Documentar
Sfântul Ioan cel Nou, ocrotitorul drag al pelerinilor

Sfântul Ioan cel Nou, ocrotitorul drag al pelerinilor

Arhim. Grichentie Natu, 23 Iunie 2018

Mulţi dintre cei care vin la Suceava de Sânziene aşteaptă cu dor şi emoţie duhovnicească să ajungă a petrece o noapte întreagă lângă moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. E unică bucuria aceasta. Dacă vorbeşti cu ei, constaţi că sunt cei mai fericiţi oameni şi povestesc încântaţi că de mici fuseseră aduşi de părinţii lor la ziua sfântului mucenic. Mulţumirea şi împăcarea sufletească pe care o au în această zi, rânduiala ce se aşterne în casele şi familiile lor, sporul şi dinamismul ce-l dobândesc lucrările lor după un hram petrecut la Suceava îi leagă sufleteşte de sfântul din cetatea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi-i face, ca de fiecare dată în preajma Sânzienelor, să-şi rânduiască toate pentru a lua parte la bucuria hramului Cetăţii Sucevei.

Sfântul Ioan cel Nou s-a născut în jurul anului 1300 în familia unui negustor creştin din Asia Mică din oraşul Trapezunt. Aici a crescut şi a învăţat, primind o aleasă educaţie duhovnicească. Fiind negustor, a călătorit adesea de la locul natal la Constantinopol, Odesa şi Ţările Române până la Cetatea Albă. Din Trapezunt ducea obiecte de cult bisericeşti bizantine (icoane, tămâie, cădelniţă, mir), care erau deosebit de valoroase şi vestite în tot Bizanţul.

Comerţul nu era uşor în acea vreme, deoarece peste tot erau pericole, atât pe mare, cât şi pe uscat. Tânărul Ioan câştiga bine din comerţ, însă nu uita să-şi arate bunătatea şi milostenia faţă de săraci, orfani şi către toţi cei care se luptau cu greutăţile zilnice. Într-adevăr, viaţa negustorului Ioan era plăcută lui Dumnezeu.

Cum a ajuns tânărul Ioan la mucenicie

Locul martiriului sfântului a fost Cetatea Albă, cum o numeau românii, sau Akerman, cum o numeau turcii, oraşul care se găseşte pe coasta de răsărit a Mării Negre, în Basarabia, aproape de râul Nistru. În Cetatea Albă trăiau români, armeni, greci şi genovezi, precum pe toate coastele Mării Negre. În acele vremuri tulburi, în plină dispută între catolici și ortodocși, în jurul anului 1330, după cum spun cronicile, Sfântul Ioan se îndrepta cu mărfurile sale, la bordul corabiei unui oarecare Reiz, din Trapezunt, spre Cetatea Albă, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor. Discutând asupra problemei isihaste, tânărul Ioan a apărat cu înverșunare dreapta credință ortodoxă, ceea ce a stârnit ura corăbierului Reiz. Odată acostată nava în portul Cetății Albe, cu gând de răzbunare, catolicul Reiz s-a dus la mai-marele tătarilor, spunându-i că un tânăr care a călătorit pe corabia sa vrea să se lepede de credința ortodoxă și să primească credința musulmană. Bucuros peste măsură și necunoscând urzeala catolicului răzbunător, tătarul a dat ordin ca a doua zi să se adune în piața orașului toți locuitorii cetății și să fie adus și tânărul Ioan, ca în fața tuturor și spre luarea-aminte a locuitorilor, acesta să se lepede de credința sa și să treacă la islamism.

Când Ioan a fost adus, dregătorul tătar l-a primit cu mare cinste și a început cu mândrie a-i vorbi despre frumusețea credinței sale. Înțelegând deodată planul urzit de Reiz, Ioan nu s-a pierdut cu firea și, cerând ajutor Domnului, a început la rândul lui să laude credința ortodoxă, preamărind pe Dumnezeu în fața tătarului. Înfuriat peste măsură, acesta a dat ordin ca tânărul să fie bătut strașnic cu toiege noduroase și apoi azvârlit în temniță până a doua zi. Ioan se înfățișa tuturor drept și cu fața veselă și luminoasă, chiar dacă trupul purta urmele bătăilor primite. A doua zi, venind ostașii tătari, l-au bătut din nou, dându-se poruncă ca trupul lui să fie legat de un cal neîmblânzit și târât pe ulițele cetății spre luare-aminte a tuturor. Când calul fugărit de soldați pe ulițele cetății a ajuns în cartierul evreiesc, mulțime de evrei erau ieşiți la porți huiduind, batjocorind și aruncând cu ce le venea la îndemână după sfânt, iar unul, prinzând din urmă calul ostenit, a scos o sabie și a tăiat capul sfântului. Și un ostaș a dezlegat atunci trupul și l-a lăsat acolo în stradă, neîngrijit și nebăgat în seamă, creștinii neîndrăznind a se apropia ca să-l ridice.

În timpul nopții, cei care locuiau în cartier au fost treziți însă de mulțime de făclii ce luminau ca ziua deasupra trupului mucenicesc, în vreme ce trei îngeri cântau negrăit de frumos și-l tămâiau, de la trup la cer ridicându-se un stâlp de foc.

Văzând aceasta, un evreu a cărui casă era cea mai aproape și gândind că aceia care cântă sunt preoți creștini care au venit să ridice trupul spre îngropare, a luat un arc și, încordându-l, a vrut să tragă, dar degetele mâinii drepte, prin minune dumnezeiască, i-au rămas lipite de arc în așa fel, încât să tragă nu putea, dar nici să lase arcul. Și mărturisind el cu spaimă, a îngăduit Dumnezeu a i se desprinde într-un sfârșit degetele de pe arc.

Ducându-se vestea aceasta despre minune la căpetenia tătarilor, de frică să nu se mai întâmple și alte minuni spre slava lui Dumnezeu, a poruncit a ridica trupul mucenicului și a-l îngropa după obiceiul creștinesc.

Aflând Reiz despre aceste minuni, s-a gândit să fure sfintele moaște şi să le vândă în țara sa. Sfântul Ioan s-a arătat în vis preotului bisericii, avertizându-l să meargă degrabă la cimitir, că Reiz voiește a-i fura trupul. Și aducând preotul câțiva creștini, au mers în cimitir, unde l-au aflat pe Reiz, pe care l-au gonit și, luând trupul sfântului, l-au îngropat chiar în Altarul bisericii.

Multe și minunate vindecări

În jurul anului 1402 (după alţi istorici în 1415), domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432), îndrumat de Mitropolitul Moldovei, Iosif, a adus moaştele Sfântului Ioan cu mare alai în capitala ţării lui de la Suceava şi le-a aşezat în biserica mitropoliei oraşului, unde se află astăzi Biserica Mirăuților cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” și unde au stat până în anul 1589, când Petru Șchio­pul le-a mutat în noua Catedrală Mitropolitană, ctitorie a lui Bogdan al III-lea (fiul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt) și a fiului său, Ștefăniță Vodă.

În toată această perioadă s-au întâmplat multe și minunate vindecări prin mijlocirea Sfântului Ioan cel Nou, dintre care unele sunt consemnate de Sfântul Petru Movilă, pe atunci Mitropolit al Kievului. Una dintre cele mai cunoscute, care l-a transformat pe sfânt în ocrotitor al Moldovei, s-a petrecut la 2 iunie 1622, când, în timpul războiului cu polonezii, năvălind cazacii asupra Moldovei, au vrut să prade cetatea Sucevei. Atunci, vrând preoţii să ascundă racla cu sfintele moaşte, nu au putut s-o mişte. Prin această minune, sfântul le-a dat de ştire să stea liniştiţi, că nimic rău nu li se va întâmpla. Şi într-adevăr, pârâul ce curgea prin faţa cetăţii şi pe care oamenii îl treceau pe jos aşa de tare s-a umflat, încât cazacii nu l-au putut trece şi cetatea a scăpat nevătămată.

În anul 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca data de prăznuire a Sfântului Ioan cel Nou să fie 2 iunie, ziua martiriului. Cea mai veche dintre zilele de cinstire a slăvitului mucenic este de Sânziene, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie). Ea a fost amintită încă de la mutarea sfintelor moaște din Biserica Mirău­ților în ctitoria lui Bogdan al III-lea și Ştefăniță Vodă, la 1589. Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici a consfințit pentru totdeauna această prăznuire, așa cum se face și astăzi.

Daruri alese pentru miile de pelerini

Aducerea moaştelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava este una dintre cele mai frumoase sărbători din Moldova, după Sfânta Parascheva de la Iaşi. În această zi vin mii de credincioşi din toată ţara, dar şi din alte ţări să se închine cu evlavie la moaştele sfântului.

Racla cu sfintele moaşte este scoasă din biserică în dimineaţa ajunului hramului, astăzi, la ora 5:30, şi este aşezată într-un baldachin special, din lemn, în curtea mănăstirii, unde stă timp de două zile. Este de obicei o slujbă arhierească, cu Acatistul sfântului, iar seara, pe la ora 18:00, se săvârşeşte slujba Privegherii pe o scenă amenajată cu câteva zile înainte.

Numeroşi pelerini vin la rudele din oraş, unde sărbătoresc bucuria reîntâlnirii în comuniune frăţească, dar cei mai mulţi sunt nevoiţi să doarmă în interiorul bisericii, pe cerdacurile chiliilor sau în curtea sfintei mănăstiri, pe iarbă, sub cerul liber. Unii localnici, care au spaţiu de cazare, devin ospitalieri şi găzduiesc din dragoste creştinească pe cei mai bătrâni dintre pelerini. Sunt însă şi credincioşi care priveghează toată noaptea, rugându-se şi cântând lui Dumnezeu. De altfel, rândul celor care se închină nu se opreşte deloc în această noapte.

A doua zi, duminică dimineaţa, la ora 6:00, în curtea mănăstirii, în partea de sud, se începe cu slujba Sfântului Maslu, Sfinţirea apei, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul şi al Sfântului Ioan cel Nou, apoi culminează cu Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte tot afară, pe scenă. Urmează apoi procesiunea cu sfintele moaşte pe străzile municipiului Suceava. Racla cu moaştele Sfântului Ioan este aşezată pe un suport special, fiind purtată pe umeri de clerici şi credincioşi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, care fac scurte popasuri la bisericile principale din oraş, „Învierea Domnului” (Biserica cu trei clopote), „Sfântul Ioan Botezătorul” (Biserica Domniţelor), „Sfântul Gheorghe” - Mirăuţi, „Sfântul Dumitru”, „Sfântul Nicolae”, Catedrala „Naşterea Domnului” şi Biserica „Naşterea Maicii Domnului”.

În alai de sărbătoare, moaştele sfântului mare mucenic sunt aşezate, la întoarcerea din procesiune, în acelaşi loc, spre închinare, până seara târziu. După ce se închină toţi credincioşii, se face Acatistul sfântului, după care racla este dusă în sfânta biserică. Pelerinii Sfântului Ioan primesc în dar veşmânt şi vată sfinţită, iconiţe, cărticele de rugăciuni sau reviste folositoare de suflet şi, conform datinilor, sânziene, ca un simbol al acestei mari sărbători. Prin rugăciunile la sfintele moaşte ale mucenicului ei se încarcă cu putere pentru a-şi duce crucea necazurilor şi suferinţelor de fiecare zi.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!