„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Simpozion naţional în Anul Centenar, la Baia Mare
Simpozionul naţional cu tema „Maramureşul (cu gândul şi cu fapta) spre idealul unităţii de credinţă şi de neam” va începe azi, 12 noiembrie, de la ora 10.00, în Aula Magna a Centrului Universitar Nord Baia Mare. În deschiderea manifestării vor lua cuvântul pr. conf. dr. Adrian, Gh. Paul, coordonator al Departamentului de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”, Baia Mare, Alexandru Surdu, preşedintele secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie din cadrul Academiei Române, Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, reprezentanţi ai autorităţilor centrale, judeţene şi locale, ai mediului academic şi cultural. Lucrările simpozionului se vor desfășura în cadrul secţiunilor „Unitatea Bisericii – model de unitate naţională”, „Cultură religioasă şi identitate naţională” și „Maramureşul voievodal și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”.
Marţi, 13 noiembrie, în cea de a doua zi a simpozionului, va avea loc Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în această zi fiind prăznuit Sfântul Ioan Gură de Aur. După Sfânta Liturghie va avea loc slujba parastasului de pomenire pentru toţi eroii neamului românesc. Lucrările simpozionului vor continua apoi, în cadrul secţiunii „Maramureşul voievodal și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, și se vor încheia cu o analiză generală.
Simpozionul naţional dedicat Centenarului Marii Uniri, cu tema „Maramureşul (cu gândul şi cu fapta) spre idealul unităţii de credinţă şi de neam” este organizat în parteneriat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Academia Română, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord, Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Secția pentru Cultură județeană, Departamentul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”, Centrul Universitar de Nord, Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, Asociația „Societatea de Studii de Teologie Ortodoxă din România”, Asociația pentru cultură și educație „Sfântul Constantin Brâncoveanu”, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, Baia Mare.
Manifestările sunt găzduite de Aula Magna a Universităţii, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, conform unui comunicat transmis de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.