Rugul iubirii nemistuite

În 1945, adică în urmă cu 70 de ani, la Mănăstirea Antim, un grup de clerici şi mireni au început într‑o duminică după‑amiază, după ce mai întâi participau dimineaţa la Sfânta Liturghie, să se adune într‑o întâlnire de edificare şi adâncire a vieţii mistice ortodoxe.

La începutul anului următor, mai exact în data de 12 februarie 1946, profesorii universitari Alexandru Mironescu şi Anton Dumitriu, doctorii V. Voiculescu și Gheorghe Dabija și scriitorii Paul Sterian şi Sandu Tudor (ei constituiau inima acestui grup care ardea de dumnezeiescul dor) adresează Patriarhului Nicodim o cerere de binecuvântare pentru a continua şi dezvolta o activitate cu caracter spiritual pentru o cercetare şi trăire mai adâncă a învăţăturii şi evlaviei ortodoxe, sub oblăduirea stareţului, părintele arhimandrit Vasile Vasilache. Acest grup duhovnicesc avea inclusiv statut juridic şi purta numele  „Rugul Aprins al Maicii Domnului“. Despre membrii care s‑au adăugat Rugului Aprins, adică strădaniei continue de comuniune frăţească în rugăciune, meditaţie şi Euharistie, s‑a mai scris până acum. Cei mai mulţi sunt foarte cunoscuţi ca provenind din categoriile intelectuale de cea mai bună calitate. Că Rugul Aprins nu a fost un grup esoteric, ermetic şi iniţiatic, cum greşit l‑au categorisit unii, o dovedeşte deschiderea membrilor săi ca toţi să fie primiţi la întruniri, precum și reverberațiile spirituale resim­țite și azi. Este cunoscut şi că acuzaţia de subversivitate şi duşmănie faţă de regimul comunist se întemeia pe faptul că orice semn de credinţă, mai ales în comunitate, era socotit misticism bolnăvicios (pentru omul nou care trebuia să făurească noua lume, noua ordine); în plus, mulţi participanţi fuseseră oameni cu greutate în societatea românească, erau adevărate personalităţi susţinute de o vastă cultură şi o bogată activitate publicistică. Posibila lor influenţă i‑a speriat pe noii cârmuitori şi i‑au făcut să‑i arunce în temniţe, de unde mulţi n‑au mai ieşit, sau au fost mutilaţi pe viaţă. Dar în cele ce urmează dorim să facem cunoscut şi văzut un lucru care nu a fost ştiut decât de membrii Rugului Aprins şi de cei cărora ei le‑au transmis direct. Pe latura de sud a bisericii mari se află paraclisul început de Sfântul Antim și terminat şi împodobit în felurite chipuri de urmaşii săi. În 1951, aflând marele iubitor de cele sfinte, Patriarhul Justinian, că pictura acestui paraclis este deteriorată, a poruncit să se refacă, fapt împlinit de pictorul Dimitrie Nicolaide şi de părintele Sofian Boghiu (numele părintelui Sofian ne este confirmat chiar de el, în cartea sa dedicată Sfântului Antim Ivireanul). Acest lucru nu este menţionat la vedere în paraclis. În 1951, Rugul Aprins era deja desfiinţat de autorităţi, iar membrii erau atent urmăriţi de agenţii Securităţii, li se pregătea marea persecuție... Numai mintea ingenioasă a unui artist de­săvârşit (al penelului şi al Duhului) ca părintele Sofian putea să aibă ideea și curajul de a‑i imortaliza în frescă pe membrii Rugului Aprins, uniţi pururi în Duhul Sfânt. Astfel, pe latura de vest a paraclisului, în dreapta intrării (în pronaos) este pictată Adormirea Maicii Domnului. Pe fundal, se văd biserica mănăstirii (în stânga catafalcului Sfintei Fecioare) şi, în dreapta, clopotniţa (unde Sandu Tudor a avut chilia şi unde s‑au mai întâlnit şi membrii Rugului Aprins, acolo fiind mai multe încăperi). În dreptul clopotniţei, în şirul din dreapta catafalcului, în spatele Sfinţilor Apostoli îi descoperim pe mai mulţi rugători ai Rugului Aprins: părintele Sofian Boghiu, arhim. Vasile Vasilache, Sandu Tudor (la acel moment 1951‑1952 monahul Agaton sau ieroschimonahul Daniil), Andrei Scrima sau ierodiaconul Antonie Plămădeală, pr. Marcel Avramescu (parohul de la Schitul Maicilor de lângă Antim), prof. Alexandru Mironescu, dr. Vasile Voiculescu şi pare a fi şi Mitropolitul Tit Simedrea. În partea stângă a catafalcului se disting chipul părintelui arhimandrit Benedict Ghiuş (cu camilafcă) şi cel al părintelui Adrian Făgeţeanu sau Roman Braga. Tot aici, pe cartea pe care o ţine deschisă sfântul ierarh scrie în greceşte că Dimitrie Nicolaide pictorul a făcut (fresca). Pe foaia alăturată a cărţii scrie tot în greacă: `Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte‑ne pe noi!” Pe plafonul pronaosului se află chiar icoana stilizată a Rugului Aprins. Moise dezlegat de sanda, îngenuncheat în faţa Rugului Aprins, este şi el înfăţişat pe peretele de sud, într‑un registru separat. Informaţia despre membrii Rugului Aprins pictaţi la intrarea în paraclis am luat‑o din cartea În preajma lui Alexandru Mironescu, scrisă de Ileana Mironescu (^2013), fiica savantului. Ea spune că în 1980, înainte de a pleca definitiv în Elveţia, a venit la Antim, în paraclis, să privească ca de bun rămas această pictură cu cei dragi, pe care îi cunoscuse din copilărie, în casa tatălui ei. Am dorit să redescoperim acest adevăr și să‑l facem cât mai cunoscut. Chipurile acestor mărturisitori ai Ortodoxiei strălucesc în Biserica luptătoare și se bucură în cea Biruitoare. Unde sunt puternicii care au stăpânit lumea? Au pierit și numele lor s‑au șters. Așa pățesc cei care luptă împotriva lui Dumnezeu și a credincioșilor Săi. În zile de sărăcie sufletească şi de restrişte, în loc să fie chemat în inimi, de toţi, Preablândul Iisus cu iubirea Lui, se doreşte scoaterea Lui din viaţa oamenilor, ca aceştia să se predea patimilor.

Doamne, dă‑ne credinţa şi puterea mărturisitoare a celor ce au fost rug nemistuit pentru dragostea Ta!