunie, a avut loc a doua ediţie a Întâlnirii tinerilor ortodocşi din Episcopia Devei şi Hunedoarei. Programul întâlnirii a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Gurie,
În sala de sedinţe a Protopopiatului Zalău, a avut loc sesiunea de informare a preoţilor implicaţi în activităţi sociale cu privire la schimbările aduse în acest domeniu de Legea nr. 197/2012 şi H.G. nr.118/20
La Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din localitatea Cucuiş, Protopopiatul Orăştie, a avut loc sinaxa stareţilor şi stareţelor din Episcopia Devei şi Hunedoarei. După săvârşirea Sfintei
Elevii clujeni care au participat la Concursul „Hristos ajutorul meu“ au fost premiaţi joi, 4 iunie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din cartierul clujean Mănăştur. Momentul festiv a avut loc în prez
În Sala Profesorală a instituţiei de învăţământ teologic ocrotite de Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a avut loc ieri, 5 iunie, simpozionul de vară al doctoranzilor. Lucrările simpozionului au fost conduse de
Un sobor de arhierei, condus de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, va oficia Sfânta Liturghie mâine, 7 iunie, la Mănăstirea „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de
Zeci de tineri din judeţul Braşov participă în perioada 6-7 iunie la prima ediţie a Festivalului-concurs de tradiţii populare „Vatra Satului“ din comuna Teliu. Evenimentul este organizat de Asociaţia
Câteva zeci de persoane au participat miercuri la Alba Iulia la acţiunea de mobilizare împotriva avorturilor „Lumină pentru viaţă“. Evenimentul dedicat copiilor nenăscuţi a fost organizat de Centrul de
Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“ a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ a găzduit ieri, 5 iunie, cea de-a doua conferinţă preoţească de vară din Arhiepiscopia Sibiului. Lucrările con
Ministerul Culturii, Muzeul Naţional de Istorie a României, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, au pregătit pentru publicul albaiulian o deosebită
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu