Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 2 iunie 2024, în mijlocul obștii monahale a mănăstirii bucureștene Plumbuita și a pelerinilor rugători care i‑au
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 2 iunie 2024, în mijlocul obștii monahale a mănăstirii bucureștene Plumbuita și a pelerinilor rugători care i‑au
Credincioși bucureșteni din mai multe părți ale orașului s‑au reunit duminică, 2 iunie 2024, în rugăciune la Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
În Duminica a 5-a după Paști, a Samarinencei, 2 iunie 2024, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a explicat că pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii, care relatează convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 5-42), ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos schimbă mentalitatea contemporanilor Săi, învățând că toate popoarele sunt chemate la mântuire.
Sâmbătă, 1 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului,
Mănăstirea Stavropoleos din Centrul Vechi al Capitalei a sărbătorit astăzi, 1 iunie 2024, împlinirea a 300 de ani de la întemeiere. Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în ziua pomenirii Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, unul dintre ocrotitorii bisericii așezământului monahal, de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe un podium amenajat în fața bisericii. La final, au fost oferite distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și au avut loc mai multe evenimente culturale dedicate tricentenarului mănăstirii.
Încununarea festivităților și evenimentelor artistice, culturale și duhovnicești care au marcat împlinirea celor trei decenii de misiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord s-a petrecut sâmbătă, 1 iunie, la Biserica „Sfântul Silvestru” din München. În prezența clerului și a reprezentanților parohiilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârșit Sfânta Liturghie aniversară în lăcașul de rugăciune.
La aniversarea a trei decenii de activitate în diaspora românească, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord derulează proiectul „Concerte jubiliare - 30 de ani de misiune în diasporă”, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În seara zilei de joi, 30 mai, Biserica „St. Johann Baptist” din München a găzduit al doilea concert jubiliar din cadrul acestui proiect, având ca protagoniști Orchestra Operei Naționale București și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Ședința festivă a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a continuat cu numeroase evenimente și manifestări culturale și spirituale, cuprinzând lansări de
Sala de evenimente a Academiei Catolice din Bavaria a găzduit vineri, 31 mai, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Ședința de lucru a fost una festivă, fiind astfel marcată aniversarea celor 30 de ani de la înființarea mitropoliei.
Data de 5 iunie 2024 marchează împlinirea a 30 de ani de la înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Pentru a evidenția aniversarea istorică, mitropolia organizează în aceste zile o serie de evenimente religioase și culturale de seamă, inclusiv trei concerte jubiliare. Primul astfel de concert, prilejuit și de Ziua Internațională a Copilului, a avut loc miercuri, 29 mai, la Teatrul Akzent din Viena, fiind susținut de Corul de copii și tineret „Maestra” din București.
În apropierea Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, mai mulți clerici din Protoieria Sector 2 Capitală au mers la Secția de oncopediatrie a Institutului Oncologic Fundeni din Capitală, unde au oferit 32 de
70 de persoane din localitatea Bâra, județul Prahova, au beneficiat sâmbătă, 18 mai, de investigații medicale gratuite. Acțiunea a fost organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale în cadrul
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
Un timp, cât o mică eternitate, Dumnezeu m-a ținut departe de elevii mei de la școală. A fost planul Său, cel mai bun și cel mai folositor pentru sufletul meu. Citisem undeva un lucru atât de frumos și de
Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare este stabilit de autorităţile locale, iar autovehiculele vor fi echipate cu sisteme tehnice de monitorizare video şi localizare GPS în timp real, potrivit
Peste un milion de euro va fi acordat organizaţiilor neguvernamentale care vor dezvolta şi implementa proiecte pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar. Programul SAVE („School Anti-Violence Eco
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică metodologia de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate prin
Campusul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) se va transforma sâmbătă, de 1 Iunie, într-o lume a copilăriei cu ocazia celei de-a treia ediţii a Poli Kids Fest care va avea loc în incinta Stadionului
După o perioadă în care a beneficiat de un proiect pentru lucrări de conservare şi protejare a patrimoniului, Muzeul Memorial „Ion Creangă” din Humuleşti s-a redeschis publicului, începând de ieri, 2 iunie
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca, Sala Cellarium, poate fi vizitată expoziția „Fețele Universului” a artistului Lua Santana din Bahia, Brazilia. Lua Santana este sculptor, muzician,
Stadionul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași va găzdui, în perioada 1-2 iunie 2024, festivalul pentru copii intitulat „Pro-Inimo. Copilărie de poveste pentru viață”, or
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti îi invită pe cei mici să serbeze Ziua Internațională a Copilului, sâmbătă, 1 iunie, în Satul Nou. Copiii sunt aşteptaţi la „Academia de
La Iași se va desfășura, în perioada 30 mai - 1 iunie 2024, conferința anuală a Institutului de Istorie „A.D. Xenpol” al Academiei Române. În programul evenimentului, pe lângă numeroasele comunicări
Unele dintre cele mai populare diete ale ultimilor ani sunt dietele ketogenice. Auzim frecvent expresii de genul „eu mănânc keto”. Însă oricât de interesante și grozave ar părea, dietele ketogenice nu sunt și
Nu orice trandafir este bun pentru dulceață, chiar dacă multe specii de trandafiri sunt comestibile. Cel mai potrivit pentru dulceaţă şi cel mai parfumat soi de trandafiri este Rosa damascena sau „trandafirul de
O sursă excelentă de acizi Omega-3, suplimentele alimentare pe bază de ulei de pește au câștigat popularitate pentru rolul pe care l-ar avea în prevenirea bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, există studii
Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt cele mai comune deficiențe de vedere. Ele pot fi corectate fie prin purtarea de ochelari, cu dioptriile adecvate, fie prin intervenții chirurgicale. În toate cazurile,
Câteva plante îngrijite în balcon sau grădinăritul urban, cum l-au numit cercetătorii finlandezi, este cel mai la îndemână mod de a ne îmbunătăți sănătatea. Au ajuns la această concluzie cercetătorii
Într-o seară din iunie 1948, în timp ce se afla la cosit pe bucata de pământ ce o avea în Vărsături, lângă Târgu Jiu, profesorul Cicerone Paralescu era vizitat de studentul medicinist Nicolae Băloi, fiul
S-a născut la 22 mai 1906, într-o familie de agricultori din localitatea brăileană Ianca. După şcoală primară, a urmat Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman
S-a născut la 25 februarie 1907 în satul Mirceşti, comuna Tăcuta, judeţul Vaslui. După şcoala primară din satul natal, între 1920 şi 1928, tânărul Alexandru a urmat Seminarul teologic din Huşi. În 1928 se
S-a născut la 5 septembrie 1923 într-o familie de oameni simpli din oraşul Iaşi. După şcoala primară, s-a înscris la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iaşi, pe care l-a absolvit în 1943, cu
S‑a născut la 12 aprilie 1908, în familia unor agricultori din localitatea Soleşti, judeţul Vaslui. După şcoala primară a urmat Seminarul teologic din Huşi. Mai apoi a primit darul hirotoniei ca preot,
S-a născut la 4 octombrie 1903 în Zapodeni, judeţul Vaslui. După absolvirea Seminarului Teologic din Huşi, la 1 ianuarie 1929 a fost numit preot pe seama Parohiei Curseşti-Deal, comuna Pungeşti, judeţul Vaslui.
S‑a născut la 17 iulie 1904, în localitatea Valea Rea (azi Văleni), judeţul Vaslui. După absolvirea Seminarului Tteologic, în 1927, este hirotonit preot pe seama Parohiei Toporăşti, judeţul Vaslui. Aici sluje
S‑a născut la 4 ianuarie 1904, în localitatea Comana, judeţul Vlaşca. După studiile de teologie, primeşte darul preoţiei, ajungând să slujească în localitatea natală. Dosarul penal pe care Securitatea
Una dintre metodele cele mai utilizate de Securitate, mai ales în anii ‘50, în depistarea „duşmanilor poporului” a fost prin corupere/provocare, adică atragerea unor persoane în discuţii de natură politică
În scopul anihilării Mişcării Naţionale de Rezistenţă, în martie 1948, Siguranţa comunistă trece la arestări. La 17 martie este arestat profesorul George Manu. Cinci zile mai târziu, din cauza legăturilor
În ultima parte a celui de-al doilea mare val de arestări (1958-1962), declanşat de autorităţile comuniste în România, se pare că au fost vizaţi cei ale căror nume figurau în declaraţiile unor anchetaţi în
S-a născut la 27 iulie 1906, în localitatea prahoveană Udreşti (astăzi în comuna Apostolache). După şcoala primară din satul natal (1920) a urmat Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul
Un alt cleric mai puţin cunoscut, nemenţionat în istoriografia bisericească recentă, a fost părintele Constantin Antonescu din Chilia Veche, judeţul Tulcea. Acesta s-a născut la 30 iulie 1907, în familia
S-a născut la 6 aprilie 1913, în localitatea Corod, fostul judeţ Tecuci. După Liceul de băieţi „D. A. Sturdza” din Tecuci (1932), tânărul Sevastre a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi
S-a născut la 14 august 1915, în localitatea Buciumeni, fostul judeţ Tecuci. După obţinerea licenţei în teologie, la 1 aprilie 1940 a primit darul preoţiei, ajungând să slujească în localitatea gălăţeană
S-a născut la 5 octombrie 1904, în localitatea Cornetu, judeţul Ilfov. După cursul primar (1918), tânărul Turcu a urmat Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul” (1925) şi Facultatea de Teologie (1929), ambele
S-a născut la 25 mai 1912 în localitatea gălăţeană Tuluceşti. A urmat cele patru clase primare în satul natal, apoi Seminarul teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1925-1933). Satisface stagiul
S-a născut la 20 august 1908, în familia învăţătorului Mihail Popescu din localitatea tulceană Traian. După Seminarul teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1920-1928) şi Facultatea de Teologie din
S-a născut la 19 martie 1903 în localitatea Hendorf, din fostul judeţ Târnava Mare (azi Brădeni, judeţul Sibiu). După Liceul teoretic din Dumbrăveni, tânărul Moraru urmează Academia Teologică Andreiană de la
S-a născut la 16 septembrie 1915 în familia preotului Gheorghe Constantinescu din Mihălăşeni, judeţul Botoşani. După şcoala primară din Truşeşti (1922-1927), a urmat Seminarul teologic din Dorohoi
S-a născut la 10 august 1925 în familia unui agricultor din localitatea Oasele (astăzi Rediu), judeţul Covurlui. Probabil sub influenţa celor două surori, vieţuitoare la mănăstirea gălăţeană Vladimireşti,
S-a născut la 2 aprilie 1894, în familia preotului Constantin Sârbu din Braniştea, judeţul Covurlui. După şcoala primară, a urmat Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1909-1917) şi
Unul dintre publiciştii de seamă din spaţiul bisericesc care s-au remarcat în perioada interbelică a fost preotul Florea Gheorghe din Galaţi. Acesta s-a născut la 17 mai 1907, în comuna 30 Decembrie, judeţul
Un alt cleric necunoscut în istoriografia bisericească postdecembristă este preotul Pavel Taşcă. Acesta s-a născut la 14 august 1910 în localitatea Corod, judeţul Galaţi. După absolvirea Seminarului Teologic
Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere) Ioan 9, 1-38 În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
În zilele acelea, gândindu-se Petru la cele petrecute cu el, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit și Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau. Și, bătând Petru la ușa de la poartă, o slujnică,
Sfântul Luchilian a trăit pe vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa. Dar, întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez și pe mu
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a L-a, 1-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 224-225 „Oare minte Dumnezeu cumva? Nu minte, fiindcă este peste putință ca Dumnezeu
Foarte puțini știu că istoria grijii organizate, în sfârșit, preocuparea pentru săraci, orfani, străini sau bolnavi era până nu demult apanajul Bisericii. Astfel, primele mărturii de care dispunem sunt o
Duminica a şasea după Paşti ne pune înainte minunea vindecării orbului din naştere. Mântuitorul nostru Iisus Hristos săvârşeşte această minune pentru a ne arăta că El este Lumina lumii. Domnul a venit pe p
Preocuparea câtorva membri ai Rugului Aprins pentru îmbogățirea patrimoniului nostru editorial este o chestiune rarisim cercetată, chiar dacă se poate discuta concret și despre câteva remarcabile realizări.
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve