În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei din București s‑a desfășurat marți, 26 mai 2026, cea de‑a doua sesiune a Conferinței pastoral‑misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor. În cadrul lucrărilor acestei sesiuni, prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la care au participat clericii din județul Prahova, au fost prezentate trei referate cu subiecte inspirate din tematica Anului omagial al pastorației familiei creștine .
Revederea promoției 2001-2005 a Facultății de Teologie din București
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc ieri revederea promoției 2001-2005, la împlinirea a 10 de ani de la absolvire. Absolvenții din 2005 au participat ieri la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”- Nou din Capitală, de un sobor de slujitori din care au făcut parte preoți profesori, precum și preoți și diaconi din generația 2001-2005. După slujbă, absolvenții s-au reunit la Facultatea de Teologie Ortodoxă, unde părintele lect. dr. Marian Mihai, îndrumătorul de an al promoției 2001-2005, a ținut un curs festiv în cadrul căruia a citit catalogul absolvenților. La întâlnire a participat pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, care a fost decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București în perioada studiilor de licență a promoției 2001-2005.



.jpg)
