Interviu
Sfânta Mahramă - prima icoană a Mântuitorului Hristos

Sfânta Mahramă - prima icoană a Mântuitorului Hristos

Anca Tuică, 05 Septembrie 2017

În calendarul creștin-ortodox, ziua de 16 august amintește de aducerea Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol. Imprimarea chipului lui Iisus Hristos pe o bucată de pânză în patru colțuri este o minune ce are punct de plecare mila lui Dumnezeu manifestată în fața credinței curate a omului, în cazul de față a regelui Avgar. Mahrama cu dumnezeiescul chip a fost înmânată de Însuși Hristos zugravului Anania, pentru ca acesta să i-o ducă regelui Avgar al Edesei, grav bolnav de lepră: „Mergi de o dă celui ce te-a trimis, și du-i și epistola aceasta: Fericit ești, Avgare, de vreme ce nu M-ai văzut și ai crezut în Mine. Că scris este pentru Mine, ca cei ce M-au văzut să nu creadă în Mine, iar cei ce nu M-au văzut, aceia să creadă și să fie vii”.

Prin închinarea la Sfânta Mahramă, regele s-a vindecat. Apoi, a fost botezat de Sfântul Apostol Tadeu și a poruncit așezarea spre slăvire a icoanei nefăcute de mână a Domnului deasupra porții de intrare în Edesa. Pomenirea Sfintei Mahrame a Domnului Iisus Hristos, așa cum o vedem astăzi și la reprezentarea căreia ne închinăm în biserică sau acasă, este și un prilej de meditație asupra icoanei Mântuitorului. Dialogul pe care l-am avut cu Marian Paraschiv, pictor de icoane și restaurator, ne descoperă câteva aspecte legate de această reprezentare.

Spre a înțelege mai bine ce înseamnă Sfânta Mahramă, ne puteți oferi niște exemple de referință pentru reprezentările Sfintei Mahrame a Domnului în bisericile românești și în cele din lume?

Mahrama Domnului a fost pictată încă din cele mai vechi timpuri ale creștinismului și o putem întâlni în catacombele romane, la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai, în marile monumente, marile biserici ale mănăstirilor din Serbia, Macedonia, la Deceani, Sopoceani, Studenița, Gracianița – unde sunt niște reprezentări foarte frumoase ale Mahramei Mântuitorului. O întâlnim pictată și în țara noastră, în general în bisericile mănăstirilor vechi, cu tradiție, din Bucovina – la Probota, Sucevița, Moldovița, Humor, Arbore - sau în zona Vâlcei – la mănăstirile Arnota, Bistrița.

Mai există într-o biserică în Ucraina, la Mănăstirea Boian, câteva detalii de frescă - o mahramă foarte frumoasă, o reprezentare cu Mântuitorul Hristos Everghet, adică Învățătorul – Hristos stând pe un tron, având Evanghelia deschisă. Arhimandritul Sofian Boghiu (care a fost duhovnic la Mănăstirea Antim și un bun pictor bisericesc) spunea că această reprezentare ar fi cea mai apropiată de chipul real al Mântuitorului Hristos.

Este considerată Sfânta Mahramă, adică prima icoană a Mântuitorului Hristos nefăcută de mână omenească, un reper teoretic în privința modului în care pictorii reprezintă de secole în icoane chipul lui Hristos?

Desigur, poate fi luată ca reper teoretic în această privință. Deși Sfânta Mahramă este nefăcută de mână omenească, reprezentările pe care le avem respectă originalul, în sensul că pictorii se inspiră după trăsăturile fizice ale Mântuitorului din această icoană nefăcută de mână omenească. Toate icoanele așezate laolată sunt originale pentru că în toate Îl vedem pe Hristos.

Ce are deosebit o icoană înfățișându-L pe Mântuitorul Hristos comparativ cu o icoană cu un sfânt sau o scenă religioasă? Con­ține ea anumite elemente specifice, unice?

Spre deosebire de alte icoane cu sfinți, icoana despre care vorbim are în primul rând trăsăturile specifice Mântuitorului. Dintr-o scrisoare a lui Publius Leontulus, proconsul al Iudeii, către Senatul Romei, aflată printre manuscrisele de la Vatican, aflăm o descriere foarte frumoasă, chiar din vremea lui Iisus Hristos: „Aici în Iudeea se află acum un bărbat plin de mari virtuți care se numește pe sine însuși Iisus Hristos. Cei ce-i urmează lui îl cinstesc ca pe Fiul al lui Dumnezeu cel fără de moarte, iar ceilalți străini îl socotesc pe el un puternic proroc. Bărbatul acesta este înalt la trup, cu statura dreaptă, brațele frumoase, cu mâinile lungi și cu fața bine proporționată. Părul îl are pogorându-se neted și fără luciu până la urechi și se sfârșește în plete crețe până la umeri și de la umeri în jos. De la frunte, prin mijlocul capului, părul este despărțit în două, cu cărare, după obiceiul nazarinenilor, iar fața părului este astfel încât cu greu se poate descrie dacă are culoarea vinului sau este în floarea unei alune timpurii. Fruntea lui este lungăreață, ochii îi sunt căprui și foarte vioi, obrajii fără nici o meteahnă sunt plini de rumeneală foarte plăcută, nasul și gura, făcute cu bune măsuri și fără cusur. Barba având fața ca părul capului este destul de ­dea­să și despărțită în două, iar lungimea ei este de un deget. Fizionomia lui este nobilă și delicată, chipul lui are blândețe și oarecare seriozitate încât de la prima vedere atrage deodată și dragostea și respectul.”

Deci acestea sunt trăsăturile specifice Mântuitorului care nu se regăsesc în icoanele sfinților. În erminia picturii bizantine există o descriere clară a fiecărui sfânt, privind statura, lungimea bărbii sau vestimentația, dacă era mucenic sau cleric, arhiereu, preot sau diacon, dacă era bărbat sau femeie. Dacă era bărbat, sunt specificate lungimea bărbii, forma ei – rotundă sau ascuțită, fruntea – lată sau îngustă, dacă era pleșuv, ochii – dacă erau mari sau plini de blândețe. În general, avem descrierile acestea atât în erminia picturii bizantine cât și în Viețile Sfinților.

Care ar fi cea mai veche icoană cu chipul Domnului, realizată de mână omenească?

Cea mai veche ar fi cea din catacombe. Există acolo frescă din secolele I, II, III și sunt reprezentări cu Mântuitorul. Există o biserică, un sit arheologic la Palmira, în Siria, numit Dura-Europos. A fost întâi sinagogă, apoi a fost preluată de creștini și împodobită cu frescă - scene cu sfinți și reprezentări cu Iisus Hristos. La Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de pe Muntele Sinai se află o colecție foarte bogată de icoane, printre care unele și cu Mântuitorul Hristos, care slavă Domnului că au rezistat până în zilele noastre. Ele sunt datate ca făcând parte din secolele IV, V, chiar VI după unii experți, și sunt lucrate în tehnica encaustică. Această tehnică permite amestecarea și omogenizarea pigmentului cu ceară și se lucrează „la cald”. Se aplică strat peste strat și icoana iese ușor mai rugoasă, ușor denivelată.

De fapt, și Sfânta Mahramă i-a oferit posibilitatea regelui Avgar să Îl vadă pe Hristos, al Cărui chip nu I-L știa. Pentru aceasta a fost trimis zugravul Anania, să picteze întocmai chipul Mântuitorului pe bucata de pânză. Regele Avgar avea credința că atunci când va privi chipul pictat se va vindeca. Ceea ce s-a și întâmplat. Ca un cunoscător al tehnicii de realizare a icoanei, ce anume credeți că face din icoană un obiect care prile­juiește minuni în viețile oamenilor?

Aș putea spune că minunile se întâmplă nu datorită tehnicii, nici datorită trăirii pictorului, ci datorită credinței oamenilor. Chiar dacă v-aș povesti despre o icoană cunoscută ca făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la o anumită mănăstire, în lipsa credinței oamenilor ea nu ar mai fi făcătoare de minuni. Deci minunile se săvârșesc pe măsura credinței omului.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!