La Seminarul Teologic Ortodox din București s‑a desfășurat joi, 30 mai 2024, cea de‑a 11‑a ediție a concursului de muzică psaltică „Aghia Trias”. Fiecare clasă, de la a 9‑a la a 12‑a, a fost
La Seminarul Teologic Ortodox din București s‑a desfășurat joi, 30 mai 2024, cea de‑a 11‑a ediție a concursului de muzică psaltică „Aghia Trias”. Fiecare clasă, de la a 9‑a la a 12‑a, a fost
În Parohia Măgura din Protopopiatul Caransebeș, județul Caraș‑Severin, au fost ridicate o capelă mortuară și o troiță în fața bisericii parohiale. Joi, 30 mai, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul
În Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat joi, 30 mai, seria conferinţelor pastoral‑misionare din primul semestru al acestui an, cu întrunirea preoţilor din protopopiatele Făurei şi Însurăţei, județul
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, joi, 30 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a avut loc lansarea volumului al II‑lea al manualului „Istoria
Noul sediu al Policlinicii „Banatul” din Timișoara, parte a complexului medical „Regina Maria”, a fost inaugurat joi, 30 mai. Noua policlinică dispune de 37 de cabinete medicale, o echipă extinsă de
Sala de evenimente a Academiei Catolice din Bavaria a găzduit vineri, 31 mai, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Ședința de lucru a fost una festivă, fiind astfel marcată aniversarea celor 30 de ani de la înființarea mitropoliei.
La aniversarea a trei decenii de activitate în diaspora românească, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord derulează proiectul „Concerte jubiliare - 30 de ani de misiune în diasporă”, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În seara zilei de joi, 30 mai, Biserica „St. Johann Baptist” din München a găzduit al doilea concert jubiliar din cadrul acestui proiect, având ca protagoniști Orchestra Operei Naționale București și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Data de 5 iunie 2024 marchează împlinirea a 30 de ani de la înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Pentru a marca aniversarea istorică, Mitropolia organizează în
Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord împlinește 30 de ani de la înființare. Cu acest prilej, în perioada următoare sunt organizate mai multe evenimente aniversare. Proiectul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în vizite misionare în regatele Danemarcei, Norvegiei și Suediei, fiind înconjurat atât de compatrioți, cât
În apropierea Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, mai mulți clerici din Protoieria Sector 2 Capitală au mers la Secția de oncopediatrie a Institutului Oncologic Fundeni din Capitală, unde au oferit 32 de
70 de persoane din localitatea Bâra, județul Prahova, au beneficiat sâmbătă, 18 mai, de investigații medicale gratuite. Acțiunea a fost organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale în cadrul
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare este stabilit de autorităţile locale, iar autovehiculele vor fi echipate cu sisteme tehnice de monitorizare video şi localizare GPS în timp real, potrivit
Peste un milion de euro va fi acordat organizaţiilor neguvernamentale care vor dezvolta şi implementa proiecte pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar. Programul SAVE („School Anti-Violence Eco
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică metodologia de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate prin
Campusul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) se va transforma sâmbătă, de 1 Iunie, într-o lume a copilăriei cu ocazia celei de-a treia ediţii a Poli Kids Fest care va avea loc în incinta Stadionului
Viața liturgică din Săptămâna Mare și Sfintele Paști a fost concurată anul acesta de nenumărate oferte pentru minivacanța de 1 mai, de concerte și diverse atracții. Îmi amintesc de perioada comunistă în
Stadionul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași va găzdui, în perioada 1-2 iunie 2024, festivalul pentru copii intitulat „Pro-Inimo. Copilărie de poveste pentru viață”, or
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti îi invită pe cei mici să serbeze Ziua Internațională a Copilului, sâmbătă, 1 iunie, în Satul Nou. Copiii sunt aşteptaţi la „Academia de
La Iași se va desfășura, în perioada 30 mai - 1 iunie 2024, conferința anuală a Institutului de Istorie „A.D. Xenpol” al Academiei Române. În programul evenimentului, pe lângă numeroasele comunicări
Sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va găzdui sâmbătă, 1 iunie 2024, de la ora 13:30, o întâlnire cu Irene Postolache, îndrăgită scriitoare de literatură pentru copii.
Cum arată viața zilnică a muncitorilor români sezonieri plecați în Spania, Germania sau Marea Britanie, între munca din câmp și pauza de masă, mâncarea de acasă și timpul liber departe de familie și
O sursă excelentă de acizi Omega-3, suplimentele alimentare pe bază de ulei de pește au câștigat popularitate pentru rolul pe care l-ar avea în prevenirea bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, există studii
Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt cele mai comune deficiențe de vedere. Ele pot fi corectate fie prin purtarea de ochelari, cu dioptriile adecvate, fie prin intervenții chirurgicale. În toate cazurile,
Câteva plante îngrijite în balcon sau grădinăritul urban, cum l-au numit cercetătorii finlandezi, este cel mai la îndemână mod de a ne îmbunătăți sănătatea. Au ajuns la această concluzie cercetătorii
Cercetătorii de la Universitatea de medicină din Shantou, China, au descoperit microplastice în cheagurile de sânge îndepărtate chirurgical din arterele inimii și creierului și din venele profunde ale
În 1666, un anatomist italian pe nume Marcello Malpighi vizualiza la microscop, pentru prima dată în istorie, o bucată de țesut prelevată de la un rinichi. Descrierea și intuiția lui s-au dovedit a fi corecte,
Capitală politică a Europei, Bruxelles este şi un nod important al spionajului mondial, unde se concentrează interese economice, tehnologice, geopolitice şi militare. Bruxelles este un cuib de spioni. Comisia
Cercetători regrupaţi în jurul proiectul „CarboEuropa“ au stabilit bilanţul ecosistemelor terestre europene. Situate în mare parte în Europa de Est, ele absorb aproximativ 20% din emisiile de CO2 care sunt
▲ În săptămâna alegerilor pentru Parlamentul European (PE), ziarele europene s-au întrecut în analize şi comentarii pe această temă ▲ În „Le Monde“, publicaţie franceză de centru-stânga şi,
În secolul vitezei lumea îşi face drum şi îşi taie cale prin locuri neumblate, încercând să găsească căi de acces direct, mai bune decât vechile rute ale caravanelor. Drumurile de piatră sau de fier
Organizaţia franceză Sant-Vincent-de-Paul a lansat anul acesta o nouă campanie ce vine în ajutorul mamelor singure şi a studenţilor cu probleme financiare, pentru a-i face să depăşească starea lor de izolare.
Jean Clair, scriitor şi istoric de artă al Academiei Franceze, fost director al Muzeului Picasso din Paris, face o comparaţie, în editorialul său intitulat „De la sacru la trivial“ şi publicat în ediţia din 1
▲ În timp ce alţii se luptă cu falimentul, Dacia românească câştigă tot mai mult teren în faţa constructorilor europeni ▲ Autoturismele româneşti au urcat în topul preferinţelor şoferilor din ţările
Viaţa socială în toate nuanţele sale era în atenţia ziarelor din perioada interbelică. Reportajele despre viaţa unor oropsiţi erau contrabalansate cu ştiri despre excesele unor mari bogătaşi. „Vedetele“
Călătoriile devin un lucru obişnuit la începutul secolului al XX-lea, odată ce mijloacele de transport devin din ce în ce mai performante. Oamenii doresc să ajungă cât mai rapid la destinaţie, astfel că aleg
România a reuşit de câteva ori să concureze cu marile puteri ale lumii în ceea ce priveşte unele produse exportate. România a fost, în perioada interbelică, a doua ţară care livra porumb pe mapamond sau una d
Marea şi mica publicitate au fost prezente în paginile ziarelor din România încă de la apariţia acestora, pe vremea Principatelor Române. Unele reclame încercau să convingă prin aspect, în timp ce altele făce
Pregătirile pentru sărbătorirea Învierii urmează acelaşi ritual de zeci de ani. Fiecare gospodărie se pregăteşte făcând curat şi gătind bucatele specifice: miel, cozonac, pască. Aprovizionarea cu produse
Miercuri, în Săptămâna Patimilor, doamna Lidia Stăniloae, fiica marelui teolog român, părintele Dumitru Stăniloae, a vizitat redacţia „Ziarului Lumina“ al Patriarhiei Române, însoţită de fiul ei,
Ştiinţa a schimbat mult viaţa oamenilor din prima jumătate a secolului al XX-lea, descoperirile găsindu-şi imediat aplicabilitate în viaţa de zi cu zi. Invenţiile erau repede popularizate în presă, iar
La începutul secolului al XX-lea, apărea o nouă categorie de cetăţeni, românii aflaţi în afara graniţelor statului. Aceştia erau românii de peste ocean, destul de numeroşi şi bine integraţi în societatea
Grija şi atenţia pentru sănătate era vizibilă în perioada interbelică prin atenţia acordată dotării spitalelor, prin activitatea sportivă în care erau implicaţi toţi tinerii, prin farmaciile deschise la
Bucureştiul, care avea pretenţia de a fi o capitală occidentală, făcea eforturi să îşi consolideze bunul renume de care se bucura în Europa. „Micul Paris“ era, în perioada interbelică, un oraş în plină
În perioada interbelică, România se află în plin proces de afirmare a identităţii naţionale, prin acţiuni culturale ce depăşeau graniţele ţării. Prin cultură şi tradiţii, dar şi prin cercetare,
Consolidarea şi formarea unei puternice culturi naţionale era unul dintre obiectivele guvernelor din perioada interbelică, în statul nou format. În timp ce Capitala era un focar de cultură, cele mai multe oraşe
Din când în când, românii ţin prima pagină în mass-media internaţională, ultima ştire de interes fiind cea a domnului Constantinescu, un bătrân dintr-un sat din sudul României, care a murit după ce a fost
Din 1921 lumea universitară era în fierbere pentru înfăptuirea reformei în învăţământul superior. În anul 1929 încă se mai discuta pe această temă. Universităţile din România solicitau la acea vreme
▲ Dezbaterile aprinse pe tema reformei sistemului de învăţământ românesc nu au apărut în perioada recentă, aşa cum s-ar crede, ci erau prezente şi în perioada interbelică ▲ Într-un editorial din
Guvernele care s-au succedat la putere între cele două războaie mondiale au dorit deţinerea fermă a pârghiilor de conducere ale Statului, iar contextul social politic intern, ca şi situaţia internaţională, nu
Remediul pentru cursa înarmărilor este, în mod logic, dezarmarea. Dezarmarea este un termen imprecis, care poate însemna fie abolirea armelor, fie limitarea creşterii numărului lor, fie restrângerea tipurilor de
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu Mă duc și Mă veți căuta și veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni. Deci ziceau iudeii: Nu cumva Își va ridica singur
În zilele acelea, pe când Petru vorbea, Duhul Sfânt S-a pogorât peste toți cei care ascultau cuvântul. Iar credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiți, pentru că darul Duhului
Sfântul Mucenic Ermie era un ostaş creştin, mare la stat şi cărunt de bătrâneţe, care a trăit în Comane, în zilele împăratului Antonin Piul (138-161). Fiind prins pentru că Îl mărturisea pe Hristos
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 463 „Iar ce este ura, auzi de la Ioan,
Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (1906-1991) este unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți contemporani, un model de credință în Dumnezeu și de iubire a semenilor, pe care i-a slujit o perioadă de peste 30
Deseori am auzit cât de dureroasă este copilăria copiilor cărora nu le lipsește nimic. Cum răzbună ei în timp această stare de bine și cum doare „binele” în adânc de inimă. Inclusiv pe ei: dăruitorii ab
Preocuparea câtorva membri ai Rugului Aprins pentru îmbogățirea patrimoniului nostru editorial este o chestiune rarisim cercetată, chiar dacă se poate discuta concret și despre câteva remarcabile realizări.
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve