Biserică şi societate
Schintei din cenuşa creştinismului daco-roman

Schintei din cenuşa creştinismului daco-roman

19 Februarie 2014

Valea Timocului reprezintă zona Serbiei de Nord-Est, în care trăiesc în jur de 300.000 de români, aşa-numiţii vlahi. Real, zona aceasta cuprinde şi Valea Moravei şi zona muntoasă Homolie şi ajunge aproape până la Belgrad, iar oamenii care trăiesc în această zonă sunt românii/vlahii timoceni. De multe ori se vorbeşte de românii/vlahii timoceni sau românii din Valea Timocului. Ce înseamnă asta? Cine sunt aceşti oameni?

Din păcate, despre noi, timocenii, nu se prea vorbeşte în manualele oficiale nici în România, nici în Sebia.

Teoretic, românii/vlahii Serbiei de Nord-Est sunt împărţiţi în două: români de pe vale de la Mălainiţa spre Răsărit şi Nord, şi români de la munte. Cei de pe vale sunt numiţi câmpeni sau ţărani (olteni), iar cei de la munte sunt numiţi ungureni (bănăţeni, ardeleni şi moldoveni).

Noi, românii Serbiei de Răsărit, suntem urmaşii dacilor de la sudul Dunării care au avut o structură foarte puternică în Biserica primară, multe episcopii, biserici şi mănăstiri şi care au reuşit să rămână pe vatra strămoşilor până în ziua de astăzi. Sigur au mai fost şi migraţii; unii treceau Dunărea şi se duceau în „Ţara Rumânească“, iar alţii veneau din ţară în Timoc. Să treci Dunărea nu era nimic ciudat sau neobişnuit. Se spunea „mergem în ţară şi acolo sunt tot de-ai noştri“. Domnitorii Ungrovlahiei construiau mănăstiri şi biserici pe ambele maluri ale Dunării.

154 de sate româneşti şi 48 de localităţi mixte, dar nici un preot să slujească în româneşte

Istoria timocenilor în ultimii 200 de ani a fost şi este foarte tristă. În anul 1833 le-a fost ruptă toată legătura cu Biserica neamului, le-au fost ocupate biserici şi mănăstiri şi au rămas fără slujire în limba maternă. Se ştie foarte bine că un neam ortodox îl poţi asimila mult mai uşor dacă îl răpeşti din braţele Bisericii-mamă, ale Bisericii neamului său. Asta s-a încercat cu noi şi pot să vă spun că le-a reuşit foarte bine. Pas cu pas ne tot călcau, ne interziceau una câte una şi am ajuns în secolul al XXI-lea cu o mare criză religioasă şi de identitate. Vorbim o limbă arhaică (graiurile limbii române literare care s-au vorbit în anul 1833), tot mai puţin avem nume româneşti, nu ştim să citim şi să scriem în limba maternă, se fac foarte mari presiuni asupra noastră. Cum să nu fim în criză de identitate? Bătrânii mor, copiii se nasc, dar criza asta înaintează. Aşa a fost aproape 200 de ani şi Dumnezeu a făcut o intervenţie în anul 2003, când Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcop român de la Vârşeţ, a acceptat cererea noastră şi din nou, după aproape două secole, în ziua de 23 ianuarie ne-a luat din nou sub omoforul Bisericii neamului nostru, Biserica Ortodoxă Română.

Acest lucru a schimbat totul şi a început o nouă perioadă, o nouă eră, mai bună pentru românii/vlahii din Timoc.

De atunci am început să ne organizăm şi să scoatem schintei din cenuşa creştinismului daco-roman, făcută de popoare barbare care au distrus Biserica din zonă cum era ea odinioară. Noi, urmaşii daco-romanilor de la sudul Dunării, am fost onoraţi de către Dumnezeu să reactivăm ceea ce au făcut strămoşii noştri şi ce vânturile istoriei au dărâmat. Am spus să reactivăm, pentru că noi nimic nu am desfiinţat sau dezactivat. Alţii au făcut asta şi noi am aşteptat momentul rânduit de Dumnezeu să refacem ce ne-a fost stricat de alţii.

Care era situaţia? 154 de sate 100% româneşti şi 48 de localităţi mixte, dar nici un preot să slujească în româneşte. Oamenii s-au depărtat de Biserică, în unele locuri total. Au mers la vrăjitoare pentru că pe ele le înţelegeau ce spun, dar „popa numa boscorodeşte ceva şi nu-l înţălegi nimic…“

Unii se botezau şi nu se împărtăşeau niciodată în viaţă, alţii nici nu se botezau, mureau nebotezaţi, se îngropau fără slujba înmormântării... îi petreceau doar bocitoarele...

„Când înţăleg eu ce spui tu, asta mult îmi place…“

Românii/vlahii din Timoc, urmaşi ai credincioşilor Bisericii primare, au ajuns să nu mai fie botezaţi... Cred că noi suntem cel mai bun exemplu de ce se întâmplă cu un popor când îl rupi de Biserica neamului său... Din strănepoţii primilor mucenici faci necreştini...

Mulţi ani am fost singurul preot, şi era foarte greu, dar Dumnezeu mi-a dat putere. Mai mare bucurie mi-a fost când vedeam cum se bucură oamenii când aud slujba în limba maternă. La o înmormântare în satul Ţârnaica după ce am făcut slujba înmormântării a venit la mine o bunică şi mi-a cerut numărul de telefon, spunându-mi: „Maică, să-mi dai numărul tău de telefon ca să-l dau la nepoţii mei să te cheme când mor, să vii tu să mă îngropi. Eu i-am lăsat cu blăstăm să nu-mi aducă popa când mor că şi aşa nu-l înţălegi nimic, că numa boscorogeşce, dar când te-am văzut pe tine, când înţăleg eu ce spui tu asta mult îmi place, baş ie mândru (e chiar frumos). Tu să vii să mă îngropi...“

Într-o casă ne-au chemat să botezăm copiii, când am ajuns, am întrebat dacă sunt botezaţi părinţii şi ne-au spus că nu, a intrat şi bunica, o întrebai şi pe ea, nu era nici ea, şi atunci le-am spus: „Veniţi toţi să vă botezăm acum“; era problema că nu aveau lumânări şi atunci am luat unele colorate de la Anul Nou care le-au rămas pe masă şi i-am botezat pe toţi, am încreştinat toată casa.

Pe mulţi bătrâni îi spovedim şi împărtăşim la „patul morţii“ şi ne spun că este pentru prima dată.

În multe case găsim pe bunica, care nu ştie nici o vorbă sârbească, iar nepoata, nici una românească. Părinţii nu vor ca pruncii lor să păţească ce au păţit ei, şi atunci au început să-i înveţe pe copii numai sârbeşte. Ce tragedie, într-o casă bunica cu nepoata nu se pot înţelege?!

A fost şi este foarte greu, dar de când am început cu Biserica neamului, multe lucruri s-au schimbat spre bine, românii/vlahii din nou au un stâlp de care se pot sprijini, au început să se boteze cei nebotezaţi, să se înmormânteze cu slujba ortodoxă în limba maternă...

„Suntem ca la începutul creştinismului…“

La început nu am avut nici o pietricică, eram la minus, iar acum cu ajutorul lui Dumnezeu avem 4 biserici, 4 paraclise, 10 troiţe şi 7 preoţi... şi tot mai mulţi români/vlahi care se deşteaptă, se botează şi vor să ţină de Biserica lor, Biserica românilor/vlahilor, fosta Mitropolie a Ungrovlahiei, iar acum Biserica Ortodoxă Română.

Suntem ca la începutul creştinismului şi ne trebuie mare sprijin din ţara-mamă - România. Fără ajutorul vostru, fraţii noştri, noi vom fi pierduţi, vă rugăm să nu ne lăsaţi! Unii încearcă să creeze diferenţa între termenii vlah, rumân, român numai din cauză că vor să ne asimileze mai uşor. Iar eu vă rog să nu acceptaţi asta, ci întotdeauna să spuneţi şi să spunem celor care nu ştiu, sau nu vor să ştie, că oricum ne vor numi, noi suntem români şi suntem la casa noastră. Sunt român, sunt născut în Timoc, slujesc lui Dumnezeu şi neamului în zona mea natală, trăiesc aici şi mă voi îngropa aici după ce pregătesc pe un urmaş, pe care aştept să mi-l trimită Dumnezeu de oriunde, care va continua lucrarea noastră.

Pentru noi este aşa VLAH = RUMÂN = ROMÂN - stăpân la casa lui, zona lui şi vatra lui, Valea Timocului! (Prot. Boian Alexandrovici - Boian al Lisăndroaichi, protopop al Daciei Ripensis şi vicar al Timocului)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!